Turnu-Măgurele - Mohanu şi oamenii lui Dragnea sunt trişti!
Lovitura primită de Dragnea pare să fi ajuns, prin ricoşeu, la toţi pesedistii din zona Turnu-Măgurele. Căţeii lui Dragnea sunt negri de supărare şi nu ştiu ce să mai zică. Nesiguranţa, în legătură cu această nenorocire, îi sperie mai ceva ca bomba atomică. Tot universul lor se raporta la Dragnea şi la hoţiile lui. Nici unul nu credea că atotştiutorul, invincibilul Dragnea, va fi răpus. Pesedistii dominau oraşul şi nimeni nu le zisese până acum să se dea mai încolo.
Mitingistii şi războinicii lui Dragnea, cei care visau să-i spânzure pe Băsescu, Boc, Udrea, Videanu şi pe toţi cei care au distrus poporul, au rămas cu gura căscată şi privesc cum conducătorul lor este "devorat", fără nicio şansă de revenire. Petrecerile de la Casa Armatei unde se făceau tot feluri de planuri, dar şi celelalte "reuniuni" de partid, se dovedesc a fi socoteala de acasă care nu se potriveşte cu cea din târgul Bucureştiului.
Frica este unul din cele mai puternice sentimente şi a venit momentul să-l încerce şi cei care au tăiat şi spânzurat în zona noastră. De ce frica? Pentru că, în toţi aceşti ani, au făcut ce au vrut, fără să respecte nici măcar legile bunului simţ. Dictatura pesedista s-a dovedit a fi doar un vis prea îndepărtat pentru slugile lui Dragnea. Serialul, avându-l pe Dragnea erou principal, va continua şi săptămâna viitoare în media centrală, astfel că durerea pesedistilor va fi şi mai mare.
Teleormănenii ştiau despre afacerile politico-economice ale lui Dragnea, însă, acum, ştie toată ţara despre "vitejiile" jupânului în "războiul" lui continuu cu banul public şi fondurile europene, astfel că viitorul politic al baronului roşu de Teleorman este compromis.
Cele mai...
- 1. "Paradisul verde" din satul Poiana ( comuna Ciuperceni) al lui Dragnea...
- 2. Societatea Teldrum își are sediul în clădirea Consiliului Județean Teleorman?
- 3. Parcul Industrial din Turnu-Măgurele - un eșec, ca și cei 16...
- 4. Talentatul domn Dragnea.
- 5. De la BMW-UL lui Crăcea la Daciile lui Mohanu și Dragnea.

Comentarii (5)
Adaugă comentariu
haimanaua de basescu jura ca o sa traga in teapa fe fecioru' de militian din teleormen. si ce-am luat? doar teapa! nu se va face nimic, toti sunt minjiti, si corb la corb nu-si scoate ochii, vedeti-va de treaba. totusi, intreb si eu, ca tot omu' impartial, de ce acest site nu scoate o vorbulita de potlogariile sobolanului portocaliu de nitulescu, facute cu banii din buget? adica din banii nostri. ca bubuie presa, in schimb aici-mucles.asta numai daca aici este un cuibusor de pdl-isti, care ar explica tenta site-ului.
Adaugă un comentariu