Sergiu Iordan ii raspunde lui Eugen Pirvulescu (reperul de principii, onoare si doctrina al judetului Teleorman conform legii "fa ce spune popa, nu ce face popa!")

09 Iunie 2022, 22:55 | 1468 vizualizări | 2 comentarii
Car Universal
Sergiu Iordan
Referitor la recentele alegeri din Consiliul Local Roșiorii de Vede, trebuie făcută precizarea că votul dat de către unii dintre consilierii locali ai USR nu reprezintă o alegere susținută și aprobată în Biroul Județean USR Teleorman. Pentru mulți lideri politici teleormăneni, prevederile statutare ale partidului Uniunea Salvați România pot constitui o mare surpriză, însă USR asigură în mod real o autonomie substanțială filialelor locale (cazul actual) și județene.
Totuși, ținând cont de faptul că, într-adevăr, alegerea făcută este chiar neașteptată, situația va fi analizată în cadrul unei ședințe a Biroului Județean USR Teleorman.
Dar, până atunci, doresc să îi răspund lui Eugen Pîrvulescu în felul următor:
De foarte mult timp, mai ales în Teleorman, politicienii pot fi mai ușor diferențiați prin modul lor de a face politică, decât de apartenența la un partid sau altul. Mai explicit, apreciez că există politicieni care doresc să lucreze în interesul cetățenilor și politicieni oportuniști, dornici de îmbogățire, chiar prin practici ilegale (aceștia din urmă fiind, din păcate, într-un număr extrem de mare). Se fură la PSD, se fură și la PNL, e greu de spus care fură mai mult.
Din acest punct de vedere, domnule senator, pentru cei ce vă cunosc cu adevărat, mulți vor putea accepta cu ușurință decizia unora dintre consilierii USR din Roșiorii de Vede.
Din „dedesubturile de la Teleorman”, pe care le cunoașteți bine, după cum v-ați exprimat, pare că ați avut postul de viceprimar la dispoziție, însă în negocieri ați întins coarda insistând să primiți, pentru o anostă „apolitică”, funcția de subprefect. Ghinion, coarda s-a rupt și ați pierdut totul.
Postul de viceprimar l-ați fi putut avea din anul 2020 dacă nu existau alte „dedesubturi secrete” la alegerile locale, atunci când v-ați sabotat propria filială PNL Roșiorii de Vede în schimbul unor voturi pentru Consiliul Județean. Mare atenție la acest subiect, după doi ani a revenit ca bumerangul.
În încheiere vă atașez un articol proaspăt, se pare că jurnaliștii „răi” nu vă dau pace. Sper că după ce îl veți citi, veți renunța la ipocrizia de a mai vorbi despre onoare, cinste, principii și alte calități ce vă lipsesc cu desăvârșire.
Citeşte şi
Comentarii (2) Adaugă comentariu
Sfintu și prea c*ratul pe 10 Iunie 2022, 07:23
#2
Raspuns
Toți sunteți o apă si-un pamint, niște hoți !
Z pe 10 Iunie 2022, 06:57
#1
Agentului Valizucă
Iordane, mă, adevărul e că urlă în tine frustrarea că nu puteți și voi, cei de la USR să furați cot la cot cu ceilalți. Aia e, nu gogoșile alea expirate pe care ni le servești tu și trepădușii de la USR. Ați avut și voi ocazia să băgați vastu-n caraimanul țugulanului român, dar, ca orice prost care se respectă, adică să fie și fudul, ați vrut mai mult. Nu vă ajunsese ce-ați furat. Și ați luat ... mumu. Auzi la ei, culmea tupeului, fără penali în funcții publice. Penalii acuză alți penali. Ia zii băi Valizucă, care a fost înțelegerea ta cu Crăcea la alegerile din 2020? Apropo băi 007 de Teleorman, bine că ăia ți-au dat valiza cu documente, nu aia cu chinezu-n ea, că ieșea tămbălău.
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.