Doar asta contează - poveste cu tâlc

Autor: George | Duminică, 09 Ianuarie 2011, 22:01
Vizualizări: 417 | Comentarii: 1

 

Ce contează cu adevărat în viaţă? Iată o scurtă poveste, de pe net, despre acest lucru. 

Se povesteşte că într-o zi, din vremuri demult apuse, un om a trebuit să facă o călătorie într-o ţară îndepărtată, aflată peste mări şi ţări. 

   În drumul său a întâlnit tot felul de oameni, cu obiceiuri mai mult sau mai puţin asemănătoare. Şi-a amintit pentru tot restul vieţii de unul dintre acestea. 

 

 Era dimineața, când a zărit în depărtare turnurile unei cetăţii. Până să ajungă în apropierea ei se făcuse deja prânzul, şi cum în partea dreaptă a drumului se afla un cimitir îngrijit, cu pomi umbroşi şi flori frumos parfumate, omul s-a hotărât să facă un scurt popas. 

 

 Păşind către o bancă pe care o zărise în apropiere, omul a citit ceea ce era scris pe cruci:"A trăit şase ani, trei luni şi patru zile”, "A trăit unsprezece ani, două luni şi cinci zile”, "A trăit trei ani, patru luni şi patru zile”,"A trăit noua ani, opt luni şi două zile”. 

 

 S-a întristat, crezând că nimerise într-un cimitir pentru copii, şi unul dintre locuitorii cetăţii l-a văzut şi a întrebat: 

 

 -De ce eşti atât de trist, ai pe cineva din familie îngropat aici? Mama, tatăl poate?” 

 -Cum s-ar putea una ca asta, doar văd că aici sunt îngropaţi numai copii! 

 -Nu, doar că, vezi, noi când ne naştem primim fiecare câte un carneţel. La început ţin socoteală părinţii pentru noi, apoi scriem singuri; de fiecare dată când ne-am bucurat şi pentru cât timp iar când unul dintre noi se duce, familia adună timpul pe care l-a petrecut bucurând-se şi asta este ceea ce vezi tu scris aici. 

 -Timpul pe care l-aţi petrecut bucurându-va! 

 -Da, pentru noi doar asta contează! 

 

 Dacă ar fi fost să ai un astfel de carneţel, tu câţi ani, câte luni şi câte zile crezi că ai fi adunat în el până acum? 

 

 

Trimite pe: Twitter Yahoo Digg StumbleUpon

Comentarii (1)

x man pe 09 Februarie 2011, 13:10
#1
bine zis carnetel....
eu spre ex din 365 de zile 23 le vorbesc la tel... jumate le muncesc un sfert le dorm sincer 7-8 pe an. nici in vis nu-mi permit sa mai fiu fericit..

Adaugă un comentariu

Nume*:
Titlu*:
Comentariu*:
grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkrasberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Autentificare


Bancul zilei...

Un ardelean era vânzător ambulant intr-un tren şi striga, trecând din vagon în vagon:-Praf de pureci! Praf de pureci! şi...Citeste tot bancul

Vremea in Turnu-Magurele

23°C
Parţial însorit
Umiditate:
54%
Viteza vantului:
4.0 m/s