Lista, actualizată, cu revoluționarii din Alexandria. D.Scutelnicu și N.Tatu, pe lista celor care beneficiază de banii contribuabililor!

01 Februarie 2012, 00:02 | 7157 vizualizări | 8 comentarii
Car Universal
Platoul din fata Casei de Cultura, locul unde se desfasoara revolutii in Alexandria

Publicăm  lista, actualizată, cu revoluționarii din Alexandria. În contextul protestelor unor revoluționari împotriva faptului că actualul guvern le-a oprit indemnizația lunară, de 2 000 de lei, e bine să cunoaștem cine sunt cei care au profitat de pe urma faptului că au primit certificatul cu titulatură de luptător remercat în Revoluție. Sunt persoane care, probabil, au avut merite pentru a fi revoluţionari, însă, cei mai mulţi, sunt făcuţi la apelul de seară de către relaţiile pe care şi le-au făcut la Bucureşti. Aceşti "revoluţionari" beneficiază de foarte multe facilităţi oferite de stat, in afara indemnizatiei( 2.000 Ron), ei au primit si primesc  scutiri de taxe şi impozite, terenuri oferite drept compensaţii şi  alte avantaje (spatii comerciale, etc).  Cele mai multe dosare de revoluţionar au fost "întocmite" de Bebe Ivanovici la "fabrica" de revoluţionari a dânsului. Dosarele au fost falsificate în anii când se ştia că vor beneficia de fel şi fel de avantaje. La nivelul întregii ţări sunt zeci de mii de revoluţionari care aşteaptă pensia oferită de stat. Sunt nume cunoscute in lista revolutionarilor din Alexandria, cei mai celebri fiind Nicolae Tatu, afaceristul-prieten cu primarul V.Dragusin, si Danut Scutelnicu, omul de casa al lui L.Dragnea.

Iata numele "revolutionarilor" din Alexandria:

Ardeias Liviu, Baburea Nicolae, Bacalu Ion, Bonas Nicolae, Bonas Gabriel, Borcea Nicolae, Boriceanu Vasile, Bortun Mihai, Bunea Ion, Bunea Constantin, Burcea Nelu, Calineata Gheorghe, Calota Victor, Celetu Constantin, Cioaca Tudor, Cioran Anghel, Circiumaru Costea, Ciurea Florea, Cojocaru Gheorghe, Cotea Gogu, Croitoru Dumitru, Croitoru Marin, Croitoru Petre, Damalan Marin, Davidenco Gabriel, Dicu Marin, Dinca Florina, Dinca Mihaela, Doncea Georgeta, Dragomir Ion, Duminica Nichi, Dumitrache Marcel, Dumitru Ion, Dunca Lucian, Filios Eugen, Geanta Florea, Gheorghe Stela, Gheorghe Florian, Gogoasa Gica, Grigore Stelian, Grosu Mihaela, Gruia Gheorghe, Gruianu Stelian, Ilie Cristian, Ionescu Haralambie, Ionescu Marian, Iordan Corneliu, Istrate Tudor, Ivan Virgil, Lambe Dumitru, Lescae Marian, Manea Alexandru, Mitroi Alexandru, Moraru Ion, Musat Teodora, Neagoe Stefan, Necsutu Marian, Nita Nicolae, Nitu Stefan, Oana Marin, Oniga Margareta, Oniga Simona, Paraschivescu Paul, Petcu Dan, Petre Adrian, Radoi Cicerone, Sandu Nicolae, Sandu Paul, Sandu Valeriu, Scutelnicu Anton Danut, Serban Constantin, Serban Iacob, Siea Petre, Simulescu Simion, Soare Nicolae, Socol Victor, Sovarasteanu Dorel, Stemate Gabriel, Stoica Marin, Stoica Simona, Tatu Nicolae, Tanase Andrei, Tecsan Ionel, Tentu Radu, Teodorescu Petrica, Tantareanu Gheorghe, Trifan Alexandru, Trifu Dumitru, Ulmeanu Adrian, Vasilica Costin, Vasilica Matilda, Vasilica Cristian, Vatafu Alexandru, Visan Petre, Vlad Ionel, Voivozeanu Eugen, Zamfir Marin, Zorila Nicolae, Zorila Ion.

Citeşte şi
Comentarii (8) Adaugă comentariu
Dr. Georges ISCRU pe 15 Februarie 2021, 18:07
#8
"Luptator remarcat prin fapte deosebite"
Stimati cetateni !

Nu cunosc motivele pentru care nu v-ati implicat in Revolutia din dec.1989. Din lipsa c*rajului, din cauza fricii de moarte, din cauza simpatiei dictaturii comuniste??

Acuma aveti c*raj si tupeu sa criticati pe cei ca si-au expus viata, iesind cu c*raj si fara frica de moarte sa participe si sa organizeze actiuni pentru apararea sec*ritatii vietii pop**atiei, asigurand cu apa si alimente pop**atia in conditii de crunta teroare create si intretinute de sec*ritatea comunista.Desigur ca acuma au aparut pe listele luptatorilor adevarati si persoane inscrise tendatios de sec*ritate pentru a compromite pe adevaratii luptatori. Rusine lor.
Grigore stelus pe 29 Ianuarie 2016, 13:12
#7
rugaminte
salut, am si eu o intrebare eu am act revolutionar am participat la buc*resti in comitetul centrat . unde este necesar sa ma duc pentru a.mi scoate actele sau ce demersuri trebuie sa urmez pentru a beneficia de pensia pe merit . am acasa doar livretul militar din 89 decembrie
pita pe 03 Aprilie 2014, 05:02
#6
rari
revolutionarii???in alexandria si eu am fost acolo am luat arma dar din cei de mai sus putini au fost pe acolo
florin pe 13 Februarie 2012, 14:31
#5
informare
Nu comentez... comentariul privitor la subiect, dar o mai buna informare aqr fi fost necesara. Iar cind spun asta, ma refer la faptul ca destui dintre cei nominalizati nu se mai afla printre noi. Exemple: Dumitru Croitoru, Marin Dicu, Haralambie Ionescu, Stefan Neagoe, Eugen Voivozeanu...
SAULICA pe 08 Februarie 2012, 16:57
#4
DESPRE REVOLUTIE
DRAGA SARLA,NU FII SARLATANNDACA NU MUREA NEA NICU ERA VAI SI AMAR DE CEI CARE AU FOST ACOLO.CE E TRIST? CA N AU INTRAT IN DREPTURI CEI CARE MERITAU,AU INTRAT PROFITORII,IMPOSTORII,CUM ESTE TOV.TRIFAN PRES. AS. REV.DIN TEL. CARE A PRIMIT CITE 40 MIL.LEI DE LA FIECARE REV.CU CERT DE EROU,,MOTIVATIA CICA BPT.ASOCIATIE,S AL CREDEM? EU NU.
sarla pe 06 Februarie 2012, 15:20
#3
realitatea
c e revolutie a fost la noi in teleorman? de ce i-au oamenii astia atatia bani?pardon i-am numit oamenii? ce greseala am facut ``````````````````````````EI SUNT NISTE LIPITORI CARE SUG SANGELE POPORULUI\\n
tanase scatiu pe 01 Februarie 2012, 12:57
#2
c*riozitate
dar revolutionarii membri PDL nu sunt trecuti pe pomelnic. se poate mai? rusinica, rusinica! aia nu sunt trintori pe banii nostrii? dar daca au carnet de partid de la putere.....ciocu\\\' mic!
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.