Cunoscutul interlop turnean, Mirea Emilian, zis Manix, şi Mirea Luminiţa au dosar pentru furt. Anul trecut, în luna noiembrie, poliţişti din Turnu-Măgurele au efectuat un control la domiciliul lui M. Emilian, ocazie cu care s-a constatat că acesta sustrăgea energie electrică, fiind chemaţi specialiştii de la CEZ România. Pe lângă furtul de curent s-au găsit şi altele. Manix este traficant de persoane, pe care le duce în Occident pentru cerşit şi prostituţie. Oamenii legii ştiu despre ce este vorba, dar până acum nu i-au făcut dosar pentru că sunt "mânjiţi".
Precum majoritatea interlopilor turneni, Manix a apelat la prietenii din justiţie incercand să scape. Din sursele noastre, un procuror turnean a făcut tot posibilul, însă, din păcate pentru Manix, nu se mai poate ca în urmă cu ceva timp. Oricât ar încerca corupţii din justiţie să-şi apere interlopii, nu mai sunt timpurile de altădată, când se muşamaliza aproape orice. Trebuie menţionat că, într-un alt dosar, Manix a beneficiat de protecţie, prin netrimiterea în judecată pentru vătămare corporală. Până la urmă dosarul a fost trimis în instanţă însă de aici nu s-a mai întâmplat nimic, adică nu s-a ajuns la judecată.
surse de 0,5 bani si aia gasiti pe jos