
În Liga a IV-a din judeţul Teleorman se dă o luptă aprigă pentru promovare între Viaţă Nouă Olteni şi Voinţa Saelele. Cele două echipe sunt conduse de doi primari jucători, Emil Marcusanu (Olteni) şi Gabriel Cârjan (Saelele). De când E.Marcusanu a fost exclus din PSD, lupta a devenit mai aprigă. Formaţia din localitatea "fanion" a judeţului, vorbim de Saelele, este una dintre echipele cele mai "ajutate" de arbitri. Pe teren propriu, echipa din Saelele beneficiază de arbitraje foarte îngăduitoare, astfel că nu are probleme în a se impune. În deplasare e cam greu, mai ale că arbitrii nu mai sunt din Teleorman, ci din judeţele limitrofe.
De la începutul returului şi până acum, adică în 5 etape, 9 brigăzi de arbitri din alte judeţe au condus meciuri în Liga a IV-a teleormăneană. Acest lucru spune totul despre corupţia din arbitrajul teleormănean, corupţie "patronată" de fostul arbitru Dan Niţu. Nitu este un turnean cu venituri foarte mari, dumnealui fiind unul dintre sponsorii PSD în alegerile trecute. Multă lume cunoaşte date despre corupţia din arbitraj, tarifele care se percep pentru o victorie sau un egal, dar măsuri împotriva vreunui arbitru nu s-au luat. Gurile rele vorbesc despre faptul că unii arbitri sunt obligaţi să "decarteze" sume de bani la conducerea Comisiei Judeţene de Arbitri pentru ca să fie delegaţi în continuare. Nivelul arbitrajului teleormanean, de când este condus de Dan Niţu a luat-o rău la vale. Dacă în anii trecuţi mai aveam măcar un tuşier prin Liga I, din toamna trecută nu mai există aşa ceva. Scandalurile cu pregătirea slabă a arbitrilor teleormaneni sunt la ordinea zilei, astfel că nici Comisia Centrală a Arbitrilor nu are încredere în arbitrii teleormăneni, cu toate că preşedintele AJF Teleorman, Stan Prodan, este membru al acestei comisii.
Pentru că am vorbit despre delegările "aiurite" pe care le face CJA Teleorman, vă prezentăm cazul delegării lui Florin Ochea la meciul Metalul Peretu - Viaţă Nouă Olteni. F.Ochea, este din Turnu-Măgurele, şi câţiva ani a jucat fotbal chiar la Saelele, astfel că delegarea sa la un meci al unei contracandidate a fostei sale echipe este, ca să folosim un eufemism, nepotrivită. Probabil că D.Nitu şi G.Carjan au stabilit, încă de pe acum, care trebuie să fie rezultatul acestui meci de la Peretu.