Scriam, acum câteva luni, despre Cătălin Florin Sofronie, jurist în cadrul Serviciului Public Salubritate din cadrul Primăriei Turnu-Măgurele. C.Sofronie fusese acuzat că a primit mită pentru a angaja o tânără asistentă medicală la spitalul din Turnu-Măgurele. Domnul Mohanu, șeful Primăriei și al serviciilor din cadrul ei, nu a făcut nimic, dar absolut nimic, în legătură cu acuzația adusă acestui consilier juridic.
Cătălin Sofronie a continuat să lucreze, pe postul de consilier juridic ( ce ironie, un infractor îl consilia juridic pe Mohanu!), în aceeași instituție. Individul nu a renunțat la nărav, știind că Mohanu și pesedeul îl apără. C.Sofronie a fost căsătorit cu Georgeta Funaru, o profesoară de psihologie apropiată (mai mult sau mai puțin!) de cercurile pesediste. C.Sofronie, pe pagina să de facebook, este prieten cu Adrian Biță, Adrian Gadea și TSD Turnu-Măgurele (tineretul pesedist și corupt!).
Iată că, la începutul lunii noiembrie, Cătălin Sofronie a recidivat. C.Sofronie a fost reţinut pentru trafic de influenţă după ce a fost prins în flagrant când primea 700 de lei, bani reprezentând a doua tranşă din suma de 1.500 de lei, de la un bărbat, pentru a-i facilita obţinerea permisului de conducere, potrivit Mediafax. Potrivit anchetatorilor, denunţătorul a declarat că suspectul i-a dat de înţeles că are relaţii la Serviciul Judeţean Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Autovehiculelor şi că poate să-l ajute să promoveze examenul de obţinere a permisului auto şi să obţină inspecţia tehnică a maşinii, servicii pentru care acesta a pretins şi primit aproape 1.500 de lei, respectiv 180 de lei. În momentul flagrantului, juristul Serviciului de Salubritate al municipiului Turnu Măgurele a fost prins în timp ce primea de la denunţător suma de 700 de lei, bani solicitaţi în schimbul facilitării obţinerii permisului de conducere.
Direcția Generală Anticorupție l-a lăsat pe Mohanu fără jurist la Salubritate, pentru că a propus reținerea lui C.Sofronie pentru 24 de ore, urmând ca după această perioadă să solicite mandat de arestare pentru 29 de zile. Aceasta este Primăria turneana, un loc unde infractorii (fie ei și consilieri juridici) s-au adunat sub comanda marelui primar N.Mohanu.
Ce trebuia să facă Mohanu atunci când, în luna septembrie, juristul C.Sofronie a fost acuzat pentru luare de mită? Să-l concedieze imediat, dacă era un om cinstit. Ce-a făcut Mohanu? Evident că l-a susținut pe C.Sofronie, că doar dumnealui l-a angajat. Asemenea infractori sunt platiti din bugetul nostru, al contribuabililor!
Domnule Mohanu, dacă mai aveți bun-simț, ieșiți la radio Teldrum și cereți scuze turnenilor. Cata dreptate are înțelepciunea populară: cine se aseamănă, se adună.