Constantin Noica (n. 12 iulie 1909 , Vitănești, Teleorman, România – d. 4 decembrie 1987, Sibiu, România)
Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături.
Nu ni s-a spus de la început că suntem un popor lipsit de tradiţie? De ce mai stăruim în a o releva?
Trei lucruri ne pot lăsa indiferenţi: politica, istoria şi timpul. Tot ce e bun, tot ce e cultură iese din timp.
Toată problema României nu e numai să fie, să fie în eternitate, ci şi să devină. Dar cum poţi preface fiinţa în devenire? Începând de când? Şi mă gândesc la o Românie care ar suporta pe un Nietzsche spunându-i: Românii nu sunt nimic; ei devin ceva.
Visez o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăieşti liniştit şi cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi dau lecţii. Totul trebuie învăţat pe din afară şi pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări. Dar nu vedeţi că au şi ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem? Suntem doar mijlocitori între ei şi ei înşişi... Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături. Filozofia ca donjuanism. Pe lângă ea, oamenii de specialitate fac simple căsnicii burgheze. Esenţialul e să cucereşti. Nu să accepţi. Nu să ştii.
De învăţat înveţi multe şi de la toţi. Dar profesor nu e decât cel care te învaţă să înveţi.
De ce noi, românii, etnic vorbind mai omogeni decât germanii, a trebuit să ne aşteptăm soarta o mie de ani? Situaţia geografică defavorabilă, neprielnicia condiţiilor istorice, năvăliri barbare, vecini sălbatici? Dar acestea ar fi trebuit să fie motive în plus de afirmare, elemente de mărire proprie, dacă pornirea de a face istorie, pornirea oarbă şi primordială, ne-ar fi aruncat irezistibil în vârtejul universal.
Mecanicismul e o sărăcire de fiinţă. Computerul e punctul culminant al acestei sărăciri. Această maşinuţă magică desparte omul de realitate, de lucruri, fără ca el s-o conştietizeze.