Managerii americanii şi cei japonezi au decis să se întreacă într-un concurs de canotaj. Ambele echipe s-au antrenat din greu. În ziua cea mare, se simţeau pregătiţi. Japonezii au câştigat cu un avans de doi kilometri. Americanii au fost extrem de descurajaţi că au pierdut. Moralul lor s-a prăbuşit. Managementul a decis că motivul unei înfrângeri atât de zdrobitoare trebuie aflat, aşa că au angajat o firmă de consultanţă care să investigheze problema şi să recomande acţiuni corective. Consultantul a aflat că echipa japoneză a avut opt oameni la vâsle şi unul la cârmă; americanii au avut un om care vâslea şi opt oameni la cârmă. Aşa că, după un an de studii şi milioane de dolari cheltuiţi ca să analizeze problema, firma de consultanţă a ajuns la concluzia că sunt prea mulţi oameni la cârmă şi prea puţini la vâsle, în echipa americană. Pe măsură ce se apropia ziua cursei din anul următor, structura managerială a echipei americane a fost complet reorganizată. Noua structură cuprindea: patru manageri de cârmă, trei manageri zonali de cârmă şi un nou sistem de urmărire a performanţelor pentru omul de la vâsle, ca să i se asigure stimulent în muncă.
Anul următor, japonezii au câştigat cu un avans de patru kilometri.
Umiliţi, cei din corporaţia americană l-au concediat pe vâslaş pentru performanţe slabe şi au acordat managerilor o primă, pentru că au descoperit unde era problema.