De 15 ani în funcţie, primarul orașului a reuşit să-şi facă şi o echipă de consilieri PSD pe măsură. Toţi sunt slab pregătiţi, leneşi, hoţi, mincinoşi şi oportunişti. Lucrul acesta se vede după modul cum arată oraşul Turnu-Măgurele. Un oraş murdar, dezorganizat, urât, încremenit în anii 80. Felul cum arată oraşul reprezintă oglinda activităţii primarului Mohanu, care conduce de 15 ani primăria, şi a partidului din care face parte acesta.
O activitate îndreptată în direcţia obţinerii de avantaje personale pentru N.Mohanu, "famiglia" Dragnea şi acoliţii acestora din primărie. În oraş s-au "tocat " anual milioane de euro, dar de făcut ceva nu s-a făcut. Fabrici şi secţii de producţie, drumuri moderne şi poduri, clădiri publice şi biserici, centre de afaceri şi sedii moderne de instituţii bancare, şcoli şi grădiniţe pentru copii, extindere de spaţii verzi şi centre de recreere, se construiesc peste tot în ţara, în oraşe şi orăşele până mai ieri neştiute decât de oamenii locului, în vreme ce la Turnu-Măgurele, aproape nimic, de 20 ani şi absolut nimic în ultimii 15 ani, de când dumneavoastră, domnule Mohanu, conduceţi destinele municipiului. Negaţi orice iniţiativă, orice sfat, orice alternativă, şi vă faceţi cât mai mult nevăzut, mai ales în ultima vreme.
Ati dispărut pana și dintr-un loc unde va făcea plăcere sa veniți, cel putin asa susțineați, la radioul Teldrumului. În loc să căutaţi permanet şi consecvent soluţii, posibilităţi şi oportunităţi pentru atragerea de investiţii economice sau de interes public, pentru educaţie şi cultură, pentru întocmirea şi finanţarea unor proiecte fezabile de infrastructură, d -voastră vă pierdeţi vremea şi pescuiți în ape tulburi, căutând pe toate căile să împiedicaţi din faşă orice propunere utilă, orice iniţiativă, orice proiect care nu are girul lui Dragnea sau al acoliților acestuia. Tot ce nu este propus de PSD este împiedicat să se realizeze sau i se pun beţe-n roate. Toţi cei pe care-i susţineţi să se îmbogăţească o fac, însă cea mai mare parte a banilor se duc la Bucureşti sau în alte oraşe mari unde-şi au copiii.
Şi ce vă rămâne atunci? Ruinele unui oraş pustiit de sărăcie şi neputinţă, abandonat şi uitat de o societate aflată într -o continuă şi nemiloasă competiție. Veţi fi conducătorul acestui imperiu al propriei neputinţe. Vă mulţumeşte acest statut, domnule primar al municipiului Turnu-Măgurele? Chiar vă place să administraţi, de unul singur, un oraş din care tinerii nu ştiu cum să fugă mai repede, în lumea largă, ca să scape de sărăcie şi de mizeria de pe străzi, de lipsa oricăror perspective şi de prestaţia nedemnă a unor conducători preocupaţi până astăzi, doar de propria lor imagine şi de îndestularea propriilor burţi?