
Azi vorbim despre un spital.
Un spital care înghite teribil de mulți bani din buzunarul nostru.
Spitalul Orășenesc Corabia, o sursă nesecată de îmbogățire pentru “baștani”.
În acest spital, patronat de primarul Oane (de marcă PSD) și de economistul Filip Cristian, care au găsit de cuviință să-și angajeze rubedeniile pe bani extrem de mulți, tronează ilegalitatea și mizeria crasă.
Ceea ce este mai mult decât revoltător este faptul că mulți dintre angajații de aici, cadre medicale, mai figurează între aceleași ore de program (8-16) la mai multe clinici particulare din orașul Craiova.
Și nu ar fi câtuși de mic impedimentul pentru ei să facă ilegalități, căci ilegalitatea e a doua lor mamă.
Gărzi plătite, fără ca medicii respectivi să fie prezenți, consultații care, de fapt, nu au existat niciodată fizic, sunt câteva din instantaneele care au loc pe acel tărâm de “basm”.
Condica de prezență se semnează în avans, adică de azi pe mâine, căci doar nu vreți ca mâine să vină cineva la serviciu?
Medicii au program la clinica particulară din alt oraș.
Așa se mănâncă, dragilor, banii țării.
Astfel de infractori, căci altfel nu îi poți numi, îmbrăcați în haine albe, sifonează banii țării, banii noștri, pentru că pot și pentru că sunt lăsați să facă asta.
Totul este ascuns de la cel mai înalt nivel, minister, DSP, prefect de Olt, până la cele mai de jos, cadre medicale din acel spital.
Spitalul din Corabia mai este cunoscut pentru ceva.
Pentru multiple cazuri de malpraxis.
Foarte mulți oameni, care s-au dus cu speranța de a-și găsi sănătatea, și-au găsit sfârșitul în mâna unora care erau prea plictisiți, prea nesimțiți și prea incompetenți.
Ca spitalul din Corabia, care pute la propriu de mizerie, brânză, și fum de țigară, căci incinta poate fi mai degrabă asemănată cu un bar decât cu un spital, din cauza angajaților care fumează și fac comerț cu brânză direct din cabinetul medical, mai sunt foarte multe în țară.
În pozele de mai jos aveți imaginea de coșmar a unui spital în care angajații au salarii de zeci de mii de lei, dar nu frecventează locul de muncă, căci mai au încă trei locuri de muncă.
Spitalul este o bombă ecologică, după cum vedeți în imagini, pe care nimeni nu o vede, nimeni nu o aude.
Cea mai bună lege care ar putea fi dată, în privința medicilor și asistentelor medicale, consider eu că ar fi aceea în care ar trebui să aleagă. Ori la privat, ori la stat.
Zeci de copii, ieșiți de pe băncile școlii, devin șomeri, căci nu beneficiază de sfânta pilă de partid sau sfinții bani. Aceștia iau calea pribegiei, din cauză că, în țară, un medic cu dare de mână are 4-5 joburi, iar ei nici măcar unul.
Se pare că în țara românească hoția este cuvântul de ordine.
Unii muncesc la stat, iar lunar au venituri de zeci și zeci de mii de lei, fără ca măcar să se prezinte la serviciu, în timp ce privatul este îngenuncheat de datorii.
Găurile din buget nu se vor acoperi niciodată, iar mizeria, nesimțirea și hoția fac casă bună în România.