
Cel mai mare povestitor din timpurile noastre trăieşte în Teleorman. După unii critici, este mai mare chiar decât Ion Creangă. Despre cine este vorba? Nimeni altul decât Liviu Nicolae Dragnea. Poveştile lui Livuta se numesc promisiuni de adormit copii sau electoratul. Are jupanelul un talent când povesteşte, încât adormi cu gura căscată. În campaniile electorale, se simte în largul lui şi spune exact ce vrea audienţa de pe lumea aceasta, dar şi de pe cealaltă. Cine nu a auzit de basmele cu locuri de muncă, investitori, fabrici, etc? Acestea sunt cel mai des întâlnite teme ale lui Livuta.
Una din cele mai strălucite idei a fost cea cu investitorii chinezi. Tot electoratul auzise de afaceriştii chinezi( din una din cele mai sărace provincii chineze!) şi planurile lor pentru Teleorman, însă, după ce Dragnea s-a văzut cu sacii în căruţă, chinezii au uitat să mai vină. Dar ce nu aveau de gând să facă investitorii chinezi?! De toate pentru toţi. Cea mai proaspătă povestire este cu suedezi şi investiţii în IT. Acum e scoasă pe piata, încât nu o ştie poporul, dar în scurt timp se va auzi în fiecare casă. Ei bine, dragii moşului, acum câteva zile, Livuta a plecat în Suedia într-o vizită, ca să fie bifată, unde s-a întâlnit cu ministrul omolog şi a dormit o noapte.
În acea noapte s-a întâmplat un miracol. Domnului vicepremier i-a venit ideea genială cu investitorii inteligenţi. 500 de locuri de muncă, nu de parcare, la Alexandria, unde vor fi angajaţi cei care acum se ocupă de fraude informatice. Unul dintre interlocutorii suedezi are o afacere în domeniul informaticii şi a convenit cu jupânul să deschidă o firma serioasă la Alexandria. Mai mult, Teleormanul o să fie vizitat în curând de o delegaţie de afacerişti suedezi. S-ar putea ca din delegaţie să facă parte şi guru Bivolaru, care poate să investească într-o spirală energetică în loc de hidrocentrală. Cum a venit în ţară, primul lucru pe care l-a făcut Livuta a fost să găsească locul pentru investiţie. Între vizitele la DNA, Dragnea a tot căutat locul cel mai bun şi până la urmă l-a găsit. Cel mai sigur, investitorii vor veni în campaniile electorale, precum păsările călătoare primăvara. Povestea cu investitorii chinezi a început tot după o vizită, aşa că şi povestea cu investitorii suedezi inteligenţi este asemănătoare. Mai are rost să mai aşteptăm finalul?