La sfârşitul săptămânii trecute, în comuna Plopii-Slăvitesti a avut loc tradiţionalul bâlci de Florii. Primăria din localitate a încercat să mai înveselească o populaţie destul de îmbătrânită şi, se pare, a reuşit acest lucru. Bâlciul din Plopii-Slăvitesti are o îndelungată tradiţie. Din păcate, ceea ce se vede acum este departe de sărbătorile populare de acum mulţi ani. Vremea frumoasă i-a făcut pe locuitorii comunei gazdă şi pe cei din împrejurimi să iasă din case şi să petreacă.
Ce a fost de văzut în bâlci? 99.9% marfă chinezească, ieftină. Ingheţată din prafuri italiene, la aparat. Berea, îmbuteliată. Micii, româneşti, sfârâiau pe grătare de jar. Muzică, manele peste tot. Meşteşugarii, doar câţiva ţigani, argintari sau din aceia care fac cratiţe şi oale. După rândurile de căruţe şi cai pusi la umbră, ai fi zis că sunt mai mulţi. Oamenii, săraci. Cumpărau cele mai ieftine obiecte. Pentru cei dornici să asculte şi muzică populară autentică, au fost aduşi doi cunoscuţi interpreţi de muzică populară: Neta Soare şi Petrică Mitu-Stoian. Cum orice bâlci are şi dramul său de violenţă, nu a făcut excepţie nici cel din Plopii-Slăvitesti. O confruntare între două grupuri de tineri s-a transformat într-o luptă violentă. A fost nevoie de sosirea mascaţilor şi a SMURD-ului pentru ca beligeranţii să se potolească.