Ismail Kadare s-a nascut la 26 ianuarie 1936,la Gjirokaster,un mic orasel din sudul Albaniei.A devenit cel mai mare scriitor albanez din toate timpurile si unul dintre cei mai mari ai secolului XX,fiind nominalizat de mai multe ori la Premiul Nobel pentru literaturaCariera literară a lui Ismail Kadare (n. 1936) se aseamănă, mai mult sau mai puţin, cu destinul artistic al celor mai mulţi dintre marii scriitori apăruţi în spatele "cortinei de fier" în anii '50-'60. După un debut promiţător în poezie, Kadare - originar din Gjirokaster, oraşul dictatorului comunist Enver Hodja, şi şcolit la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova - publică în 1963 un roman care avea să-i aducă, instantaneu, celebritatea: Generalul armatei moarte. Succesul a fost total. Prima traducere, înainte ca tuşul să se fi uscat pe paginile volumului, a fost în bulgarăGeneralul armatei moarte este rezultatul perioadei de "dezgheţ" de la începutul deceniului al şapteleaReferindu-se la geneza romanului, Ismail Kadare povesteşte în Dialog cu Alain Bosquet (1995) despre toate acestea: "Povestea despre generalul care vrea să dezgroape o armată îşi are originea într-o noapte moscovită geroasă, când, în creierul meu, ca o contrareacţie la optimismul literaturii sovietice de atunci, a culorilor vesele în care zugrăvea realitatea, începând cu vremea de afară (ceea ce, în sinea mea, numeam meteoschematism), continuând cu morala, cu ideile şi cu un soi de umanism dulceag şi enervant, de bunătate tipică, ce nu era, în realitate, nimic altceva decât poleiala care acoperea uscăciunea şi care sfârşea, întotdeauna, într-o concluzie extrasă din doctrina marxistă... Deci, pot spune că la originea Generalului... se află povestea unei prostituate ucise în timpul războiului, a unei prostituate dintr-un bordel italian, care ne-a aprins tuturor fantezia, pe vremea copilăriei mele. De fapt, ca să fiu mai precis, nu prostituata sau povestea ei au reuşit să răscolească atunci oraşul, ci osemintele fetei, zăcând de douăzeci de ani sub pământ, alături de osemintele sutelor de soldaţi, în vreme ce deasupra lor, la suprafaţă, se auzeau izbiturile de cazma ale generalului sosit în Albania ca să-şi dezgroape armata. Iată, cam aşa s-a întrupat embrionul (fetusul) acestui roman, într-un mediu complet străin, în laboratorul în care Institutul Gorki îşi pregătea propriile modeleTema cărţii este cea a rezistenţei în faţa invaziei străineAşadar, un general şi un preot sosesc în Albania pentru a dezgropa şi repatria osemintele conaţionalilor lor. Media italiană, opinia publică, autorităţile de la Roma confirmă zgomotos măreţia întreprinderii celor doi. Ajunşi în Albania, generalul şi preotul îşi declară cu tărie credinţa în sloganele sub care fuseseră trimişi să defileze. Şi totuşi, sub atingerea realităţilor de pe teren, a episoadelor de viaţă (şi de moarte) cu care se confruntă cele două personaje, misiunea lor îşi pierde, puţin câte puţin, din nobleţe şi din umanism. Devine, mai întâi, plicticoasă. Apoi, sâcâitoare şi noroioasă, ca şi peisajul pe care-l străbat zi de zi. Sub influenţa mediului ostil, generalul bea până la disperare, iar fragmente din gândurile şi biografiile soldaţilor pe care-i dezgroapă îl obsedează, îl copleşesc şi-l aduc la disperare. Astfel că, în preziua întoarcerii sale în patrie, generalul nu mai rezistă şi-şi varsă tot năduful adunat în cursul celor doi ani de căutări în faţa nu mai puţin dezamăgitului său confrate german. Se verifică astfel, încă o dată, că distanţa de la grandoare la deşertăciune este uneori neînchipuit de micăPunctul culminant al acestei confruntări surde, în decursul căreia autorul pare că se întreabă cine sunt învingătorii şi cine învinşii, îl constituie, însă, episodul nunţii albaneze. În acest context, în care regulile de fier ale ospitalităţii înăbuşă, pentru câteva ceasuri, glasul urii, confruntarea dintre cele două lumi atinge note dramatice. Iar dacă până atunci generalul crezuse, încă, în posibilitatea unei reconcilieri, din momentul acela a înţeles că între victimă şi călău nu poate fi nicicând o pace sinceră şi adevărată. Ostenit şi din ce în ce mai deziluzionat de propria-i misiune, generalul vrea să se distreze. Şi unde ? Nu în barul hotelului "Dajti", de la Tirana, şi nici în vreo bodegă afumată, dintr-un cătun pierdut în creierii munţilor, ci tocmai în satul în care dispăruse "celebrul" colonel Z. La o nuntă oarecare, unde, în ciuda avertismentelor preotului, se încăpăţânează să meargă. Deşi localnicii ştiau cine este şi cu ce treburi se află în Albania. Forţându-le, aşadar, ospitalitatea şi bunul-simţ. Mai mult, dovedind că nu-i înţelege şi că nu-i va înţelege vreodată. Spovedania bătrânei Nica tranşează definitiv lucrurile, spulberând iluziile generalului. Cu mintea înceţoşată de rachiu, el pare a înţelege (în sfârşit) că între victimă şi călău se află, încă de la începuturile lumii, un ocean de ură şi că, în logica acestui popor simplu şi chinuit, el şi ai lui vor rămâne de-a pururi camarazii macabrului colonel Z. În cazul acestuia din urmă, scriitorul se leapădă de neutralitatea bine temperată cu care ne obişnuise şi-l sancţionează pe călău, aruncându-i osemintele în prăpastie şi înlocuindu-i-le cu cele ale uneia dintre victimele sale."Generalul crezu ca cel care murmurase era colegul sau,drept pentru care ramase cu gura cascata cand il auzi intreband:-Ce tot bodoganiti acolo?
-Mi-am amintit vorbele unuia de la nunta aia blestemata...ploaie si moarte gasesti peste tot"Acesta poate fi motto-ul acestei carti:"Ploaie si moarte gasesti peste tot".Romanul a aparut la editura Polirom in traducerea lui Marius Dobrescu,cel care este si autorul posfatei.Un mare scriitor ,un mare roman.Cititi-l,e o capodopera.