Sergiu Iordan sesizeaza campania murdara a PSD la adresa PNL. Adrian Gadea a mostenit "talentul" lui Iliescu.

13 Iulie 2020 | 2122 vizualizări | 15 comentarii
Mizeria PSD.
Mizeria PSD.

In data de 10 iulie, o alta persoana "neconflictuala" din conducerea PSD Teleorman a reactionat la un articol al ziarului Teleormanul (varianta online).
Domnul in cauza a scris pe pagina sa de Facebook:

„În realitate, asupra primarilor PSD au fost exercitate presiuni din partea celorlalte partide politice care au în mod clar interese electorale și nu numai.”
si
„Îmi exprim speranța ca în viitor să conteze mai mult adevărul și spre deloc știrile de senzație care sunt în fapt doar minciuni gogonate.”

Daca prima fraza este doar o platitudine exprimata pompos, ce-a de-a doua este, in schimb, revoltatoare. Domnul in cauza, uita ca partidul din care face parte, este campionul absolut la minciuni si intoxicari electorale.
Nu mi-am propus sa apar imaginea PNL (compromisa la randul ei), dar nici sa asist nepasator la o alta campanie mizerabila marca PSD.

Un bun prieten mi-a trimis o fotografie cu un panou publicitar din Turnu Magurele. O gasiti atasata mai jos. Daca pana acum credeam ca putem avea o campanie electorala corecta, brusc am fost trezit la realitate.

In Teleorman vom avea o alta campanie electorala extrem de mizerabila.

Intamplare ciudata, nici panoul respectiv nu precizeaza cine a platit pentru a distribui o asemenea minciuna gogonata.

„Îmi exprim speranța ca în viitor să conteze mai mult adevărul și spre deloc știrile de senzație care sunt în fapt doar minciuni gogonate.”

sursa: pagina Facebook Sergiu Iordan

Comentarii (15) Adaugă comentariu
Aaaa pe 21 Iulie 2020, 13:55
#15
Magazinul Flanco-mistocarul?
Tocmai smecherii de la acest magazin care este al lui Dragnea, dar cu Flanco drept acoperire, se mira!? La acest magazin se comercializeaza electrocasnice contrafacute, de proasta calitate si foarte scumpe, de provenienta dubioasa. In plus, nu se respecta reguli de baza igienico-sanitare in situatia actuala de pandemie. Si firma vecina care functioneaza sub numele de CAR este tot a lui Dragnea, Pe camerele video de supraveghere din zona nu se observa vreo activitate notabila la aceasta. ANAF si Politia ce pazesc? Le tin de "6"?
X-MAN pe 20 Iulie 2020, 12:20
#14
Bai,Coideleu.
In postarea ta #10 era vorba de OPRIT PE STRADA, iar tu ma ieiin raspar cu Facebouk. Am cautat in tot targul si am intrebat si la Politie si nimeni n-a auzit de strada FacebouK.Te pomenesti ca si acest Serghei Iordanov exista doar in mintea tembela a ta.(nu cumva tu esti el?)
X-MAN pe 20 Iulie 2020, 08:39
#13
Bai, COIRLEONE,
Pai daca este pe Facebook de ce mai apare si pe cacatul acesta de site?!
Corleone pe 18 Iulie 2020, 17:11
#12
pentru idiot X-MAN
Daca neuronul tau bolnav se trezea gaseai sansa de contact pe facebook. cautai si gaseai
X-MAN pe 14 Iulie 2020, 17:55
#11
Lui Coirleone.
Bai, pulica politica, tu esti beat sau drogat? CUM DRACU' SA-L OPRESC PE STRADA DACA NU STIU CUM ARATA??? MACAR SA-SI ATARNE DE GAT O BUCATA DE HARTIE IGIENICA PE CARE SA-SI SCRIE NUMELE!
Corleone pe 14 Iulie 2020, 15:55
#10
postaci
Gata mă, s-a activat armata celor fără minte. Da de ce nu il opriți pe stradă să va lămuriți mă nenicilor? Ați votat ca oile pe proasta României si acu vă dați ca oameni cu printipii.

Latrai PSD, dispăreți dracu de pe aici!
Un INS. pe 14 Iulie 2020, 15:03
#9
Si care-i problema?
=Vad ca sunt unii care intreaba cine-i Sergiu Iordan, dar dlui tace chitic si nu ne face placerea de a se prezenta. Citeam odata ca ar avea niste studii la o facultate de prestigiu, dar el se ocupa cu afaceri pe care le poate exercita orice absolvent de 7 clase. Cand un ditamai inginerul de telecomunicatii vinde ace,brice si carice si chiloti de dama si dirijeaza pacanele,"la noi e putred marul". E posibil ca la aceasta facultate sa fi urmat numai recreatiile si asta ar lamuri dorinta lui de a fi Primar.= Nu inteleg ce i se pare acestui domn ca fiind o jignire pentru PNL o simpla poza pe un panou publicitar? Si eu, la fel cu multi pensionari, NU SUNT DE ACORD CU MARIREA PENSIILOR "LA GRAMADA" PANA NU SE VOR DESFIINTA "PENSIILE SPECIALE". NU INTRU IN MULTE ANALIZE,DAR SA FACEM O SIMPLA SOCOTEALA: -PENTRU O PENSIE DE 2000 LEI MAJORATA CU 40%, CRESTEREA ESTE DE 800LEItongue winkENTRU O PENSIE DE 10000 LEI(SUNT SI MAI MARI!), CRESTEREA VA FI DE 4000LEI.PAI CARE-I TREABA DRAGI TOVAROSI SI PRETINI?
Gimi pe 14 Iulie 2020, 09:27
#8
Cetatea
Astia de la Turnu la achiziționat pe Sergiulica ca Atacant,dar ce sa vezi,are ligame tele rupte,HAI CETATEA!
Cetatean pe 14 Iulie 2020, 07:24
#7
Sergiu Iordan
Tu oare pe cine a-i lins de ti sa permis să faci terasă pe domeniu public, la 150m de hotel ?

( din banii produși prin evaziune cu pacanele biliard și alte .... ilegalități, )

Neintetesant pe 14 Iulie 2020, 02:14
#6
Mag flica
Cine-i nenea asta Iordan ?Ieste cumva aceiasi pers care declara ca-i martor acoperit ?Sa ne mai lase cu vrajeala
alegator pe 13 Iulie 2020, 19:16
#5
2020
Va hotarati? Alegem vreunul dintre astia? Sau il asteptam pe Isus?

La mistocareala suntem tari, la alegeri o gherlim de fiecare data.

Jmecheri!!!
Curcafa pe 13 Iulie 2020, 18:42
#4
Sergiu Iordan
Sergiu Iordan nu poate fi jucător de fotbal, nu are viteză. Este însă mai talentat decât un ciobănesc german. Dacă pierdeți ceva pe câmp, apelați la serviciile lui, vă găsește orice obiect........
Hagi pe 13 Iulie 2020, 15:52
#3
Da
Joacă pe post de atacant, le da cu valiza in cap.
Magazinul Flanco. pe 13 Iulie 2020, 15:01
#2
???????????
Despre ce este vorba???? Acela este panoul nostru. Dar Sergiu Iordan cine este? Este un nou jucator la TURRIS????
Aaaa pe 13 Iulie 2020, 13:06
#1
O mizerie marca PSD
Nu poți face o campanie electorală prin slăbiciunea persoanelor in vârsta. Este cea mai mizera reclama...
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.