De multe ori lăsăm mânia să ne întunece gândirea. Iată o poveste, găsită pe net, despre mânie.
Lângă Tokio trăia un vestit războinic Samurai, care a decis să-i îndrume pe cei tineri în budismul Zen. Se spune că în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar.
Într-o după-amiază, un luptător - cunoscut pentru lipsa lui de scrupule - a ajuns în localitatea unde trăia bătrânul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la luptă, aştepta până când adversarul făcea prima mişcare şi apoi, fiind dăruit cu destulă inteligenţă pentru a corecta orice greşeală ar fi făcut, contraataca cu viteză.
Tânărul luptător nu pierduse încă nici o luptă. Auzind de reputaţia Samuraiului, a decis să-l învingă pentru a-şi mări faima. Toţi studenţii erau împotriva luptei, dar bătrânul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toţi în piaţa din centrul oraşului, iar tânărul a început să-l insulte pe Samurai. A aruncat câteva pietre în direcţia lui, l-a scuipat în faţă, i-a aruncat toate insultele ce există sub soare, i-a insultat până şi pe strămoşi. Timp de câteva ore, a făcut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar bătrânul rămânea impasibil. La sfârşitul după-amiezii, simţindu-se obosit şi umilit, razboinicul a abandonat şi a plecat.
Decepţionaţi de faptul că maestrul primise atât de multe insulte şi provocări, studenţii l-au întrebat: "Cum ai putut răbda atât de multă umilinţă? De ce nu ţi-ai folosit spada, chiar dacă ştiai că ai fi pierdut, în loc să-ţi expui laşitatea în faţa tuturor?"
"Dacă cineva vine la tine cu un cadou şi tu nu îl primeşti, cui aparţine cadoul?" - întrebă Samuraiul.
"Celui care ţi l-a oferit - replică unul dintre discipoli."
"La fel şi cu orice mânie, insultă sau invidie - spuse maestrul. Când nu sunt acceptate, continuă să aparţină celui care le-a purtat."
În viaţă de zi cu zi sunt nenumărate situaţiile în care ne trezim prinşi fără să vrem în tot felul de situaţii nedorite. Fiecare clipă îşi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne încurcă. Totul depinde de tine. Poţi alege să accepţi orice cadou şi să fi inclus în planurile altora, sau să fi selectiv... şi să accepţi doar acele cadouri care te ajută în creşterea ta.