
La data de 10 mai a.c., orele 22:20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria, au depistat un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Alexandria, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în municipiul Alexandria, deși se afla sub influența substanțelor psihoactive.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, rezultând faptul că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru a i se recolta o mostră biologică.
La data de 12 mai a.c., orele 23:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turnu Măgurele, au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în municipiul Turnu Măgurele, deși se afla sub influența substanțelor psihoactive.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, rezultând faptul că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru a i se recolta o mostră biologica.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infractiunii de “conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive ”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.