Ferma Salcia - 94 de porci au murit in numai 2 ore.

20 Ianuarie 2020, 00:07 | 5128 vizualizări | 2 comentarii
Car Universal
Ferma Salcia.

Restricţii fără precedent impuse de către Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman, după ce 94 de animale, de la Ferma de porci din Salcia, au murit, în decurs de numai două ore. Până la stabilirea cu exactitate a cauzei ce a dus la moartea  porcilor, niciun animal nu intră şi nici nu iese din unitatea respectivă iar în incinta complexului accesul este permis doar angajaţilor. Autorităţile sanitar veterinare din judeţ spun că nu este vorba despre Pesta Porcină Africană. Sâmbătă dimineaţă au fost prelevate probe de la cadravre şi trimise la Laboratorul din Giurgiu. Rezultatul a fost negativ. O altă variantă luată în calcul este că animalele au murit din cauza unei intoxicatii.

Potrivit declaraţiei medicului veterinar Florea Rădoi, director DSVSA Teleorman, s-a dispus prelevarea altor probe, de data aceasta din furaje şi creier, care au fost trimise la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti.

“Sâmbătă, la ora 7.00, echipe din cadrul DSVSA Teleorman, echipate cu tehnica necesară, s-au deplasat la ferma din comuna Salcia, de unde au fost luate probe şi s-a efectuat un examen clinic. Laboratorul din Giurgiu a infirmat prezenţa virusului PPA. Până la stabilirea cauzei ce a dus la moartea animalelor, zona este monitorizată în permanenţă şi s-au impus unele măsuri de siguranţă. Probabil, la începutul săptămânii, vor primi buletinul de analiză de la  IDSA şi, în funcţie de rezultat, vom decide ceea ce trebuie făcut în continuare. În hala în care au murit cele 94 de animale, erau aproximativ 4.000 de purcei, cu greutate de 30-35 de kilograme”, a precizat directorul Rădoi.

Şeful DSVSA Teleorman a mai afirmat că orice suspiciune de boală trebuie anunțată imediat medicului veterinar din localitate, DSVSA Teleorman sau autorităților locale.

sursa: infotr.ro

Citeşte şi
Comentarii (2) Adaugă comentariu
Grigore Constantin pe 20 Ianuarie 2020, 20:11
#2
Moarte suspecta
Poate au fost otraviti,pesta porcina se manifestă altfel,lipsa de pofta de mincare temperatura si apar pete pe corp dupa care animalul moare,asa instantaneu nimeni nu se poate exprima fara analize,
Tybanu pe 20 Ianuarie 2020, 08:35
#1
Boala edemelor !!!
Cel mai probabil au murit cei mai frumoși, cei cu creșterea mai rapidă!!! De la proteina din furaj fac boala edemelor și mor sufocați
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.