Cu filmul lui Basescu, Romania a ajuns ca Norvegia

29 Noiembrie 2009, 12:38 | 824 vizualizări | 0 comentarii
Car Universal

Trei zile (pînă la ora la care bat în taste pentru acest articol) televiziunile româneşti de ştiri au dat cu nemiluita palma, pumnul sau făcătura aplicată de Băsescu unui copil. Mă doare pe mine faţa de cîte ori au dat-o. Paradoxal, aş putea spune că românii au trăit senzaţii de norvegieni. Pe timpul iernii, ziua norvegiană e foarte scurtă şi deprimantă. E o noapte cu mici intermitenţe, ba de pe 4 decembrie pînă pe 7 ianuarie soarele nici nu apare pe cer. Te uiţi pe geam şi vezi mereu întuneric. Un amic care a stat 2 ani în Norvegia mi-a povestit de următoarea invenţie făcută să atenueze neplăcerea nopţii polare.  Pe toată întinderea ferestrelor s-au ataşat panouri electrice cu o fotografie mare, luminată din interior. Să zicem cu o pajişte şi un cîine în aer, surprins cînd a prins în bot un disc, aruncat de stăpîn. Te uiţi din pat înspre fereastră şi vezi că afară e soare, e verdeaţă, ba chiar şi cîinele în aer, cu disc în gură. In orice moment al zilei (al nopţii de fapt), cîinele e în aceeaşi poziţie, pajiştea e sub el, verde. Nimic nu se schimbă, e un exterior de vară, îngheţat, care ascunde o noapte polară. Se modifică puţin lumina panoului, cît să-ţi dea impresia, din casă, că apune soarele. Aş zice că am trăit trei nopţi polare norvegiene de acest tip. În orice moment al zilei dădeai drumul pe posturile de ştiri, aceeaşi imagine vedeai: Băsescu întinzînd mîna spre faţa copilului. Nu ştiu dacă a avut efect de alungare a depresiilor întunecate, precum la norvegieni, dar involuntar te gîndeşti dacă repetiţia excesivă nu e cumva manipulare clară ca lumina zilei. Asta fiecare poate să decidă, pentru sine. Aş vrea să dezvălui un amănunt, aflat deunăzi: staff-ul lui Traian Băsescu a făcut rost de imaginile brute ale filmului de la una din televiziunile de ştiri. Pe ele s-au făcut analizele, de către specialistul ăla în geacă de motorist rock, Blaga şi nu mai ştiu cum, care a dat verdictul că e film trucat. Nu ştiu dacă e sau nu trucat. Sper că se va stabili la modul foarte oficial. Ce mi se pare foarte cool, apropo de geaca lui Blaga, e că imaginile brute au fost date pe sub mînă. “Să nu se afle că le aveţi de la noi”, au zis angajaţii respectivei televiziuni de ştiri. “Ni s-a zis să nu dăm imaginile brute.” Cum adică, interesul televiziunii şi al presei, în general, ca să nu mai zic de popor, era să se analizeze fix imaginile brute. De ce nu le-ar fi dat televiziunea în cauză? Oare ca să nu se afle adevărul şi să li se năruie emisiunile alea care arătau a panou electric cu poză de noapte norvegiană ? Cît întuneric e în spatele ecranului înşelător ? Voiam să închei textul aici. Dar tocmai am văzut pe postul de ştiri cu pricina următoarea situaţie: cică sînt asistenţi maternali (ştiţi, oamenii ăia care iau acasă copii orfani în grijă, fac pe părinţii o perioadă, ca o meserie, fiind plătiţi de stat pentru asta) care nu mai pot ţine copiii, că nu-şi primesc la timp banii. Reporterii televiziunii i-au luat un interviu unui astfel de mămici de împrumut care a zis: “Nu mai pot să-i ţin, să şi-i ia înapoi, ce să fac cu ei, să-i ia de aici!” Copiii, unul de patru ani şi altul de cinci, priveau înspre cameră înmărmuriţi. Despre ei era vorba, ei încurcau şi trebuia să fie daţi înapoi, ca un obiect inutil într-o casă de oameni. Copiii respectivi n-au rîs deloc. Şi sînt sigur că reportajul TV despre ei i-a durut mai mult decît mult difuzatul pumn al lui Băsescu, pe copilul din Ploieşti. De data asta însă lovitura a fost dată de televiziune, deci n-avea rost ca tocmai televiziunea s-o dea necontenit trei zile în şir să facă dezbatere la nivel de ţară.

Catavencu. ro

Citeşte şi
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.