Tuturor ne plac poveştile, indiferent de vârstă sau de educaţie(nivelul educaţiei). De ce? Poate pentru că în ele binele învinge, mereu, răul, lumea e bună şi frumoasă şi eroii sunt nemuritori.
Dar mai ales, ne plac poveştile pentru că în ele găsim rezolvări inedite ale unor probleme zilnice, găsim învăţături, sfaturi, motto-uri pentru viaţă.
Forţa omului
Într-un oraş mare, aglomerat, torid şi enervant, în care viaţa îşi cere, mult prea agasant, preţul de nervi şi de oboseală de la oameni, trăia o tânără. Plecase de acasă la studii şi rămăsese în acest oraş, acaparată de el, îndrăgostită de el. Dar, la un moment dat, oraşul a cerut şi de la ea preţul, ca şi de la toţi ceilalţi locuitori ai lui. Nota de plată era cam mare şi tânăra simţea că nu mai e în stare să facă faţă oraşului.
Viaţa începu să i se pară din ce în ce mai grea, mai insuportabilă, mai fără sens. Nu mai ştia cum să iasă din marasmul fiecărei zile. Simţea ca dacă este prea moale, va fi călcată în picioare şi nimănui nu îi va păsa de ea. Dacă se va pietrifica, va deveni prea dură, va pierde orice sentiment uman şi se va transforma în ceva ce îi displăcea total. Neştiind cum să trateze viaţa şi ce atitudine să mai adopte în faţa ei, epuizată, îşi luă un concediu şi plecă acasă la părinţi. Aici regăsi aceeaşi bucurie a vieţii pe care ea nu o mai avea din studenţie, aceeaşi siguranţă de sine a oamenilor. Uimită de performanţele acestor "provinciali”, îşi descărcă sufletul în faţa părinţilor şi recunoscu faptul ca ea nu mai face faţă vieţii. Ceru un sfat.
Gândindu-se puţin, tatăl tinerei o invită la el la restaurant, unde era bucătar, a doua zi. Tânăra nu ripostă, gândindu-se că nu ar strica să ia masa în oraş cu tatăl ei.
Ajunsă la restaurant, pe la orele prânzului, fu invitată în bucătăria imensă a restaurantului. Tatăl tinerei trebăluia de zor printre zecile de oale, tigăi, vase, în care se pregătea masa de prânz. Fără multe explicaţii, puse în faţă tinerei un ou, un morcov şi câteva boabe de cafea. Îi ceru să le pună pe fiecare la fiert în câte un vas cu apă. Mirată şi puţin intrigată de această cerere a tatălui, tânăra se execută imediat. Simţea că undeva, în spatele acestui mic exerciţiu de bucătărie, trebuie să fie o lecţie. După ce îşi îndeplini sarcina, scoase ingredientele fierte pe câte o farfurie.
- Uite de ce te-am chemat aici, spuse tatăl zâmbind puţin ruşinat. Ştiu că nu te aşteptai să te pun la muncă. Vreau să îţi răspund la întrebările pe care ţi le-ai pus în ultimile luni. Ştiu ce te frământă. Răspunsurile nu sunt atât de grele şi savante cum ai crede. Viaţa se explică pe sine în situaţii minore, de zi cu zi. Venim în contact cu ea şi suntem influenţaţi de ea, aşa cum apa a influenţat şi schimbat fiecare ingredient. Oamenii sunt de trei feluri:
- cei care se aseamănă cu oul: par foarte delicaţi şi fragili, dar de îndată ce dau de greutăţile vieţii, devin duri şi tari.
- cei care se aseamănă cu morcovul: par foarte tari, rezistenţi, dar în contact cu viaţa, se înmoaie şi îşi pierd din rezistenţa principiilor.
- şi cei care se aseamănă boabelor de cafea: lăsaţi în afară vieţii (apei) nu sunt nici tari, nici moi. Dar de fiecare dată când intră în contact cu viaţa, nu se lasă influenţaţi de ea, ci ei sunt cei care schimbă şi influenţează împrejurările prin care trec. Nu se lasă nici înmuiaţi, nici durizati de viaţă, ci ajung să îşi schimbe viaţa, nu lasă ca viaţă să îi schimbe pe ei.