Cum bine se ştie, pe 8 noiembrie, doi realizatori de la postul tv al lui Felix, au organizat un miting de protest în faţa CNA. La miting au fost prezenţi vreo 300-400 de persoane. Vuvuzelele lui Voiculescu s-au lăudat că oamenii au venit să-i sprijine pe ei, spagatistul Badea-vuvuzel spunând chiar că mitingul nu are nimic politic.
Realitatea este exact contrară, mitingul a fost politic, cel care a adus oameni din Teleorman fiind chiar L.Dragnea. Întrebat despre cele 5 autocare cu numere de Teleorman, domnul Dragnea a spus că nu a organizat nimic, ba chiar a adăugat că, dacă organiza dumnealui, nu veneau doar 5 autocare. Ei bine, avem dovada că Dragnea minte încă odată, aşa cum de-altfel o face mai mereu.
Analizând imaginile de la miting, am observat că sunt mulţi oameni din Turnu-Măgurele, pesedişti înfocaţi. Printre cei prezenţi, surpriză, consilierii locali Necea Nelu şi Prună Marinel, foști muncitori la combinatul chimic. Cu pensii mari, cu indemnizaţii de şedinţe ale CL, aceşti doi căţei ai lui Dragnea şi Mohanu, s-au prezentat la miting la Bucureşti, pentru că, deh, dacă-i ordin, cu plăcere.
Acest individ, Marinel Prună, a fost unul dintre cei mai virulenţi contestatari ai cuplului Dragnea - Mohanu, în anul 2004. Dacă atunci cei doi erau "cancerul oraşului", acum s-au transformat în binefăcătorii lui Prună. Fiind observator al A.J.Fotbal Teleorman, Prună mai încasează milioane şi de aici, astfel că este unul dintre cei care au venituri mari. Pentru aceste venituri, dumnealui este obligat să sărute mâna lui Dragnea.
Ca o păpuşă stricată, domnul Prună zbiera cât îl ţinea gura "jos cenzura", în faţă sediului CNA. Măi cenzuratule, nu mai ai loc unde să-l pupi pe Dragnea? Sau ţi-a tăiat dreptul la sărutat stânga, domnul Mohanu? Penibilul domn Prună se face de râs şi la Bucureşti. Măi, "ne-jigodie", vorba tătucului vostru, Iliescu, ai ajuns tu, un fost acar, să-l înjuri pe Dan Grigore! Idiotule, nici măcar nu ştii cine este acest mare pianist şi om de cultură! Domnule Prună, cu cât v-a plătit Dragnea? 50 de euro, ca data trecută sau a mai plusat ceva, că, deh, sunteţi consilier? În oraş, Mohanu, primarul pe care-l linguşeşti, nu dă căldură în apartamente şi în şcoli, iar tu, în loc să îl convingi să dea căldură, te duci la mitingul vuvuzelelor lui Felix turnătorul. Domnu` Prună, de un singur lucru ne mirăm: cum de nu eşti şi dumneata revoluţionar cu acte în regulă?
Celălalt consilier, Necea Nelu, este şi dumnealui unul dintre cei care au venituri mari, în comparaţie cu ceilalţi cetăţeni. Prezenţa lor la Bucureşti denotă tocmai politizarea mitingului organizat de vuvuzelele lui Felix. Publicăm mai multe filmuleţe, unde îi puteţi vedea pe Prună, Necea şi alţi pesedişti din Turnu-Măgurele.
În spatele mitingistilor se văd şi autocarele firmei Transalutus, cele care i-au transportat pe acestia la Bucureşti. Revoluţionarul Dinu Floricel(zis Geantă) şi-a adus prinosul partidului domnului Dragnea. Ruşinea este un cuvânt care nu face parte din vocabularul acestor indivizi. Pentru pesedişti, ce reprezintă libertatea? Fetiţe şi bani publici, asta doriti? Nu puteţi să vă adaptaţi la o societate în care se încearcă aplicarea legii? "Javră ordinară", îi striga cineva lui Ceauşescu? Sunteţi penibili domnilor. Noi nu vă zicem javre, nu ne permitem.
În primul filmuleţ, veţi vedea pe domnul Prună agitându-se de mama focului, împreună cu Necea N. şi alţi turneni. Atenţie la minutele:0,23; 1,10 - 1,25; 7,06 - 7,15; 8,30; 10,08 - 10,16. În al doilea filmuleţ (Rtv) se văd, încă de la început, în prim-plan, domnul Prună şi alţi turneni, pe care vă invităm să-i descoperiţi singuri. Vizionare plăcută!
Video nr 1
Video nr. 2: