Am gasit pe net cateva lectii de istorie .
Data viitoare cand vă spălaţi pe maini şi apa e un pic mai rece decît v-aţi dori, comparaţi situaţia cu modul în care se spălau englezii prin anul 1500. Nunţile aveau loc în general în luna iunie, pentru că singura baie din an se făcea în luna mai şi în prima lună a verii iar viitorii soţi încă miroseau acceptabil. Oricum, corpul era deja îmbibat de "miresmele” transpiraţiei şi ca să mascheze cît de cît mirosul neplăcut, miresele purtau în braţe un buchet de flori (de aici a rămas obiceiul buchetului purtat de mireasă!).
Casele erau acoperite cu snopi de paie sau coceni, fără scînduri dedesubt. Acoperişul casei era singurul loc în care animalele se puteau adăposti de frig. Drept pentru care ciinii, pisicile şi alte vietăţi mai mici (şoareci, gindaci etc.) se cuibăreau în paiele care acopereau casa. Cînd ploua, paiele deveneau alunecoase şi animalele cădeau uneori direct peste oameni. În acea perioadă a apărut zicală "Plouă cu pisici şi caini”.
"Farfurii din coajă de piine”
Pe vremea aceea, în fiecare bucătărie exista un cazan metalic mare, atirnat deasupra focului, pentru gătit. Carnea era destul de rară, aşa că oamenii mincau mai mult fiertura de legume. În zeama ce raminea de seară se adăugau a doua zi apa şi legumele şi tot asa. Astfel, o parte din mîncare ajungea să fie veche de săptămîni. Cei mai înstăriţi mincau din vase realizate dintr-un aliaj care conţinea şi plumb, pentru că acesta putea fi prelucrat mai uşor. Alimentele acide dizolvau plumbul, care ajungea în organism şi provoca otrăvirea sau chiar moartea. Din această cauză, roşiile au fost onsiderate în următorii 350 de ani ca fiind otrăvitoare. Săracii mincau din nişte bucăţi de lemn scobite, care ţineau loc de farfurii. Vasele se mai făceau şi din pîine foarte veche, din care se scotea miezul şi care rezistau cîteva mese bune. Ambele variante de "farfurii" nu erau spălate niciodată după folosire. De aceea, se întîmpla des ca vasele să facă viermi.
"Salvat de clopotel”
Cei care din greşeală erau îngropaţi de vii erau salvaţi de un clopoţel. Teritoriul Angliei este locuit de mulţi, mulţi ani, aşa că, la începutul secolului al XVI-lea, a început să fie criză de locuri de veci. Soluţia a fost scoaterea sicrielor mai vechi, depunerea osemintelor în nişte depozite şi refolosirea spaţiului pentru un mort "proaspat". La deschiderea vechilor sicrie s-a constatat că unul din 25 era zgiriat de unghii pe interior. Dindu-şi seama că unii semeni ai lor au fost îngropaţi de vii, englezii au inventat un mecanism de salvare a celor îngropaţi de vii. De mîna "mortului” era legată o sfoară, care, printr-o gaură în sicriu, era legată la un clopoţel, montat lîngă mormînt. Patrulele din cimitir supravegheau clopoţeii. De aici vine vorba "saved by the bell” (” salvat de clopotel”).
Să mai zică cineva că istoria e plictisitoare.