România - inundaţii, televiziuni, maternităţi, negativism.

19 August 2010, 14:57 | 4575 vizualizări | 0 comentarii
Car Universal

 O caracteristică a românului este negativismul. Noi, românii, vedem numai partea rea a oricărui lucru. Partea goală a paharului este cea pe care o privim mereu, parte plină n-o vedem niciodată.

 Trebuie să vină straini să ne arate ce frumuseţi naturale sunt în România, pentru a le observa şi noi. Auzim des la televiziuni şi în viaţa de zi cu zi:"Aşa ceva doar la noi se întâmplă, la alţii, nu." De aici se înţelege că românii sunt şi ignoranţi, nu suntem noi buricul pământului, nu am inventat roata. Suntem un popor ca toate celelate, însă bucuria, să vorbeşti despre nenorocire, ca în România, nu se întâlneşte peste tot.

 Aţi văzut ce s-a întâmplat la inundaţiile din lunile trecute. Posturile TV ale mogulilor Vantu şi Voiculescu, au tăbărât pe bieţii oameni să-şi povestească tragedia cât mai amănunţit. Au murit oameni, s-au distrus case, a trecut un timp şi televiziunile s-au potolit. Ştiri despre zonele inundate sunt foarte rare sau chiar deloc, îşi vor aminti de acei oameni când vor mai fi alte inundaţii. Moartea celor cinci bebeluşi de la Spitalul Giuleşti a făcut ca televiziunile să se arunce ca hienele asupra corpurilor micuţilor decedaţi. Dacă ar fi avut posibilitatae, ar fi transmis în direct evenimentul, să îngrozească lumea şi să dea vina pe guvern. Am văzut că cele două posturi mogulesti au început fiecare câte o campanie: Vantu despre auditul spitalelor, Voiculescu despre "Lumânări pentru îngeri". Ba, mai mult, o prezentatoare de la Antenă a apărut îmbrăcata în doliu, să vedem noi cât de mult îi pasă. Aiurea, îi pasă de rating-ul televiziunii, nu de tragedia micuţilor. 

 Un trust de presă, de-al lui Voiculescu, vorbeşte despre faptul că "le păsa de sport. poate prea mult", însă citind ziarul de sport nu găseşti informaţii ci doar ştiri despre iubitele jucătorilor de fotbal, scandalul din vestiarul cutărei echipe, ştiri, pe surse, din anturajul alteiea, numai despre sport nu este vorba. Se spune că guvernul îşi bate joc de sport, că nu investeşte, etc. S-a făcut un patinoar la Braşov şi săptămâni întregi s-a spus că s-au furat bani, că alt patinoar din Ungaria s-a făcut mai ieftin, etc. Soluţia să nu se mai fure este să nu mai construiască statul nimic, pentru că atunci nu mai are cum să fure. Românii înjură guvernul că nu face stadioane, săli de sport iar când o face, o face ineficient. Nu putem spune că nu ar exista corupţie, dar există şi aspectul lipsei de experienţă. Presa s-a "cancanizat " total, nu mai există informaţii există articole de doi bani despre piţipoance şi cocalari. Televiziunile de ştiri ne bombardează cu talk-show-uri unde există o plăcere masochistă de  a vorbi despre dezastrul ţării. Mai ales politicienii din opoziţie sunt maeştri să lovesca mingea ridicată la fileu de individe agramate şi ţaţe de marginea şanţului. 

 Totul e desartaciune, cum spune eclesiastul. Această este România, din păcate.

Citeşte şi
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.