Tudorel Bratu, zis Maleata, a devenit administratorul cimitirelor oraşului. Turnu-Măgurele este condus de criminali, la propriu.

04 August 2014, 00:30 | 4731 vizualizări | 7 comentarii
Car Universal
Asa a inceput si Maleata, cu furtul rotilor de autoturisme.

Lucruri uimitoare se întâmplă în  bietul nostru orăşel, lucruri ce nici cu gândul nu gândeşti, cum zicea un scriitor. Nu avem noi descoperiri ştiinţifice şi nici invenţii remarcabile, însă tot avem ceva ce face să stea mîţa-n coadă. Ne-a trecut pe la ureche, de mai mult timp, un caz al unui individ binecunoscut în Turnu. Este vorba de Bratu Tudorel, zis Maleata, un infractor condamnat la câţiva ani de închisoare pentru că şi-a ucis soţia. Maleata este ţigan şi, se spune, a fost şeful galeriei echipei de fotbal a oraşului. O fi fost, n-o fi fost, n-are importanţă, e însă semnificativ ce funcţie a primit acest individ de la Primăria Turnu.

Dănuţ Cuclea, primarul oraşului, l-a numit pe Maleata administratorul cimitirelor oraşului, astfel că un criminal este şeful locului unde se îngroapă decedaţii. S-a gândit Cuclea că Maleata e mai bună acolo unde se pricepe cel mai bine, că doar a făcut treaba excelentă cu regretata lui soţie. Ştiţi zicala, eu te-am făcut, eu te omor, zicală care se potriveşte mănuşă la Maleata.Totuşi, să numeşti un criminal ca şef al cimitirelor ni se pare o glumă proastă, însă nici măcar nu e glumă, e  prozaica realitate.Unde mai pui că cel care stă la poarta Cimitirului Municipal este un tânăr care a absolvit Facultatea de Administraţie Publică.Cum ar veni, un criminal semianalfabet este şeful unuia cu facultate. Dacă la Administraţia Pieţei avem un individ care a executat 3 ani de închisoare, e vorba de Bulmez, de ce la cimitire să nu avem un criminal? Ca la noi, la nimenea!

Citeşte şi
Comentarii (7) Adaugă comentariu
spaniolul pe 05 August 2014, 18:03
#7
o bucata de paine
bai smechere,orasul asta e sarac lipit,nu trebuie sa dam noi de pomana,creati voi nenorocitilor loc*ri de munca,dar puciosii din primarie,analfabeti cu facultate la marin preda nu le pasa de oras,sa aibe ei ciolan de ros!
spaniolul pe 05 August 2014, 12:45
#6
pentru Cristi
nu vorbi in necunostinta de cauza sau esti pe laba cu primaria,maleata este administrator la cimitir pe magurele!

GEORGE pe 04 August 2014, 19:23
#5
CRISTI,TU LUCREZI LA PRIMARIE?
ASTEPTAM O POZITIE OFICIALA DIN PARTEA BIROULUI PERSONAL DIN PRIMARIE.
cristi pe 04 August 2014, 17:19
#4
maleata
nu este adevarat nimic din cele afirmate in articol!iar cat despre ratati; cersesc si ei o coaja de paine si o pomana pe care un,,cetatean din turnu'' nu cred ca le-a dat vreodata.cimitirul este ingrijit si c*rat!Maleata nu este nimic acolo!
Un inginer-somer pe 04 August 2014, 15:13
#3
Rusine administratiei locale PSD_iste!
Am proape 30 de ani vechime in munca cu contributiile si taxele si impozitele la zi,dar,recunosc,nu am atatia ani de scoala cati ani de puscarie are Maleata.Acest monstru numit om,ti**n je**s si cu mult tupeu,se lauda in fiecare zi,mandru,cu apartenenta lui la PSD si spune tuturor cum aduce el voturi pentru primar si pentru orice candidat al PSD.Sunt atatia tineri absolventi de studii superioare care nu-si gasesc loc*ri de munca si astfel de specimene sfideaza si cu nerusinare,ajutat de autoritati,ocupa functii pentru care nici mecar nu au pregatire.Vedem bine, inca de la varf,penalii fac si voteaza legi,condamnati definitiv zburda in libertate.Asta e tara unde penalii sunt liberi si promovati in detrimentul cetatenilor cinstiti si onesti.Asta este viitorul pe care ni-l arata si promoveaza PSD.
ion pe 04 August 2014, 14:16
#2
referitor la articol
Nu cred! Astept o dezmintire!

un cetatean din turnu pe 04 August 2014, 05:01
#1
cimitirul orasului
pai daca este asa sa nu mai platim cimitirul.ne platim mortii sa aiba primaria bani?in cimitir s-au aciuiat toti betivii,si toti ratatii.
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.