Condamnarea lui Liviu Dragnea este un mic test pentru Ponta. Când şi cu cine va fi înlocuit Dragnea din conducerea PSD ?

19 Mai 2015, 00:04 | 1530 vizualizări | 4 comentarii
Car Universal
Ponta doreste mazilirea lui Dragnea, dar nu o poate face acum.

Condamnarea lui Liviu Dragnea în primă instanţă a provocat obişnuitele reacţii împotriva procurorilor,   venite dinspre zeloşii apărători ai borfaşilor şi a generat solidarizare în interiorul PSD. Mai multe organizaţii şi-au manifestat susţinerea faţă de "tătucul baronilor", cerându-i să nu demisioneze din funcţiile deţinute în partid. Emoţionaţi în faţa acestui val de adeziune mediatică, liderii PSD au decretat că problema trebuie tranşată miercuri în Comitetul Executiv (56 membri), adică într-un for mai înalt al partidului, cu o reprezentare mai largă decât Biroul  Permanent Naţional (28 membri). De acum încolo, Victor Ponta a intrat într-o fundătură de etapă, dar cu perspectiva reală de a scăpa de marele rival.

    Are la dispoziţie două variante: să-l apare sau scape de Dragnea. Din ambele situaţii iese prost. Dacă-l apără, cum a procedat în trecut cu toţi pesediştii anchetaţi penal, intră în contradicţie cu noile reguli care vor să facă din PSD un partid "al toleranţei zero faţă de corupţie". Acestea au fost adoptate la Consiliul Naţional din 20 martie şi prevăd, între altele, pierderea tuturor funcţiilor din partid odată cu condamnarea în prima instanţă, în cazul infracţiunilor de corupţie. Or, Dragnea a fost condamnat pentru o fapta asimilată infractiunlor de corupţie.

    Potrivit dicţionarului juridic, "este infracţiune asimilată faptelor de corupţie şi fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite". Pentru această faptă, Înalta Curte l-a condamnat pe Liviu Dragnea la un an cu suspendare. Apoi, moral vorbind, nimic nu arată mai prost într-o democraţie decât înşelarea populaţiei, furtul şi mita electorală, pe scurt, falsificarea procesului electoral.

    După condamnare, Dragnea a anunţat că se retrage din funcţia de ministru al dezvoltării regionale şi că-şi depune mandatul de preşedinte executiv, numărul doi în partid. Depunerea mandatului s-a dovedit a fi clasica strategie de a evita o demisia fermă şi de a invoca bunăvoinţa colegilor de partid. Cu această ocazie, Dragnea şi-a testat popularitatea, victimizandu-se la maxim. În treacăt fie spus, a exagerat prezentând o tragedie din familie drept unul din efectele nefaste ale procesului penal deschis împotriva sa. Apoi, a jucat destul de caraghios rolul "omului hotărât, decis, care nu ezită", cum s-a autoprezentat, dar pe care revărsările de iubire din partid îl înmoaie. Ăştia mai şmecheri aşa fac: dau să iasă pe uşă dar îi reţine partidul. Sunt prea buni, excepţionali.Am mai văzut filmul ăsta de zeci de ori, cu politicieni aflaţi în faţa unei condamnări definitive atârnaţi cu disperare de funcţia politică, ultima redută de apărare în eterna lor luptă împotriva justiţiei. Apoi, ştim cu toţii ce s-a întâmplat  în ultimii zece ani. Odată rămas fără funcţie administrativă şi politică, plus o condamnare în spate, ai dispărut în neant şi nu te mai întorci neam. Dispari ca politician, cu şanse minime de a reveni curând.

    Din Comitetul Executiv, chemat să decide miercuri soarta lui Dragnea în partid, fac parte şi lideri de filială şi preşedinţi de Consilii Judeţene. N-ar fi o surpriză ca aceştia să voteze masiv ca Dragnea să rămână numărul doi în partid. În plan intern, vor îngropa cumva scandalul menţinerii unui condamnat la vârful partidului prezentând, la fel ca până acum, versiunea "Dragnea - victimă a justiţiei băsiste", care trebuia pedepsit exemplar pentru simpla vină de a fi îndemnat oamenii să vină la vot.

   Însă, din acest moment, Ponta va avea o problemă majoră în plan extern. Cei de afară nu înghit astfel de gogoşi chiar aşa uşor. În lumea civilizată, de la Bruxelles la Washington, de la Partidul Socialiştilor Europeni, la partenerii americani se va găsi tot timpul cineva care să întrebe: ce faceţi cu Dragnea, cât îl mai ţineţi numărul doi în partid? De ce unul condamnat pentru fapte atât de urâte se mai găseşte la conducerea partidului aflat la guvernare? Cum luptaţi voi cu corupţia dar ţineţi în funcţii politice politicieni condamnaţi la închisoare, fie şi cu suspendare?  De această întrebare, Victor Ponta nu va putea scăpa,  cu tot zidul format de partid în jurul lui Dragnea, chiar dacă se va blinda cu toate voturile baronilor din Comitetul Executiv. Dacă, în schimb, îl lasă din braţe, transmite un mesaj dezastruos în interior. Autoritatea sa, şi aşa fragilă, se va prăbuşi.

    S-ar putea însă ca strategia lui Ponta să fie chiar asta: să se ascundă în spatele votului partidului pentru a justifica cumva menţinerea lui Dragnea la vârf, aşteptând cuminte ziua când marele său rival din partid va zbura la condamnarea definitivă. Nimeni nu-l va mai putea apăra atunci. În sinea lui, se bucură de eliminarea celui care i-a ameninţat mereu poziţia de lider. Cine ar putea să-i ia locul? Ponta şi PSD vor intra anul viitor în alegeri. Au nevoie de un Dragnea, de un număr doi în partid, de o interfaţă cu baronii, de un om suficient de versat cât să-i ţină în frâu şi să-i mobilizeze în alegeri.

     Acest om ar putea fi Gabriel Oprea. Altul n-are. Liderul UNPR simte deja cum se eliberează spaţiul de  manevră în PSD şi cere nu mai puţin de 10% din candidaturi la alegerile locale şi generale de anul viitor. Numai că aceste zece procente vor putea lucra pentru PSD sau pentru alţii. Din acest motiv, n-ar fi exclus ca Ponta să forţeze mai degrabă o fuziune, promiţându-i naşului său că va fi numărul doi în partid, în locul lui Dragnea. Cu el, partidul va fi condus, în sfârşit, tot în familie, dar nu de Ponta.

PS: Condamnarea lui Dragnea este un test pentru Ponta şi PSD, dar şi pentru celelalte partide: cine îşi va mai pune anul viitor pielea la bătaie pentru a face rost de voturi pentru partid?

sursa:hotnews.ro

Citeşte şi
Comentarii (4) Adaugă comentariu
Codruta Kovesi pe 19 Mai 2015, 20:07
#4
TELDRUM S.A.
Pe Şova l-au dat şi cu mir,iar astăzi a apărut motivarea Curţii.Votul în cazul lui,a fost neconstituţional. Dragnea,poate să facă şi baie în aghiazmă,nimic nu-l scapă.Este un început de sfârşit al jupânului care se dă om de onoare.Ce onoare are ăsta,care incearcă să pozeze în victimă,pentru a nu fi expulzat din politică,de către penalii lui PSD-işti,aducându-l în discuţie pe defunctul lui frate? Auziţi ce minte nemernicul,că fratele lui a murit din cauza dosarului referendumului fraudat.Vă daţi seama cât de nenorocit şi păgân este acest individ ? Mai jos de atât,chiar nu se putea.Ruşine,hoţ ordinar !! Pasul următor pentru tine,se numeşte:averea la control.DNA lucrează deja,pentru cei minţiţi şi furaţi de tine,Dragnea.Pe aceia care au crezut în minciunile lui Dragnea,referitoare la loc*rile de muncă promise în campania electorală,nu-i pot întreba decât un lucru:ştiţi pe ce loc a ajuns Teleormanul la şomaj sub domnia baronului ? Dacă nu ştiţi,vă spun:locul I.URMEAZA AFACEREA TELDRUM !
Mircea pe 19 Mai 2015, 08:48
#3
DRAGNEA NE VORBESTE DESPRE DEMNITATE?!
Domnule Dragnea,(DEMNITATEA SI ONOAREA)sint calitati umane pe care dumneata nu le-ai avut NICIODATA.Ai avut,in schimb,o putere nemasurata de a ne fura si a ne mintii,de 20 de ani.Sa speram ca apetitul va disparea odata cu condamnarea.
popa radu pe 19 Mai 2015, 08:06
#2
indemn
Livache, incearca ma si cu aghiazma ca poate tine si cu tine, s-o ai la tine la tribunal!.
NU O SA MAI TREBUIASCA INLOCUIT CU NIMENI ! pe 19 Mai 2015, 00:38
#1
PSD - O SA DISPARA CURAND !!!
ALCATUIT NUMAI DIN SCURSURI DE POLITICIENI - INFRACTORI SADEA !!!



O SA DEA IN EI, PANA CAND II CURATA PE TOTI !!!



PTR CA TOTI PSD-ISTII SUNT CORUPTI PANA IN MADUVA OASELOR !
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.