D.N.A. desfiinteaza GNM Botosani! O instituție din Botoșani a fost lăsată fără personal în urma descinderilor procurorilor DNA

31 Martie 2023, 00:30 | 650 vizualizări | 2 comentarii
Car Universal
Garda

 Din întreg personalul a mai rămas doar șefa Gărzii de Mediu, Cristina Kashyap, un angajat care se află în concediu de odihnă și consilierul juridic, aflat în concediu medical. Restul comisarilor Gărzii de Mediu, patru la număr, au fost ridicați pentru audieri.

„Nu am fost surprinsă, ci șocată. Nu știu dacă mi-am revenit încă. Adică vă spun clar că nu mi-am revenit încă de ieri. Este o situație nedorită de oricare dintre noi”, a declarat Cristina Kashyap.

Tribunalul Suceava a dispus, joi după-amiază, arestarea la domiciliu a celor doi comisari de mediu, Ovidiu Rotaru și Liliana Popovici, pentru săvârșirea, în forma autoratului, a complicității și a instigării, a unor infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, luare de mită, precum și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În cazul lui Florin Radeș, care este consilier în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, Tribunalul Suceava a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În acest dosar a fost dispusă măsura controlului judiciar față de 14 persoane, dintre care trei comisari de mediu în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, respectiv Silvia Lucia Ureche, Gabriel Stoica și Cristian Nicolae Ciobanu, dar și 11 persoane fizice, oameni de afaceri din Botoșani, în sarcina cărora a fost reținută comiterea, în forma autoratului, a complicității și a instigării, a unor infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite sau dare de mită.
Marea Problema a Danei Banu este pe cine detaseaza la Botosani? Ii detaseaza sa ii piarda sau sa ii scape? Care este numele celor doi/doua ,,nefericiti(e)"? Oare ma desfiinteaza si pe mine, se intreaba brava pesedista turneanca???
https://www.facebook.com/botosaninews/posts/pfbid0HBTb6jybkiBzMvQVD8AiW4U7pyBLkWWBFLA5YJbG5CTDoy3Sn4G9p2AdPxivjTWRl

Citeşte şi