CUPA ROMÂNIEI TIMIŞOREANA - FAZA A III-A
Turris a obţinut a treia victorie consecutivă în Cupă şi aşteaptă un adversar din liga secundă, pe ALRO Slatina.
În aşteptarea „granzilor”
La alinierea celor două echipe pe teren, nostalgicii aflaţi în tribunele arenei din oraşul dunărean depănau amintiri. În urmă cu 13 ani, la Turnu Măgurele sosea Rapidul lui Mircea Lucescu, stadionul era arhiplin, iar asistenţa aplauda frenetic evoluţia gazdelor, în vremea aceea în liga secundă. Diferenţa este însă una enormă, pentru că, atunci, la Rapidul lui Lucescu îi regăseam pe Lupu, Rednic şi Măldărăşanu, în timp ce la sărăcăciosul Rapid II condus de Florică Drăghici, singurul nume cunoscut este cel al lui Dobroiu, jucător care a cochetat cu echipa mare.
Atenţionările lui Nica
„Mare atenţie! Aveţi în faţă o echipă de copii şi de aici vine pericolul. Vor face risipă de efort şi se vor agăţa de fiecare fază, pentru că e singura lor şansă să intre în vederile echipei mari. Nu vă jucaţi cu ocaziile şi băgaţi mingea în poartă”, răsuna vocea tehnicianului Cornel Nica din vestiarul Turris-ului.
Jucătorii i-au sorbit vorbele cu mare atenţie şi exact aşa...n-au făcut. Pentru că, în minutul 5 al partidei, Zoicaş şi compania irosiseră deja trei ocazii clare de a deschide scorul. Apoi, a fost nevoie de un singur contraatac pentru ca giuleştenii să deschidă scorul. La finalul partidei, cei prezenţi contabilizau un total de 11 ocazii clare ale gazdelor, printre care două bare şi două ratări cu poarta goală, dar şi un succes obţinut in extremis prin două lovituri de pedeapsă. După trei victorii consecutive în Cupa României, Turris aşteaptă acum marele examen, de data aceasta în faţa unui adversar din liga secundă.
„Nici nu mă pot bucura de victorie, pentru că atitudinea unor jucători este dusă către nesimţire. Nu se poate să îţi baţi joc de atâtea ocazii, să poţi avea uşor 4-5 goluri avans, iar mie să îmi strige unii că am bătut cu arbitrii, pentru că am înscris doar din penalty”-Mihai Ionescu (preşedinte Turris)
TURRIS TURNU MĂGURELE-RAPID II BUCUREŞTI 2-1 (0-1)
Au marcat: Ciolacu (36)/Ilin (48 pen.), C.Mihai (76 pen.)
Arbitri: Daniel Pop/Marian Ionescu, Dragoş Radu
Turris: Neagu-Muşat, Cosma, Ardeleanu, Mocanu-Alexandru, Ilin (Zanfir 70), Dinu, Radu (C.Mihai 67)-Zoicaş (Giugiumică 38), Mincu (Cărăuşu 86)
Antrenor: Cornel Nica
Rapid II: Mişa-Paraschiv, Şerbănescu, Petrişor, Geampalia (Dinică 63)-Dobroiu (Burlacu 46), Dăescu, Spătaru, Matei-Nicoară (Niculescu 76), Ciolacu
Antrenor: Florea Drăghici
Următorul adversar al echipei turnene va fi divizionara secundă ALRO Slatina, meciul urmând să se dispute la Turnu-Măgurele. Pentru acest meci, antrenorul Cornel Nica va avea un ajutor important de la Florin Radu, jucător împrumutat de Turris chiar de la ALRO Slatina. O victorie cu ALRO şi încă una, în următoarea fază a Cupei României, poate aduce la Turnu-Măgurele o divizionară A de calibru, precum Steaua, Dinamo sau CFR Cluj.
articol scris de RAUL MIHAI