Crin Antonescu, primul chiulangiu din Parlament, candidează în Teleorman.

28 Octombrie 2012, 00:07 | 1940 vizualizări | 10 comentarii
Car Universal
Crin Antonescu, cel mai mult ii place somnul de dimineata pana la pranz.

De 16 ani, de cand Dragnea conduce judetul, dumnealui  a adus să candideze în Teleorman "tot ce are mai de preţ această ţară". După cum ştiţi, am avut proxeneţi, spagari renumiţi, iar la aceste alegeri va candida însuşi capo del tutti capi al pesedistilor din judeţ, împreună cu doi vestiţi revoluţionari, primarul Mohanu şi  A.Simionescu (accident mortal).

Când credeam că nu are ce să ne mai uimească, iată că şi primul chiulangiu al ţării ( repetentul Crin Antonescu) a ales Teleormanul.  Acum putem spune că avem ce este mai bun. Crinel a făcut 7 ani de facultate în loc de 5, deci este mai deştept. Fostul preşedinte interimar va candida pentru un post de senator în colegiul Alexandria, acolo unde Dragnea şi preşedintele PNL Teleorman vor candida pentru Camera Deputaţilor. Iniţial, Antonescu se hotărâse se între în cursa pentru un nou mandat de senator în sectorul 3 din Capitală, după ce în 2008 a obţinut mandatul de senator în sectorul 1 din Bucureşti. Bucurestiul nu mai era sigur pentru Antonescu şi, la invitaţia prietenului Dragnea, a ales  sa candideze la Alexandria. Un colegiu sigur dar şi aproape de Bucuresti, pentru că Antonescu are probleme cu trezirea de dimineaţă şi nu ajunge la timp nici măcar în campanie, după aceea, nici vorba.

Nu ştim ce caută şeful liberalilor într-unul din cele mai sărace judeţe! Unde este liberalismul în acest judeţ?! Primul aşa-zis liberal al ţării fuge de frica colegiilor cu un nivel de trai mai ridicat şi vine în Teleorman, unde sărăcia este la ea acasă?! Doar într-un colegiu din Teleorman şi  în tandem cu jupânul mai speră să fie ales. De fapt, liberalii sunt pesedisti, nici vorbă de valori de dreapta într-o alianţă cu Dragnea. Mai trebuie spus că Antonescu a mai fost parlamentar de Teleorman în perioada 1996-2000, dar, doar atât, nimic mai mult. Dragnea a confirmat informaţia şi, din păcate pentru noi, a spus adevărul: "Prea mulţi ani, liderii politici au stat în Bucureşti. E bine ca din patru în patru ani să vină să vadă România reală, să vorbească cu oamenii, să vadă problemele lor." Exact ce spunem şi noi, din patru în patru ani vin in judet, in rest, trai neneaca la Bucuresti pe banii prostilor. Vă daţi seama cum se simte sărăcia din Teleorman doar în câteva vizite fulger! Atât stă şi Dragnea, doar la şedinţele de CJ şi la partide de vânătoare,  în rest e în Bucuresti.

Citeşte şi
Comentarii (10) Adaugă comentariu
Turnescu pe 18 Noiembrie 2012, 09:09
#10
Mai hooo!
Ajunge cu prostiile rautacioase ! Mai bine fiti mai obiectivi si vedeti lucrurile in ansamblu.Pana in iunie Turnu Magurele nu prea a primit bani de la guvern...
G pe 16 Noiembrie 2012, 21:55
#9
din Bacau!!
Hai PP-DD!!!!!
vasile pe 30 Octombrie 2012, 06:45
#8
explicatie
Haideti sa va explic eu de ce candideaza Antonescu la TR. Candidatul care este pe primul loc dar cu 50-55% favorizeaza la redistribuire pe cel de pe locul doi. Daca ia in schimb 60-65%, la revedere locul doi, acela nu mai intra in parlamant. Asta este ideea, Antonescu are cota mare, iar Dragnea are judetul pe mina, asa ca ambii vor iesi cu peste 65%. Astfel contracandidatii de la ARD sau PP-DD vor vede parlamentul doar la tv. Nu va mai luati dupa clevetitori si vedeti miezul problemei, sa nu plingeti dupa.
Stan Patitu\\\\\\\' pe 29 Octombrie 2012, 15:06
#7
si eu la fel
Si eu as fi c*rios sa stiu ce dracului au facut toti parlamentarii alesi de noi de 22 de ani incoace pentru oras si pentru judet. Si aici ma refer la toti parlamentarii care s-au tot ales de aici, indiferent de partidul din care a facut parte. Raspunsul este NIMIC. Si cu acel NIMIC am ramas.
si eu pe 29 Octombrie 2012, 12:02
#6
crin antonescu
l-a apucat dragostea de teleormaneni.hai sa fim seriosi.sa ne spuna punctual ce a facut pentru teleorman in mandatul trecut.
gigi pe 28 Octombrie 2012, 20:55
#5
greu
nu ma mai mira nimic..aveti probleme si cu postatu...la asa judet asa informatie
gigi pe 28 Octombrie 2012, 20:42
#4
din suflet
moromete...eu sunt turnean dar traiesc in timisoara de35 de ani,..sufletul meu este si va fi teleormanean,ma doare cind vad asta,dar sa stii ca era un primar de la alexandria,care ceva ani in urma dorea si zaharul di ceai sa-l fure....oare suntem blestemati sa fim prostii satilui? question
Stan Patitu\\\\\\\' pe 28 Octombrie 2012, 15:45
#3
Hai sictir!
Dar o Roberta Anastase nu putem sa avem si noi in TR? Sau un MRU-Unguent? Bai astia, voi nu cunosteti notiunea de bun simt? Pai voi sunteti aia indrituiti sa comentati candidaturile celorlalti? Voi nu vedeti ce popdoabe aveti si voi in listele de candidati? Hai sictir bai !
doina pe 28 Octombrie 2012, 10:15
#2
pentru Moromete
Sunt de acord cu tine,ai perfecta dreptate,dar sunt prea multi prosti in acest judet,dealtfel,pe acest lucru mizeaza acest individ,acest hot si clica lui .\\nAs fi c*rioasa sa vad cu ce s-au ales acesti disperati care-l voteaza,de 16 ani,doar cu niste nadragi rupti in c*r,dar pentru ei sufera un judet intreg,mai ales tinerii.Pe proxenetul Negoita,pe smecherul Miky -spaga,pe sisiitul ala de Banicioara,ia facut mari,cu prostimea din Teleorman,acum este rindul puturosului de Crin sa doarma linistit patru ani,pe spesele teleormanenilor.\\nDaca nu ne trezim,ne meritam soarta ............
Moromete pe 28 Octombrie 2012, 02:24
#1
Saraca Romanie,ce-a ajuns
Teleormaneni,alexandreni,treziti-va,s-a ajuns mult prea departe ! Asta se vrea presedintele Romaniei ? vai mama ei de tara !Daca vor castiga,la USL ma gandesc,ne vor fura si ultima farama de demnitate,celor care inca o mai au.Celor ce se buc*ra si isi freaca mainile in asteptarea ospatului din cadavrele celor deznadajduiti,palme de la Dumnezeu si suferinta vesnica.Si cainii vor muri de foame in judetul asta.Rusine lor si voua celor care le veti da girul.
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.