Cum au fraudat Dragnea şi oamenii săi la referendum: declaraţiile martorilor.

02 Martie 2014, 00:35 | 2866 vizualizări | 5 comentarii
Car Universal
Dragnea se pregateste pentru 5 ani. De putere sau ...

Apar noi dovezi privind fraudarea referendumului din iulie 2012. Prezentam in continuare declaratii ale celor care au ascultat "sfatul" lui Dragnea si au furat la referendum. E interesant ca, dupa referendum, Dragnea a plimbat diversi batrani pe la Buuresti, asa cum reiese din declaratii. Acest lucru s-a petrecut si in Teleorman, de unde rezulta ca si aici s-a fraudat masiv. Doi dintre membrii unei secţii de votare au declarat judecătorilor Curţii Supreme cum a fost plănuită fraudarea referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu. Ei au povestit că liderii i-au asigurat că nu vor păţi nimic, deoarece "toată lumea este PSD-istă". Marius Preduț voia să fi e băgat în seamă la primăria din Piatra-Olt și a ajuns la Curtea Supremă, cu microbuzul pus la dispoziție de edili.  

 Doi membri ai secţiei de votare 105 din comuna Bistriţa- Nouă (Olt) au explicat la Curtea Supremă cum au înmulţit din pix votanţii pe lista suplimentară. Dragnea nu s-a prezentat la proces.Simona şi Marius Preduţ au recunoscut, în urmă cu o lună, fraudele electorale şi au primit condamnări de câte un an şi patru luni de închisoare cu suspendare. În acest dosar, ei au dat declaraţiile în calitate de martori. Marius a explicat că frauda a fost pusă la cale într-o sală de sport din localitatea Piatra- Olt, unde erau mai mulţi lideri USL locali, printre care primarul, viceprimarul şi consilierul PSD, Constantin Diţă (trimis în judecată în acest dosar)."Au fost prezenţi toţi preşedinţii secţiilor de votare. Am primit instrucţiuni, spunându-ne că cei care sunt în străinatate să fie trecuţi pe listele suplimentare. Ne-au spus că nu ni se va întâmpla nimic, pentru că toată lumea de sus este a PSD-ului", a povestit Marius.

 După întâlnire, edilii oraşului i-au invitat pe toţi la un bar de lângă primărie, unde i-au servit cu suc şi cu bere. "Invitaţia a fost făcută de domnul vice şi domnul primar şi tot ei sunt cei care au plătit", a completat tânărul. Aceste infomaţii au fost confirmate de Simona. În continuarea declaraţiei, Marius a explicat cum consilierul Diţă le-a adus în ziua votului, pe 29 iulie, o listă în care erau trecute datele unor persoane care erau în străinătate. Încă o dată, el a primit asigurări de la Diţă să stea liniştit pentru că "toată lumea este pesedistă şi nu vom păţi nimic". Atunci când urna mobilă a fost solicitată, Marius băga voturile în urnă, iar Simona completa listele suplimentare şi semna în locul "votanţilor". "La finalul zilei s-a constatat că voturile din urnă sunt mai multe decat persoanele care au votat. Eu am dedus că doamna preşedinte de secţie a luat această decizie, ca cineva să semneze în numele unor persoane, pentru a se realiza o egalitate semnături-voturi", a spus Simona.
Marius a explicat că a făcut acest lucru "crezând că îi va fi bine". "Nu voiam să intru în politică, voiam doar să mă bag în seamă. E satul mic, aveam nevoie de o adeverinţă ceva, aşa m-am făcut cunoscut de cei de la primărie", a completat tânărul.

 Alţi 30 de oameni din satul Bistriţa Nouă, de lângă Piatra-Olt, au fost audiaţi ieri la Curtea Supremă. Ei au povestit judecătorilor că, pentru deplasarea la Bucureşti, primarul localităţii le-a închiriat microbuze. Martorii au spus că ei nu au votat la referendum şi că nu-şi pot explica cine le-a falsificat semnăturile pe listele suplimentare. Majoritatea erau oameni bătrâni, sau persoane care nici măcar nu se aflau în ţară în momentul votului.Septuagenara Elena Dobeanu a explicat că nu a votat nici ea, nici copiii săi, Maria şi Ionuţ Dobeanu. "Am observat pe listele electorale aceeaşi semnătură - şi pe numele meu, şi pe ale copiilor. Când mi-au fost prezentate listele electorale am observat că şi vecinii mei, Paul şi Cristina Dumbravă, au votat. Ei sunt plecaţi de mai mulţi ani în străinătate. Aceeaşi semnatură era şi în dreptul numelui meu", a spus bătrâna.

sursa:evz.ro

Citeşte şi
Comentarii (5) Adaugă comentariu
Alin pe 11 Martie 2014, 09:52
#5
Romania lui 2014
Trist si de neconceput sa vedem in Romania de astazi astfel de practici. Vreau sa traiesc, eu si copiii mei, intr-o Romanie c*rata si sa scapam pentru totdeauna de acesti IUDA ai tarii.
Andrei pe 03 Martie 2014, 20:22
#4
Dezamagitor
Cei care au votat,deja sunt foarte dezamagiti.

Votant pe 02 Martie 2014, 11:59
#3
Dragnea masluieste alegerile din 96'
De cand a intrat in politica,in anul 1996,Dragnea a dirijat si a fraudat toate alegerile din Teleorman.Acum s-a lacomit si a incercat acelasi lucru si cu Romania,si se va frige rau.Voi chiar credeti ca nu va plati nimeni pentru ceea ce s-a intamplat?Gresit,se stie farte bine cum stau lucrurile si dovezile sunt mai mult decat clare si suficiente.Oamenii trebuie sa voteze asa cum le dicteaza constiinta,nu cum dicteaza Dragnea,cu sacosa si cu 50,100 de lei/vot.
PATRONUL pe 02 Martie 2014, 11:09
#2
PENTRU ANGAJAŢII PRIMĂRIEI
NU VĂ LUAŢI SALARIILE ? PRIMĂRIA ARE CONTURILE BLOCATE ? FUGIŢI REPEDE LA DRAGNEA !!! A CREAT UN MILION DE LOCURI DE MUNCĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ ! SIGUR VĂ VA ANGAJA.
big bang pe 02 Martie 2014, 09:35
#1
7,4
oamenii de bine, cei 7,4 milioane unde sunteti? va simtiti ok cand se descopera cum de ati fost atat de multi? si ticalosii din turnu, trepadusii PSD, "organizatorii" alegerilor, ai autobuzelor, ai urnelor mobile pentru interesele voastre marunte de sobolani care muscati si voi farama de cascaval....a ajuns Teleormanul de rasul tarii din cauza voastra sclavilor. La ocna cu voi...
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.