Alexandra Dragnea şi Alex Mataev s-au plimbat prin Paris. Cine este sponsorul?

31 Decembrie 2014, 00:05 | 4278 vizualizări | 15 comentarii
Car Universal
Alexandra Dragnea si Alex Mataev.

Nu mai este o noutate pentru nimeni că fata stăpânului Teleormanului se iubeşte cu Alex Mataev. O relaţie normală între doi tineri, însă de la un punct nu mai este chiar aşa. Traiul super luxos nu este la îndemână oricui. Ultima escapadă a celor doi porumbei este o plimbare la Paris.  

"Dublu-selfieul alăturat îi înfăţişează pe cei doi tineri, Alexandra Dragnea şi Alex Mataev, hălăduind prin Capitala Luminilor, Paris, “în drum spre Luvru”, aşa cum a explicat devoratorul de cultură Alex, pe Instagram, desigur. Brava lor. Cât despre avere,  prin septembrie, Mataev a lansat clipul “Cu capul în nori”, filmat pe domeniul familiei Dragnea, în Alexandria. Acesta cuprinde 6.800 de metri pătraţi. În interior: teren de tenis cu nocturnă, piscină şi reşedinţa propriu-zisă. Bineînţeles, vorbim despre vârful icebergului, ce se poate vedea la liber.",  scrie enational.ro

La prima vedere, Mataev şi-a scos iubita la o plimbare pe banii lui. Moldoveanul poate fi crezut, însă nu de locuitorii acestei zone. Petrache Prodana, bunicul Alexandrei, unul dintre cei mai bogaţi grădinari din România, este sponsorul familiei Dragnea. Ce e la nea Petrache 10.000 de euro pentru ca nepoata să meargă la Paris! S-ar putea ca de Revelion să vedem fotografii din Dubai. Nu este exclus ca şi Mataev să fi pus ceva bani deoparte în urma succesului extraordinar pe care îl are cu melodiile sale.

Citeşte şi
Comentarii (15) Adaugă comentariu
X pe 02 Ianuarie 2015, 11:36
#15
pentru "cetatean"
Măi,cetăţene....Şi eu am fost la Paris,am vizitat Luvrul,Notre Dame,am fost în Cartierul Latin să văd Pantheonul,dar am salariu şi rude în Franţa.Ideea e că, odrasla lui Dragnea face aceste plimbări pe banii furaţi de jupân,pentru că ea nu are niciun venit.Dacă tu crezi că din salariul de bugetar al lui Dragnea,familia lui îşi poate permite asemenea exc*rsii,există două posibilităţi:ori eşti idiot,ori faci parte din haita ciumei roşii,conduse de Dragnea.Nu e nimeni tâmpit să nu realizez că în spatele hoţiilor din acest sărac judeţ se află Dragnea.Vrei să spui că,nu ştii cine manevrează Teldrumul? Nu recunoşti că Proinvest,înseamnă tot Dragnea? I.A.S. Liţa este condus de oamenii lui Dragnea,Modul Proiect Alexandria înseamnă tot Dragnea.Tot ce s-a privatizat în Teleorman a fost câştigat de Dragnea prin interpuşi.Câte loc*ri de muncă a creat Dragnea?Eu scriu despre hoţiile lui Dragnea,iar tu ii dai zor cu Crăcea.Nu văd legătura.Poate mintea ta bolnavă o vede.Crăcea nu are funcţie publică.
cetatean pe 02 Ianuarie 2015, 10:12
#14
Bai,"X",
Am fost la Paris de trei ori pe banii si munca mea, am vizitat si Luvrul,si Versaiilles,si Notre Dame, si Pantheonul...Nu ti-am cerut tie bani. Apoi, clar Cracea e prost,tu nu il cunosti?Mai mult de atat, si tu esti prost,ce, nu te cunosti?In ultimul rand, ia mai du-te in p...a ma-tii !
Mandizu pe 01 Ianuarie 2015, 12:28
#13
Unui cetatean (sau tovaras)
Tu esti Cuclea !? Iar minti!? Eu lucrez la Cracea si am fost platit!
lelu pe 31 Decembrie 2014, 21:51
#12
Cine e sponsorul ?
Pai,noi,prostii.Ca daca era sa-i dea banii saracul ala de Pertrache,trebuia sa lucreze la el in solar vreo 10 ani.Daca mi-aduc bine aminte si Alina Bica a fost la Paris.Si unde e acum?
GOMOIU pe 31 Decembrie 2014, 19:23
#11
LA MULTI ANI TUTUROR !
Iar celor ce ne conduc le urez multe anchete la DNA si un final neasteptat pentru ei.
x pe 31 Decembrie 2014, 14:12
#10
pentru nr. 7
Bai prostuleee!Apari si tu periodic si o tii una si buna cu Cracea.Altceva nu mai stii?In loc sa iei atitudine ca fata lui Dragnea se plimba prin Paris,iar in tine urla foamea,ii dai zor cu Cracea.Nu cumva esti vreunul din aia,care a suspinat dupa vreo functie,cand partidul lui Cracea era la putere?Ia sa vezi daca se schimba guvernul,cum incepeti toti sa va gudurati pe langa el...Au mai fost din astia care,dupa ce PDL-ul a pierdut puterea si au ramas fara functii,au inceput sa colectioneze carnete de pe la toate partidele politice,doar-doar or mai apuca vreun scaun de sefulet. Vezi cazurile : Manea Tudor,Lazar Tanta,popa Silimon si altii,care au carnete de membru la cate 3-4 partide.Tu ai vazut in viata ta Parisul?Du-te la Dragnea si roaga-l sa-ti ofere o exc*rsie in "Orasul luminilor". Sau,poate,ai furat suficient incat sa-ti poti permite.Faci parte cumva din haita rosie,de sari asa ca ars,cand este atacata odrasla lui Dragnea?Cine este Dragnea?Un hot,un inculpat,un puscariabil.
cetatean pe 31 Decembrie 2014, 13:35
#9
asa si?!
Pana si ti**nii de pe Magurele au ajuns la Parissmile))Macar de-o exc*rsie aveau bani,asa ca mai lasati balivernele si scrieti ceva interesant.La articolul cu Urbanium de ce nu zice nimeni nimic?????Parca nu aveau loc*ri de munca?!Adevarul este ca lipseste dorinta de muncawink si ne macina exc*rsia altora....care muncesc.
orxg2 pe 31 Decembrie 2014, 12:44
#8
Cu cata usurinta comentati lucruri atat de importante!
Copiii acestor hoti patentati si in c*rand dovediti,ne fura si rad in continuare de noi,iar noi comentam razand de cu totul alte lucruri.Tipic romanesc.Poate si din aceste motive de relaxare,slaba sau gresita informare si ignoranta,acesti nemernici s-au catarat acolo unde,in mod cert,nu le este locul,si ne fura constant si progresiv de ani zile.Si revenind la articol,unde spuneati ca lucreaza beizadeaua lu'Dragnea?La TelDrum cumva?Iar moldoveanu unde canta,pe la mese,ca nu am auzit de el?!Doamne,in ce tara traim?!
cetatean pe 31 Decembrie 2014, 10:41
#7
Se stie !
Cracea le-a dat banii, ca si asa nu isi plateste angajatii,vai mama lui !
pito [virdol tudorel] pe 31 Decembrie 2014, 09:17
#6
giuvarasti
petrake de unde dreacu sa dea bani la nepoata ca este o saracie de om,noroc cu dragnea ca la mai ridicat ca era vai mama lui .saracia de petrake se inprumuta la mine de multe ori.eu am lut acum citeva zile de la revolutionari 300 milioane.eu sunt bogat in giuvarasti nu saracia de petrake.
sergentu pe 31 Decembrie 2014, 05:49
#5
mai rau ca pe timpul comunistilor
Urmariti lumea pe unde umbla!

Sa va fie rusine!!!!!!!!!!!!!!
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.