Revenit de câteva zile din China, L.Dragnea a început atacurile. Nu ştim ce tehnică de luptă a învăţat în China, însă aerele de luptător s-ar putea să-l ducă în jos.
Nici nu s-a acomodat cu mâncarea românească şi a început să vorbească aiurea. Cum nu poate să uite că soţul "Mihaelei, dragostea mea" a pierdut alegerile, Dragnea a venit hotărât să obţină suspendarea preşedintelui ţării. Exact ca în bancul cu furnica, urcată pe elefant şi încurajată de alte furnici să-l strângă de gât, aşa şi Dragnea îşi închipuie că o furnică poate răsturna un elefant. Dacă a pus stăpânire pe aproape un judeţ, secretarul general al PSD crede că poate mişca munţii. Sărmanul! Vrabia mălai visează şi nebunul balamuc.
Nu-i de ajuns suspendarea preşedintelui ţării, Dragnea doreşte şi suspendarea prefectului judeţului Teleorman. De fapt, pentru Dragnea, o mare victorie ar fi suspendarea lui T.Nitulescu, omul care-l cunoaşte cel mai bine şi-i poate ţine piept. Din păcate pentru Dragnea, numirea prefectului este legală iar ilegalitatea o vede doar "marele jurist" din Gratia.
Apropo de lege: ce spune Legea Patrimoniului Naţional referitoare la monumente istorice, precum Monumentul Independenţei din Turnu-Măgurele, este legal să fie acoperit de utilaje agricole? Ce spuneţi, domnule Dragnea. La asemenea întrebări nu aveţi răspuns pentru că sunteţi demagog şi populist.