Cum a pus L.Dragnea mâna pe restaurantul Modern? Cu ajutorul deputatului Adi Simionescu!

22 Ianuarie 2013, 00:14 | 4297 vizualizări | 3 comentarii
Car Universal
Terenul fostului Modern ii aduce lui Dragnea zeci de mii de euro din chirii.

Multă lume se întreabă de ce a trebuit să dispară restaurantul Modern din Tr.Măgurele şi cum a ajuns acesta în posesia lui L.Dragnea. Puţini cunosc faptul că L.Dragnea a reuşit, cu ajutorul unor oameni de paie, să falimenteze acele unităţi unde dumnealui avea interese. Aşa s-a întâmplat şi cu restaurantul Modern, care a ajuns în proprietatea lui Dragnea atunci când acesta a fost prefect de Teleorman.

Între 1996 şi 2000, Dragnea a reuşit să pună mâna pe Modern şi hotelul Turris din  Turnu-Măgurele, cele mai atrăgătoare obiective din oraş. Fondul Proprietăţii de Stat avea în patrimoniu cele două entităţi, iar Dragnea, prin relaţiile binecunoscute, şi-a numit în conducerea lor oameni de-ai săi, care i-au înlesnit achiziţionarea acestora. Astfel, administrator la restaurantul Modern a fost Adrian Simionescu, actualul deputat. După ce a falimentat Fabrica de Conserve, Simionescu l-a sprijinit pe Dragnea să obţină restaurantul Modern. Până la urmă, s-a convins toată lumea că Dragnea nu voia Modernul pentru activităţi economice, ci pentru a obţine terenul pe care era construit acesta. Un alt motiv a fost  Hanul Diligenţei, care făcea parte din societatea care administra şi restaurantul Modern.

Societatea Modern SRL a fost radiată, fără lichidare, în iunie 2005, prin trecerea patrimoniului societăţii în proprietatea asociatului unic, Liviu Dragnea. În urma acestei operaţiuni, Liviu Dragnea a preluat aproape 8400 de mp în Turnu Măgurele şi spaţii comerciale în suprafaţă de 1200 mp, printre care terenul restaurantului Modern, Hanul Diligenţei şi alte imobile situate în Turnu Măgurele, care îi aduc venituri de zeci de mii de euro anual. Pe locul fostului restaurant Modern s-a construit supermarketul Penny. Ca un remember, iată şi alte societăţi comerciale pe care le-a deţinut L.Dragnea:

DACOROM SRL-infiinţată în 1991, radiată în 2007; COM-ORIZONT SRL Olt, infiinţată în 1991, radiată în 2007;STEFIMAR COM SRL, infiinţată în 1994, radiată în 2006

 

Citeşte şi
Comentarii (3) Adaugă comentariu
dode pe 22 Ianuarie 2013, 11:27
#3
pai da
a si facut mare afacere rolleyes
foxy pe 22 Ianuarie 2013, 10:28
#2
Pentru #1 si ptr. toti
Pe 3 februarie mai avem o ocazie sa scapam de mafia de la \\nCosiliul judetean si de la Primarie. Totul sta in stampila pe care o vom pune. Reflectati si actionati ca atare.
viceprimar cu atributii de primar(sic)! pe 22 Ianuarie 2013, 09:19
#1
c*riosity
Aceste spatii sunt in proprietatea lui livu penalu\\\' sau in proprietatea societatii bomboanei?Dar noi,turnenii,in a cui proprietate suntem?Pentru cei de la scularie si altii,le sugerez sa urmareasca documentarele de pe Discovery despre actiunile Mafiei!In totalitatea lor,actiunile mafiei,se bazeaza pe INTERPUSI!Asta este sistemul,asa se procedeaza!Asa ca nu trebuie sa va mire ca avem un patica,un marinas,un severica(apropos,a disparut din oras,e pe la Buc*resti la INS?),un cuclea,un mohanu si lista continua ....
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.