Donau Chem, societatea care nu este ajutată de Primăria Turnu-Măgurele!

06 Februarie 2012, 00:03 | 2442 vizualizări | 7 comentarii
Car Universal
Combinatul Donau Chem

Turnu-Măgurele este un oraș monoindustrial. Din cele trei-patru unități economice care existau înainte de anul 1989, numai combinatul chimic și-a mai păstrat o parte din personal. Donau Chem, așa cum se numește acum combinatul, este cel mai mare contribuabil la bugetul local, fără banii de la combinat orașul având mari probleme. Așa cum am mai scris, vineri seară, la postul B1TV, patronul combinatului, Ioan Niculae, a vorbit despre politică și economie.

Interesant este faptul că, pe lângă interviul lui I.Niculae, au fost prezentate și câteva scurte discutii cu primari sau viceprimari din orașele unde InterAgro are societăți comerciale importante. A fost prezentat și primarul orașului Turnu-Măgurele, Nicolae Mohanu. Spre deosebire de viceprimarul Bacaului, care a spus că primăria din Bacău ajută combinatul deținut de Niculae, cu condiția că acesta să respecte normele europene în privința poluării mediului înconjurător, Mohanu a recitat, ca pe o poezie, "combinatul este cheia orașului, fără el, orașul ar fi sărac".

Parafrazându-l pe JF Kennedy, putem să-i spunem lui Mohanu: Nu te-ntreba ce-a făcut combinatul pentru oraș, ci întreabă-te ce ai făcut dumneata pentru combinat. Cum bine știm, Mohanu a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a pune bețe în roate combinatului, fiind împotriva preluării combinatului de către Niculae. Mohanu și Dragnea susțineau un investitor sârb, care ar fi tăiat combinatul și l-ar fi vândut la fier vechi, cu comisioanele aferente pentru cei doi satrapi ai orașului. Venirea lui Niculae le-a stricat toate planurile celor doi, pentru că nu mai pot să fie "salvatori" ai orașului.

Citeşte şi
Comentarii (7) Adaugă comentariu
Floarea pe 09 Februarie 2012, 12:14
#7
pentru Floarea Stanculescu
Pentru o doamna limbajul este absolut incalificabil, iar modul de gandire este situat in zona pelviana cu strictete. Indiferent daca ai sau nu dreptate, exprimarea te descalifica.
un cititor pe 08 Februarie 2012, 06:15
#6
lui Floarea Stanculescu
Puti rau de tot a Mohanu !!! Si asta pute mai rau decat rahatul,pe care iti place sa-l savurezi.S-a umplut orasul de mirosul vostru. Trebuie igienizat urgent...Esti cumva hartia igienica a lui Nae?
Floarea Stanculescu pe 07 Februarie 2012, 17:15
#5
Ciocul mut .
La Turnul cu stiri criza-i acuta // C..... scriu in loc sa puta //Sunt indivizi fara masura //Dupa ce-i fac ii iau in gura //Si-i scuipa peste tastatura . Versuri inspirate de dl prof(????) Manea Tudor
nelu pe 07 Februarie 2012, 08:42
#4
javre
Adica sa fie ajutat colosul. Fraierul de investitor marunt sa fie apasat mai mult in noroi. Dar de ce sa fie ajutat combinatul si \\\"cucu\\\" S.R.L. nu?!?!?... Zi ra**atule. Adica in economia de piata tot smecherul, hotul, snapanul sa fie ajutat si prapaditul de S.R.L., I.F. sau ce o mai fiind, sa primeasca ajutor de la cer. Trebuie, de fapt, sa intelegem politica de partid PDL pt. baietii destepti. Salvatii smecherii si fraierilor, maruntilor, neansemnatilor luati-le tot daca se poate. Vorba prefectului Nitulescu: \\\"luati-le si zaharul din cafea\\\". Politica PDL de eleganta si bun simt pt. POPOR. La mai mare. Apropo: nimic vreun bir suplimentare anul asta?!... Mai vreti puterea inca o data... Nemernicilor.
++++ pe 06 Februarie 2012, 13:12
#3
00000
SE stringe latul j**uriloooor
boby pe 06 Februarie 2012, 07:56
#2
Ca***iosi
BAI CRACEA (MIHAI)CE AMOR PT. NICOLAIE. AR FI BINE SA O LASI MAI MOALE CU LINSUL CA NO SA AJUNGI PRIMAR NICI IN 2100. CE DR*CU. TE-AI UITAT PE LINGA TINE? APOI PEN*LUL ASTA SECURIST DE NICOLAIE IL VA SPRIJINI PE NAE NU PE TINE, O SA VEZI TU?
Alexandrescu Marian pe 06 Februarie 2012, 07:49
#1
Va rugam, lasati Combinatul in pace!
In memoria celor ce si-au dat viata in Combinat sau din cauza conditiilor in care au muncit, va rugam sa nu mai pomeniti de el! Combinatul nu are nevoie de avocati de la Turnu cu stiri ! Suntem PREA MARI ca sa avem nevoie de voi!
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.