Apa rece (cea caldă mai există doar în poveștile bunicilor) a devenit o mare problemă în Turnu-Măgurele. De câteva zile, din cauza unei defecțiuni la o conductă de apă, cartierul Catanga și alte blocuri din zona Pieței Municipale, din jurul Policlinicii, dar si din alte zone din oras, au rămas fără apă sau au presiunea foarte scăzută, astfel că apa nu urcă la etajele superioare. Nu numai apartamentele au rămas fără apă, ci și unele școli din oraș.
De ce nu este apă? Pentru că există o țeava spartă, undeva, nu se știe exact. Cu Dunărea la doi pași, orașul se plânge de lipsa apei. Dacă eram în Sahara, Mohanu "reușea" să ne facă să suferim din cauza lipsei nisipului! Pe ce pune mâna, N.Mohanu distruge! "Specialiștii" Apa Serv nu reușesc, de două-trei zile, să găsească această țeavă spartă. S-au făcut săpături, uriașe, pe strada Praporgescu, în zona magazinului patronat de domnul Ciupitu. S-a căutat defecțiunea, dar, surpriză!, nu s-a găsit. S-a încercat în zona Policlinicii, nici acolo nu s-a găsit. Parcă e un concurs de distrugere a asfaltului, altfel nu știm ce să credem. Unii hâtri spuneau că Apa Serv sparge, iarna, asfaltul, ca să aibă, la primăvară, ce să repare Teldrum. Vă dati seama, de 2-3 zile se încearcă descoperirea unei țevi sparte, păi, dacă erau mai multe spărturi, probabil ne apuca iarna viitoare.
În fotografia alăturată, vedeți muncitorii de la Apa Serv, strânși ca pentru miting. Apropo de miting, acum doua săptămâni, muncitorii de la Apa Serv au fost duși, de primarul Mohanu, la mitinguri, în Alexandria. În Turnu nu aveau ce să facă, mergeau la Alexandria, să protesteze. Ce jigodie de primar! Domnul Mohanu, luați și acum muncitorii de la Apa Serv și duceți-i la miting, și așa nu repară nimic în oraș! Cum așează, soarta, toate lucrurile ! În loc să repare și să supravegheze instalațiile din Turnu, muncitorii au fost trimiși la Alexandria. Rezultatul? Orașul stă fără apă, de trei zile.
Domnule Cone, luați-vă jucăriile și plecați. Doar un idiot își trimite oamenii la mitinguri, atunci când are probleme grave in unitate. Turnenii stau la cozi pentru apă, acesta este rezultatul conducerii orașului de către niște nemernici. Ținem să vă anunțăm, dragi turneni, că și sâmbătă se va sparge asfaltul, pentru că defecțiunea e foarte bine "ascunsă". Conduși de Cone, probabil că muncitorii vor săpa tranșee prin tot orașul. Dacă tot nu găsiți defecțiunea, domnule Mohanu, rugați-vă soția, pe doamna Cornelia, să ghicească în cărți (e un sport foarte plăcut doamnei!), poate așa aflați unde trebuie să fie această banală problemă ( o țeava spartă).