Mihai Rezeanu are 37 de ani, 38 de angajați în subordine, 2100 de hectare de pământ și o afacere de milioane. Pornind de la aceste câteva informații simple, este mai mult decât evident faptul că avem de-a face cu o poveste de succes. Când a absolvit Academia de Științe Economice, tânărul Mihai Rezeanu a căutat o oportunitate de afacere în Teleorman, acest județ cu imens potențial agricol, unde numai leneșii nu reușesc să scoată bani din pământ. Ambițios și vizionar, Mihai a văzut în fondurile europene o perspectivă demnă de avut în vedere, într-o perioadă în care banii externi erau direcționați cu dedicație. Numai că tânărul s-a gândit că un proiect bine scris poate face diferența între eșec și succes, așa că și-a pus munca și ambiția la încercare, reușind să obțină fonduri europene, pe lângă cei care erau deja abonați la finanțare. A fost suficient un start bun, pentru ca teleormăneanul să pună bazele unei afaceri ce avea să-i aducă nu doar un trai mai bun pentru sine și ai săi, ci și recunoașterea meritelor sale într-un domeniu care avea să-i devină pasiune definitorie. Pentru că, la fel ca toți ceilalți oameni reușiți din lumea asta, Mihai Rezeanu a înțeles că nu poți pune prea multe cărămizi într-o construcție care nu-ți place. Așa că și-a urmat instinctul și pasiunea, reușind ca astăzi să fie proprietarul unei afaceri de anvergură, cunoscută în județ sub titulatura Refdan Com Islaz.
R. Cum a început povestea afacerii dumneavoastră?
M.R. În primul rând, cred că e o poveste de succes, în ideea în care m-am luptat de unul singur pentru a o putea spune astăzi. Avem o fermă în comuna Islaz și 2100 de hectare de pământ, cumpărate în perioada 1991 – 2016. Noi ne-am apucat de agricultură (când spun “noi” fac referire și la tatăl și fratele meu) în anul 1998. Și în acest moment dispun de utilajele necesare, de proiecte și de fonduri, ceea ce într-adevăr, nu e puțin lucru. Am terminat Academia de Științe Economice și imediat după absolvirea facultății, am început să caut oportunități de afaceri. Evident, m-am gândit la posibilitatea finanțării externe, doar că la momentul acela, fondurile europene erau accesate de un anumit segment de investitori. Dar nu m-am descurajat și am scris un proiect, două, trei și eu am fost unul dintre cei care au reușit pe lângă acel nucleu de beneficiari. Afacerea s-a dezvoltat, grație unei implicări și a unui efort constant, astfel că mă pot declara mulțumit de ce am realizat. Problema cu afacerile în agricultură e că nu poți să-ți faci un plan pe termen lung. Și ar mai fi problema lipsei de investiții în infracstructura mare, investiții pe care numai statul le-ar putea face. Agricultura nu e, deci, un domeniu cu evoluție predictibilă, pentru că la noi nu se face nimic în acest sens. De aceea, eu nu pot să investesc continuu într-o necunoscută. Dacă s-ar investi, de exemplu, în irigații, ar fi perfect pentru toată lumea. Dar asta nu se face la nivel macro. Eu am fost printre primii care au investit în cultura vegetală. Nu știu… lipsa de predictibilitate vine și din alte direcții. De exemplu, subvențiile întârzie mereu. În plus, subvențiile sunt impozitate și asta nu se întâmplă decât în România. Toată lumea vede subvenția ca pe un mod de ajutorare a agricultorului, dar gândiți-vă la faptul că situația e similară cu cea în care merge bolnavul la farmacie. Compensarea rețetei este o formă de ajutorare a bolnavului sau a companiilor farmaceutice? Și atunci înțelegem și pe cine ajută subvenția, de fapt… De exemplu, eu acum am primit subvenția pe 30 iunie… Cred că trebuie asumate niște termene, pentru că, în mod firesc, întârzierea subvențiilor are efecte pe termen lung asupra agriculturii.
Mai mult, aici >> liberinteleorman.ro
Asa este!