Inculpatii l-au tradat pe Dan Dobre.
Printre inculpați se numără și soțul judecătoarei Violeta Stângă, de la Judecătoria Zimnicea, nimeni altul decât ”domnul doctor” căruia agentul Costinel Roșca de la Poliția Rutieră Municipală, a primit ”rugămintea” , de la șeful de la Județ, Dan Dobre, ”să-i radă puțin mustața, că e băiat bun”...Roșca s-a ales cu praful de pe tobă, Dan Dobre cu șapte kilograme de pastramă.
Cu o zi înainte de asaltul DNA în Teleorman, Dan Dobre a declarat pentru pentru TOTAL iMPACT că pe el nu îl ”servește” nici unul de la permise: decât să mă duc la ăștia, mai bine mă lipsesc...în afară de faptul că nu stau la coadă la ghișeu, nu am nici un avantaj...
Întrebat de ce toți cei opriți în trafic de polițiști, printre care se numără și persoane certate cu legea, cum a ar fi Mite, din clanul Marmureaua, amenință polițiștii cu Dan Dobre, Șeful Serviciului Rutier a scăldat-o: ”nu am treabă cu ei, eu nu răspund la telefon...până la urmă o să plec din funcție, DAR ÎN NICI UN CAZ...MÂINE...lumea crede că aici la Rutieră e lapte și miere...nu este...NU AM NICI UN AVANTAJ”....
Procurorii DNA sunt, însă, de altă părere. Dan Dobre, șeful de la Rutieră lua cu două mâini, tot ce se putea lua. Înregistrările audio/video ambiental și interceptările telefonice au scos la iveală și LAPTELE, și MIEREA de la SPR Teleorman.
Singurul inculpat care nu a recunoscut că a dat mită a fost Puiu Vișan. Acesta a negat orice, deși interceptările telefonice arată faptul l-a recompensat pe Dan Dobre pentru că l-a scăpat de o sancțiune, după ce a fost oprit în trafic de agentul Ciprian Stancu.
”În data de 17.08.2015, inculpatul DOBRE DĂNUŢ a fost contactat de suspectul VIŞAN PUIU, care i-a comunicat, telefonic, că a fost oprit în trafic pe raza municipiului Alexandria, de către agentul de poliţie STANCU CIPRIAN, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere.
Dobre: Da, domn’ director!
Vişan: Să trăiască şefu’ nostru! Ce faci, tati?
Dobre: Uite, la muncă.
Vişan: Tati...
Dobre: Da.
Vişan: O mică, mică, mică problemă... la unitatea militară. Stancu... Stancu... îţi spune ceva?
Dobre: Da. da, da, verific io imediat.
Vişan: E al meu...
La aproximativ un minut de la încheierea conversaţiei, DOBRE DĂNUŢ îl contactează pe agentul de poliţie STANCU CIPRIAN, căruia îi sugerează, în baza unui limbaj prestabilit, să nu-l sancţioneze contravenţional pe suspectul VIŞAN PUIU:
Ciprian: Da, şefu’!
Dobre: Ce faci, Cipri? Salut!
Ciprian: Să trăiţi! La muncă.
Dobre: Eşti la „Valahia”, p-aci?
Ciprian: Da, da.
Dobre: A, tu eşti.... îhî...
Ciprian: Da.
Dobre: Da, nu... nu ştie ce, mă-ntreba ăsta, Vişan, de ce probleme sunt pă la noi... „nu ştiu, bă, frate, despre ce e vorba.”, Vişan, Vişan.
Ciprian: A, am înţeles...
Dobre: Da... şi zic „nu ştiu bă, frate, ce e acolo, despre ce e vorba...” Sunt probleme mari, ce... ce sunt acolo?
Ciprian: A, nu, şefu’, nu!
Dobre: A, bine, a, hai...
Ciprian: Sunt cu băieţii ăia cu „Registru’ auto”, mai stăm de vorbă.
Dobre: A, bine, bine, bine, bine, pa, pa!
Din verificările efectuate în baza de date ale Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazei de Date, a rezultat că suspectul VIŞAN PUIU nu a fost sancţionat contravenţional în data de 17.08.2015.
În aceeaşi dată, după intervenţia inculpatului DOBRE DĂNUŢ, acesta primeşte următorul mesaj de la suspectul VIŞAN PUIU: „Mulţumesc, ai arătat întotdeauna că eşti un domn”.
În data de 18.09.2015, suspectul VIŞAN PUIU îl contactează pe inculpatul DOBRE DĂNUŢ, comunicându-i, printr-un limbaj codat, că a doua zi va trebui să-i remită mai multe bunuri cu titlu de mită, pentru intervenţia făcută anterior de inculpatul DOBRE DĂNUŢ.
Dobre: Da, domn’ director, ’trăiţi!
Domn: ’Trăiţi, ’trăiţi! Ce faceţi?
Dobre: Uite... sunt cu finii undeva, plecat...
Domn: Oooo...
Dobre: Cu o parte dă fini... suntem la un şpriţuleţ.
Domn: Am înţeles, am înţeles... păi şi... mâine, în juru’ prânzului? Trebuie să-ţi las... baxu’ ăla dă apă plată.
Dobre: Da?
Domn: Păi...? Cum facem?
Dobre: Păi sună-mă mâine! Nu, că sunt aici, în zonă, nu sunt plecat departe.
Domn: Aaaa! Aha...
Dobre: Sună-mă mâine! Gata! Am înţeles...
Domn: Bine... bine.
Dobre: Ne-auzim mâine. Te pup, gata, mulţumesc din suflet!
Domn: Te pup şi io, pa-pa!
Dobre: Te pup, te pup, pa, pa, pa!
Cu ocazia audierii, suspectul VIŞAN PUIU nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de dare de mită.”
INCULPAȚI:
STÎNGĂ RELU MIREL, oraş Zimnicea, judeţul Teleorman, domiciliat în municipiul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de: dare de mită, prev.de art. 290 alin. 1 C.p. cu ref.la art. 6 din Legea 78/2000;
DINU IONUŢ, născut în comuna Putineiu, judeţul Teleorman, domiciliat în municipiul Turnu Măgurele...cumpărare de influență prev.de art. 292 alin.1 C.p. cu ref.la art.6 din Legea 78/2000;
RISTEA IULIAN în municipiul Roşiori de Vede, judeţul Teleorman, domiciliat în municipiul Turnu Măgurele, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de: cumpărare de influenţă, prev.de art. 292 alin.1 C.p. cu ref.la art.6 din Legea 78/2000;
IVANCEA ILIE, născut în municipiul Roşiori de Vede, judeţul Teleorman, domiciliat în sat Merişani, comuna Dobroteşti, judeţul Teleorman, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de: dare de mită, prev.de art. 290 alin. 1 C.p. cu ref.la art. 6 din Legea 78/2000;
NEDELEA ADRIAN MARCEL, nascut în Măldăeni, judeţul Teleorman, domiciliat în sat Măldăeni, comuna Măldăeni, judeţul Teleorman, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de: cumpărare de influenţă, prev.de art. 292 alin.1 C.p. cu ref.la art.6 din Legea 78/2000;
COSTEL ILIUŢĂ, născut în comuna Ciolăneşti, judeţul Teleorman, domiciliat în municipiul Alexandria, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de: cumpărare de influenţă, prev.de art. 292 alin.1 C.p. cu ref.la art.6 din Legea 78/2000;
VIŞAN PUIU, născut în comuna Mavrodin, judeţul Teleorman, domiciliat în sat Călineşti, comuna Călineşti, judeţul Teleorman, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de: dare de mită, prev.de art. 290 alin. 1 C.p. cu ref.la art. 6 din Legea 78/2000;
OLARU ILIE, născut în Comuna Tătărăştii de Jos, judeţul Teleorman, domiciliat în municipiul Alexandria, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de: dare de mită, prev.de art. 290 alin. 1 C.p. cu ref.la art. 6 din Legea 78/2000;
OVEDENIE NELU, născut în comuna Dracea, judeţul Teleorman, domiciliat în municipiul Turnu Măgurele, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de: cumpărare de influenţă, prev.de art. 292 alin.1 C.p. cu ref.la art.6 din Legea 78/2000.
sursa: totalimpact.ro
DNA stie acest lucrul?!
Orice faptă rea este pedepsita, mai devreme sau mai tarziu!
din alexandria nu a dat nimeni spaga
DOCTORUL VETERINAR RELU STANGA ESTE BAIATUL DE CASA AL LUI IOAN NICOLAE PATRONUL LUI INTERAGRO(a se vedea masinile pe care le foloseste)