În ultimul timp, scandalul în care este implicat clanul Bercea Mondial ţine prima pagină în mass-media. Turnu-Măgurele are legătură cu acest scandal prin adjunctul Poliţiei Turnu-Măgurele, Valerian Iliescu. Comisarul şef V.Iliescu, atunci când era adjunct la IPJ Olt, proteja atât cât putea clanul condus de Bercea Mondial. Bravul poliţist are un apartament şi o casă în Corabia, locuind aproape de zona noastră. Clanul Bozianu din Turnu-Măgurele este protejat de V.Iliescu, relaţia dintre interlopii din Turnu şi poliţist fiind cunoscuta de mult timp. Mohanu şi Dragnea sunt la rândul lor protectorii politici ai poliţistului care, printre altele, predă la şcoala de "moaşe" a lui Teodor MItroi. După cum vedeţi, olteanul se simte ca acasă în Turnu, are prieteni de tot soiul.
Trebuie să fim mândri cu un poliţist care a fost menţionat ca unul dintre protectorii clanului Bercea. Oraşul nostru avea nevoie de experienţa unui asemenea profesionist. Să protejezi un clan renumit nu este de colea. Interlopii din Turnu-Măgurele se simt mult mai bine de când Iliescu a venit în oraş şi au toate motivele să-i mulţumească. Pe când era adjunct la Olt, Iliescu a fost unul dintre poliţiştii care au avut onoarea să-i înapoieze lui Bercea Mondial caietul unde erau trecuţi datornicii, caiet care îi fusese furat. Fapte demne de un poliţist corupt până în măduva oaselor, nu de un apărător al legii. Avem, iata, încă un interlop în conducerea Poliţiei Turnu-Măgurele.
Politistii buni ca Gabi Vasile sint marginalizati iar hahalerele ocupa functii.
Pai atunci de ce sa mai muncesti in politie unde nu munca te ridica ci pilele.
Jos cu comandantii de paie.