Comunicat de presă al organizaţiei PNL Turnu Măgurele. O iniţiativă care vine în sprijinul celor cu probleme de sănătate. Spre deosebire de alţii, nu are scop electoral.

25 Mai 2015, 23:00 | 2053 vizualizări | 7 comentarii
Car Universal
Sediul PNL Turnu Magurele, aflat langa zona numita La Ciuperca.

Am primit un comunicat de presă al oraganizatiei PNL Turnu Măgurele, pe care îl prezentăm integral:
 "Din grijă pentru ochii tăi!
Începând de miercuri, 27 mai, până sâmbătă, 30 mai 2015, între orele 9.30 şi 16.00, organizaţia PNL Turnu Măgurele, în parteneriat cu firma Lent Optik, demarează acţiunea de "Consultaţii oftalmologice gratuite şi măsurarea tensiunii arteriale tuturor locuitorilor din Turnu Măgurele".
Serviciile medicale oftalmologice sunt efectuate de specialişti din Bucureşti, cu aparatură de ultimă generaţie, existând şi posibilitatea achiziţionării de ochelari corespunzători.
Vă aşteptăm cu drag la sediul PNL Turnu-Măgurele, situat în strada Şoseaua Alexandriei, nr. 1, în localul fostei băi comunale, ap 5( sensul giratoriu pe dreapta, lângă fântâna arteziană)."

O iniţiativă lăudabilă, venită într-un moment în care nu sunt alegeri locale. Credem că mulţi turneni, indiferent de opţiunile politice, vor accepta iniţiativa organizatiei liberale din Turnu.

Citeşte şi
Comentarii (7) Adaugă comentariu
Costin Negulescu. pe 28 Mai 2015, 11:56
#7
#1........#6
Niste CRETINI cu totii!#4 in plus este si BOU!
R.D pe 26 Mai 2015, 16:14
#6
lui Floricel
Floricele,tu erai învăţat să-ţi faci control gratuit doar la primărie,în campania electorală,când fata lui Mohanu îşi amintea că mai există prin Turnu nişte proşti care pot da voturi PSD-ului ? La cât a furat Mohanu şi cât au muncit angajaţii primăriei Turnu la clinica de la Drăgăneşti,ar trebui să acorde control gratuit lunar. Tu,Floricele,eşti roşu şi-n ochi. Se vede clar,după modul tău de exprimare. Să nu spui că nu e aşa,că nu te crede nimeni.
Virgil pe 26 Mai 2015, 07:47
#5
Nebunu Satului
Ce articil misto rau ! Parca ziceti acolo de PNL Turnu Magurele ???

Asa ca eu observ in poza de la articol sediul si sus este sigla PDL - 25% din salarii, sau vreti sa creada lumea altceva ?
Ilie de la scularie pe 26 Mai 2015, 07:32
#4
@Floricel
Floricele tata, esti bine? Cine crezi ca va mai vota PSD pe aici decat activul de partid cu familiile si cam atat?
cornel pe 26 Mai 2015, 06:42
#3
mda
Pai tu crezi ca alti sunt mai buni?!? Toata clasa politica din tara este corupta. Ce doare este ca inca sunt destui prosti sa creada in gogosile lor si multe fituici sa le faca propaganda, fie ele electronice sau pe hartie.
Ghiocel pe 26 Mai 2015, 01:13
#2
lui Floricel
Hai ca iar le-ai inc*rcat! Ba floricele ala cu cnp-urile este Dragnea! Ce, ai uitat asa de repede!?
floricel pe 26 Mai 2015, 00:18
#1
ati vrea voi
sa ne luati cnp sa votati an locul nostru ati vrea voi
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.