Zvon -Teldrum intimidează concurenţa.
Societatea care are cel mai mult pământ în arendă în această zonă este renumita Teldrum.
Deşi a luat aproape tot pământul, proprietatrii firmei nu se mulţumesc şi vor să acapareze tot. O asociaţie mult mai mică, în comparaţie cu Teldrum, a fost ameninţată să cedeze pământul. Conducerea asociaţiei nu a fost de acord şi nu a cedat la ameninţări. Când a început campania de semănat asociaţia a avut nevoie de motorină, dar nu a mai putut să cumpere pentru că staţia PECO din Turnu primise "ordin" să nu mai dea motorină decât cu bani cash. Pământul a rămas nelucrat şi astfel cei care au pământ în arendă la această societate nu vor putea primi ceva.
Prima parte a planului, de acaparare a acestei asociaţii agricole de către Teldrum, a reuşit. Până la urmă proprietarii de pământ vor fi nevoiţi să cedeze pământul societăţii Teldrum, care va rămâne fără vreo concurenţă. Monopolizarea pământului va face ca proprietarii de pământ să primească atât cât vor dori cei din conducerea Teldrum. La seminarul PSD pe teme agricole, organizat de domnul Dragnea la Turnu-Măgurele, nu s-a vorbit nimic despre cum a reuşit Teldrum să-şi înghită concurenţa din zonă şi să facă legea în domeniul arendării pământului. Mulţi dintre cei care au pământ la Teldrum sunt oameni în vârstă şi se mulţumesc, de voie sau de nevoie, cu ceea ce le oferă această societate agricolă.
Profitul uriaş al Teldrum părăseşte zona Turnu-Măgurele, mergând la Bucureşti şi slujind dorinţa de mărire a domnului Dragnea. Aşa cum pe timpuri boierii foloseau profitul din exploatarea pământului pentru a-şi ţine odraslele în străinătate, aşa şi domnul Dragnea foloseşte aceşti bani pentru a-şi trăi viaţa în lux şi opulenţă.
Agricultura reală este departe de agricultura propagandistică a domnului Dragnea.
Cele mai...
- 1. Bilanțul lui N.Mohanu - 16 ani de "realizări mărețe"
- 2. N.Mohanu, o biografie cu multe semne de întrebare!
- 3. Tatucul Dragnea revine să popească pe mulți.
- 4. "Paradisul verde" din satul Poiana ( comuna Ciuperceni) al lui Dragnea...
- 5. Societatea Teldrum își are sediul în clădirea Consiliului Județean Teleorman?
Comentarii (7)
Adaugă comentariu
Am si eu o sc agricola. Stiu problema mai bine. Legea junglei CEL CARE-I MAI BUN SI MAI TARE RAMANE.Agricultura este intradevar o afacere bunicica ( pt zona noastra) dar cere sacrificii mari si nu in ultimul rand seriozitate si perseverenta.Si sa revenim la oile noastre... da asa este vestita TELDRUM a cautat si inca cauta sa domine tot ce se poate acapara(terenuri agricole) dar nu peste tot . Sunt si localitati unde nu are acces oricat ar incerca... CREDETI-MA.
Nimeni nu cred ca isi poate permite sa gonesaca clientii in aceasta perioada.
Sa inteleg ca asociatia voia sa plateasca cu cardul si nu i s-a permis, si din cauza asta nu a putut sa cumpere motorina?
Nu este deloc plauzibila aceasta explicatie.
Putea sa scoata bani cash si platea motorina, ii facea PECO-ului pe plac, daca asta era problema.
Adaugă un comentariu