Sâmbătă seara, la Bucuresti, s-a desfăşurat finala naţională a concursului Eurovision. Finala a fost câştigată de Cezar, interpretul melodiei "It`s my life", muzica şi textul acesteia fiind ale lui Cristian Faur. Cezar, supranumit "the Voice", a câştigat la limita concursul, avand 20 de puncte, cu unul mai mult decât locul doi, formaţia Electric Fence.
Spre deosebire de prestația lui din semifinală, Cezar a muncit foarte mult la limbajul nonverbal. După ce s-a spus despre el că are o voce superbă și o melodie bună, dar că îi lipseşte carisma, Cezar a realizat imposibilul și a trecut de la mimică de opera, la comunicarea nonverbala specifică showului de televiziune. Vocea sa de contratenor a cucerit telespectatorii, care l-au susţinut, la televot, în număr foarte mare. Putem spune chiar că votul telespectatorilor l-a făcut pe Cezar să câştige concursul.
Iată videoclipul melodiei câştigătoare: