Senzaţional! Mohanu a ajuns la azil!

20 Februarie 2012, 00:02 | 2597 vizualizări | 3 comentarii
Car Universal
N.Mohanu, pensionarul din fruntea orasului.

Primarul oraşului Turnu-Măgurele, N Mohanu, îşi pregăteşte un loc călduţ la azil, dacă ţinem cont de două chestiuni:  acolo sunt condiţii dintre cele mai bune pentru oraşul nostru, conform spuselor dumnealui,  şi de faptul ca, în ultimul timp, edilul-şef este tot mai preocupat de soarta căminului de bătrâni. Unul din ziarele lui Dragnea îl prezintă, intr-o fotografie, pe Mohanu alături de câţiva bătrâni de la azil. Noi va prezentăm fotografia, din care se poate observa cum primarul oraşului se încadrează foarte bine în peisaj. Dacă fotografia era mai clara, se  vedea un lucru de care Mohanu se fereşte să vorbească, şi anume, vârsta destul de înaintată a dansului, anul acesta dumnealui  va împlini 66 de ani.

Din punct de vedere al vârstei, noi susţinem că primarului actual îi stă mai bine intr-un azil, decât conducând acest oraş, unde e nevoie de multă energie, dar şi de oameni noi, deoarece oraşul este pe o pantă descendentă. Domnului primar i-ar sta bine ca şef de cameră la azil. Dacă dumnealui câştigă încă un mandat, va ajunge să fie şef la azilul Turnu-Măgurele, locul de unde tinerii pleacă fără să se mai uite în urmă, dar unde bătrânii sunt  populaţia majoritară a oraşului. Turnu mai are doar 25.000 de locuitori, însă, peste încă 4 ani de mandat ai primarului veşnic, s-ar putea să ramanem sub 20.000.

Vârsta domnului Mohanu îl califică pentru o bătrâneţe unde să îşi aştepte pensia, dar ce ne facem cu domnul primar care ţine de scaun şi îi place să fie cel care împarte banii oraşului. Nu-i dorim domnului primar să ajungă la azil, deoarece aceasta este o soluţie nefericită pentru bătrânii fără ajutor. Dumnealui însă vede azilul ca o soluţie pentru bătrânii care au ajuns să trăiască din ce în ce mai rău, intr-un oraş unde căldura a devenit un lux.

Citeşte şi
Comentarii (3) Adaugă comentariu
panait pe 13 Martie 2012, 12:53
#3
secularii
nu i mai inghite pamantul pe nemernici astia care s au perindat in administratia locala in ultimi 20 d ani arzaiar focul iadului s ai arda ca ne duc numa la pieire shock
Badita pe 20 Februarie 2012, 17:36
#2
pt. nr. 1
Cum de ce a refuzat Badita postul de director la APASERV ? Pentru ca este un incapabil. Asa era si in combinat. Ii place mai mult sa stea pe scaun in primarie,pe 50 de milioane,decat sa puna osul la munca.
apa... pe 20 Februarie 2012, 12:48
#1
informatie!!!
se zice,ca dl badita ar fi refuzat functia de director de la apa serv, DE CE OARE??
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.