Gândire morală versus gândire politică?
În ordinea rațiunii – nu!
În dez-ordinea românească, care sfidează rațiunea și bunul-simț – da!
Pentru Aristotel (cine, în politică, vorbește azi de el?), etica (reflecția asupra virtuții – ce „detestabil” cuvânt! – și a naturii comportamentului uman) și politica – al cărei rol e acela de a face posibilă „viața bună”, dar nu a unui grup profitor, ci a unei comunități întregi – ele, etica și politica, nu sunt alternative și separabile.
Etica și morala nu se închid și nu funcționează strict în viața privată, așa cum politica nu se epuizează (iluzoriu) în cea publică. Ambele sunt și trebuie să rămână natural complementare și convergente. Toți suntem „ființe politice” și persoane cu „vocație morală”, urmată, dezvoltată sau îngropată.
Restul e impostură, cu accente grave în politică și circumflexe în sfera personală.
Această falsă antinomie – între gândirea morală și gândirea politică –, ridicată la rang de vicioasă practică generalizată, a săpat o uriașă prăpastie între popor și cei ce pretind cu ifose, contorsiuni și rânjete să-l reprezinte.
Morală sau politică?
O ab-surdă alternativă. Autoritarismul strivitor, legionarismul cu panaș ortodoxist înmuiat în sânge, socialismul pauperizant cu odioase manifestări criminale, „democratura” postdecembristă îmbibată de securism, actualmente „suveranismul” – toate au transformat această aberantă „alternativă” în trainică și cinică dihotomie.
Să nu (mai) fie!