Dănuţ Cuclea şi Ioan Ban: dacă tăceau, filozofi rămâneau. Două marionete şi nimic mai mult.

15 Aprilie 2015, 00:05 | 3302 vizualizări | 19 comentarii
Car Universal
Primaria Turnu-Magurele.

Aşa-zisul primar al municipiului Turnu-Măgurele şi aşa-zisul director general al Donau Chem s-au întâlnit marţi, 14 aprilie, ca să constate ceea ce este ştiut că se va întâmpla: mai mult de jumatate dintre  chimişti vor fi trimişi în şomaj iar o mică parte vor rămâne în combinat pentru conservarea instalaţiilor. D. Cuclea şi I. Ban sunt marionete, ei nu sunt capabili să găsească soluţii. Cei doi sunt oamenii, prea mult spus, ai inculpatului Liviu Dragnea şi ai puşcăriaşului Ioan Niculae. În timp ce angajaţii combinatului nu au avut bani de Paşte, marionetele au avut de toate, de la maşini la scară pana la toate bunătăţile pe masă.

Primarul oraşului a scos chiar o perlă demnă de înălţimea sa: "chimiştii aşteaptă intrarea în şomaj, după cum au cerut, de altfel, şi în cadrul şedinţei Comisiei pentru Dialog Social". Altfel spus, li se va îndeplini visul. Domnule aşa-zis primar, chimiştii vor să aibă un loc de muncă, nu intrarea în şomaj. Şomajul este răul cel mai mic în această conjunctură. Ce să-i faci, dacă atât îl duce capu'. Ioan Ban este recunoscut pentru prostioarele, ameninţările şi jignirile adresate muncitorilor, de aceea nu mai are rost să amintim bădărăniile acestui incompetent ţinut în funcţie de Niculae pentru că execută, nu pentru că gândeşte. Despre stăpânii adevăraţi, după cum se ştie, Dragnea şi Niculae au relaţii bune, jupânul chiar intervenind să-l ajute pe Niculae într-un dosar penal. Aşteptam ca cei doi să se implice, să găsească o soluţie, pentru ca cea mai mare unitate economică turneană să funcţioneze. Cum Niculae este în puşcărie iar jupânul îşi face bagajele, viitorul este altul. Cel mai bogat român a căpuşat combinatul în ultimul hal, în timp ce Dragnea nu este interesat nici pe departe de locuri de muncă pentru această zonă.

Citeşte şi
Comentarii (19) Adaugă comentariu
piedone pe 18 Aprilie 2015, 13:34
#19
nevoia de unitate
Inca odata ati dovedit ca sunteti slabi si nu va intereseaza soarta voastra destinul vostru ati pus vicelider pe unul care nu a participat la nici o actiune inpotriva conducerii care este manevrat de cuclea si cei de la psd
Ilie de la Sculărie pe 17 Aprilie 2015, 07:31
#18
@Ilie Nistor
Tizule, latinii spuneau așa: errare humanum est, perseverare autem diabolicum. Matale, ca om citit sigur ar fi trebuit să știi ce înseamnă. Dar tu nu ești decât un trepăduș de partid care are misiunea de a băga bățul prin gard, să mai abați atenția. Mein Idioten Kamerad, faptul că ești așa strident înseamnă că ai capotat. Nu faci față la argumentele cu care te dovedesc ca pe un trepăduș PSD-ist. Cât despre identitatea mea, de ani-lumină te scremi să mă demaști, dar nu-ți iese. Vezi că plângi la mormânt străin, și dacă o zbârcești, riști să dai și chiloții de pe tine dacă ăla calomniat de tine se va decide să-ți ceară daune. Pe de altă parte, sub ce acuzații mă dai tu pe mine pe mâna Parchetului? Tâmpit congenital, să nu te dea oamenii ăia pe mâna psihiatrului (cred cî ar fi cazul). Nu vezi că aberezi?
Dan pe 16 Aprilie 2015, 23:57
#17
Aier
Mai bine mai saraci si sanatosi petru ca se arunca in aier, noaptea foarte multe gaze cine lucreaza acolo stie dar nu zice nici unul nimic. daca patronu investea in filtre era alceva...
Max pe 16 Aprilie 2015, 16:35
#16
Mai copchii,nu mai vorbiti prostii...
Sunteti rai, inculti, agramati si nici nu ginditi !Acum aveti ce v-ati dorit : somaj neica !Adica ala putin si care se termina repede !Si sa va luati gindul de la combinat ca Donauchem n-are nik in proprietate !Proprietarul combinatului este altcineva !Pun pariu ca asta n-ati stiut-o !Si ala de-i proprietar n-are deloc datorii la statul vostru comunist !Cum o sa-i luati fabrica ??La capsuni fratilor daca ati fost rai de clanta !!
noi pe 16 Aprilie 2015, 06:52
#15
intrebari
de ce este navoie de un meneger al caliatii la spitatlul din turnu magurele cand spitalul nu are medici,medicamente,alimente?????(mona rusu va fi menegerul calitatii).de ce primarul este de acord cu aceste magarii pe care le face IVAN.de ce politia se face ca nu vede comportamentul ti**nilor(vin alegerile ?)/de ce DRAGNEA se tot imbogates-te si oamenii de rand saracesc ?de ce functionarii nu isi fac treaba si trebuie sa te duci cu interventii sau cunostinte pe la primarie dar si la alte institutii sa-ti poti rezolva problemele ?de ce nu vin investitori in acest oras ?de ce nu sunt adusi in fata legii camatarii,proxenetii,traficantii?de ce acceptam comportamentul acestor politicieni si functionari corupti ???de ce ne mai intrebam ca oamenii o duc greu in acest oras?de ce nu luam atitudine ?
Ilie Nistor. pe 16 Aprilie 2015, 06:06
#14
Lui ilie de la.... PUSCARIE.
Ti-am devenit nas intrucat am eu o presimtire: date fiind activitatile tale de tip mafiot, in mod sigur vei ajunge acolo!!. Mai am cateva verificari de facut pentru a nu pune pe drumuri niste oameni nevinovati si,cand voi fi sigur de identitatea ta, te dau pe mana Parchetului, LEPADATURA ORDINARA. Ce p***da matii vrei ba, dement betivan??.( nici macar nu mai accesasem acest site de cateva zile, am alte treburi mult mai importante de facut). INCA O PRECIZARE PENTRU ALTI BOI CARE SCRIU IMBECILITATI: NU AS AVEA NIMIC IMPOTRIVA CA SA PREIA COMBINATUL CRACEA CLAUDIU. NUMAI SA-L TINA IN FUNCTIUNE!.
op pe 15 Aprilie 2015, 23:04
#13
y
scaparam de poluare-amoniac ziceai ca suntem la auscwitz
un cetatean pe 15 Aprilie 2015, 18:38
#12
un primar de rahat
ce sa ceri un-i primar care isi aduce amite ca e primar doar la alegeri,vine fomisti dupa voturi la anu, ban un director care ia bani degeaBA UN RAZBUNATOR CARE NU SI A TERMINAT VILISOARA DE LA SEACA question
franchestain pe 15 Aprilie 2015, 17:58
#11
Ponta e de vina frate
ca lasa canali ca Niculae sasi bata taraba de români,ca cica ca reprezinta românimea el si cînd colo el îi cu corupti si canalile ca el,normal.Amin!
CORIM pe 15 Aprilie 2015, 15:27
#10
Prostii la putere
Ce asteptati de la Cuclea piticu?O sa faca ce a facut si Mohanu.Adica au furat si si-au batut joc de cetateni inconjurandu-se de oamnei marunti si slugarnici fara pregatire.
nelu pe 15 Aprilie 2015, 14:41
#9
pentru redactor de saite
domnule ca ti-am uitat numele despre vecinu dumneavoastra proxenetu de ce nu scrieti un articol ? sau va e frica. sti foarte bine de cine zic .
Diamant Nefinisat pe 15 Aprilie 2015, 12:23
#8
PTR - Ionel Penescu #3


MANANCI CA*CAT CU GURA PLINA !



MAI BINE ABTINE-TE CA TE MIROS CA ESTI PARTE DIN MAFIA POLITICA PSD !
Diamant Nefinisat pe 15 Aprilie 2015, 12:20
#7
SOLUTII !
COMBINATUL TREBUIE LUAT DIN MAINILE ACESTEI JIGODII PSD-ISTE, NUMITUL NICULAE.



STATUL SAU ASOCIATI SA VINA SI SA IL PREIA SA DEA DE MUNCA OAMENILOR.



CUM SA IL CONSERVE ZDREANTA ASTA DE NICULAE ?!? IL VREA MAI DEGRABA TAIAT SI DAT LA FIER VECHI DECAT SA CREEZE LOCURI DE MUNCA !!!



IN PUSCARIE SA PUTREZESTI ZDREANTA DRACULUI !!!
gigi pe 15 Aprilie 2015, 07:13
#6
ddd
care terasa ca sunt 20 in turnu or ti-e frica si tie ?
Ilie de la scularie pe 15 Aprilie 2015, 07:01
#5
@Ionel Penescu
A dracu' pielea pe voi, trepădușii de la PSD! Din când în când apare câte unul și bagă bățul prin gard. Ia uimește-mă cu una singură bucată soluție legală pentru scoatere a combinatului din criză. Dar să nu-mi vii cu cu aberații gen Ilie Nistor că e prea mult. Penescule, se vrea într-adevăr închiderea combinatului, dar cine va profita de asta va fi Dragnea nu liderii PNL. Jupânul va profita de situație pentru a cumpăra prin interpuși combinatul, controlând astfel zona pe deplin. Dă-mi un singur lider PNL care ar avea forța financiară spre a cumpăra combinatul! Crăcea? Fii serios! Mai degrabă voi ăștia de la PSD vreți să aruncați pisica moartă în c*rtea altora, dar nu mai merge treaba. Lumea nu mai înghite gogoșile voastre și văd exact cine i-a adus in c...l gol. Asta se va vede la anul. sau mai devreme, cine știe, că la modul cum vă pigulește DNA-ul, o să mergem la alegeri mai devreme.
Ilie de la scularie pe 15 Aprilie 2015, 06:48
#4
@Autorului articolului
Autorule, sigur nu ești pe subiect. Cuclea poate conduce o comisie de genul ăla, dar nu are nici o atribuție legală în soluționarea acestui conflict de muncă. Altele sunt autoritățile statului care sunt în drept să intervină aici. De ce n-o fac? Iată o întrebare la care trebuie să căutați un răspuns.
Ionel Penescu. pe 15 Aprilie 2015, 06:01
#3
Nu e bine ce se intampla, dar...
...SOLUTII EXISTA, LEGISLATIA TARII PERMITE MAI MULTE MODALITATI DE REPORNIRE A COMBINATULUI SI FUNCTIONAREA LUI IN CONDITII DE NORMALITATE=PRODUCTIE-PROFIT-SALARII. PRIMARUL A VORBIT CEEA CE NU TREBUIA, DAR SI ACESTA ESTE UN ADEVAR: SUNT MULTI CARE DORESC INCHIDEREA COMBINATULUI, INCLUSIV MAFIOTII DIN ORGANIZATIA P.D.L. IN FRUNTE CU CLAUDIU CRACEA.
chelu pe 15 Aprilie 2015, 00:45
#2
de ce nu scrieti despre scandalul de la terasa pub
de ce nu scrieti despre scandalul de la terasa pub intre ti**ni ati e frica sa mai mergi si la restaurant de frica la ciori rusine turnu cu stiri voi scrieti numai ce va convine voua stau ai acoperiti pe ciori
dan pe 15 Aprilie 2015, 00:16
#1
j
danut copilu
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.