
Revoluţia de la 1848 a anticipat primele evenimente istorice care aveau să contribuie la făurirea României Mari şi moderne.
Primul moment important al revoluţiei a avut loc la 9/21 iunie 1848, în localitatea-port Islaz unde revoluţionarii paşoptişti, purtători ai valorilor inovatoare din Europa, unde se organizaseră politic şi cultural, insuflaţi de memorabilele cuvinte ”Libertate Egalitate Fraternitate!” declanşau Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească.
Proclamaţia de la Islaz este programul adoptat la 9 iunie 1848 de mişcarea revoluţionară din Ţara Românească după citirea sa de către Ion Heliade Rădulescu. La 11 Iunie sub presiunea maselor, domnitorul Gheorghe Bibescu a fost nevoit să accepte termenii proclamaţiei şi să recunoască guvernul revoluţionar provizoriu.
Localitatea Islaz (Teleorman, atunci in judetul Romanati) era in epoca un mic port la Dunare care, spre deosebire de porturile Turnu Magurele, Giurgiu si Calafat, nu era sub controlul direct al turcilor.