Muzica religioasă răsună în Turnu-Măgurele, de parcă suntem oraş musulman.

29 Martie 2015, 00:03 | 4203 vizualizări | 26 comentarii
Car Universal
Turnu Magurele.

Despre Turnu se spune că este un oraş mort sau oraşul unde întoarce trenul. Dacă o ţinem tot aşa, nici măcar trenul nu o să mai întoarcă, asa  cum de fapt s-a întâmplat acum câteva zile. Ca o completare la cele două, de câţiva ani, în ziua de duminică, se aude muzică religioasă, de parcă Turnu este oraş musulman iar turnenii sunt chemaţi la slujbă. Muzica se aude foarte bine, semn că agitaţia specifică unui oraş nu mai există, pentru că, de fapt, Turnu este o comună mai măricică.

Citeste si: Cât costă să primeşti o parohie în zona Turnu-Măgurele? Preoţii au bani, nu glumă! 

Nu este normal ce se întâmplă iar Primăria trebuie să ia măsuri. Dar, Doamne fereste!, sa nu cumva în loc de slujbe să fim nevoiţi să ascultăm manele. Turnu-Măgurele este un oraş european, turnenii au văzut lumea occidentală, deci trebuie să ne comportăm ca atare. Se ştie că Biserica are legături bune cu lumea politică, fiind de notorietate cum pesediştii folosesc preoţii pe post de agenţi electorali. Nu ne aşteptăm să se întâmple ceea ce am cerut, dar poate vom vedea o minune.

Citeşte şi
Comentarii (26) Adaugă comentariu
cetatean pe 14 Aprilie 2015, 10:21
#26
Oana !
Nu e adevarat ca pd-l a taiat salariile si usl le-a dat inapoi?Nu e adevarat ca e jenant sa cante cd-ul in catedrala in timp ce Ciulei se plimba pe strada sau pe la Cocetu, la conacul pe care si l-a construit din banii "putini" de la parohie?Nu e adevarat ca se dau spagi uriase pentru a ocupa o parohie? Nu e adevarat ca tu esti proasta? Toate sunt adevarate, tu stii asta si te doare.
vasile pe 03 Aprilie 2015, 11:27
#25
deranjant!
cred in Dumnezeu, dar nu in preotii care il "promoveaza".

intr-adevar, este foarte deranjant sunetul si nu inteleg de ce trebuie sa ridice atat de mult volumul slujbei. nu cred ca lumea isi doreste sa asculte slujba din casa (cu geamurile inchise), tind sa cred ca cine isi doreste, poate sa mearga in biserica.
8 pe 03 Aprilie 2015, 11:14
#24
la gara
Domnilor.... ce este rau ca se aude slujba?Nu-ti place, nu asculta! Sau poate nu iti place vocea parintelui Lauda, sau mai degraba ai ceva personal cu el.Daca vrei asculti, daca nu, nu. Si nu generalizati, sunt oameni intre oameni. Oare toti sunt dregatori, oare toti sunt invatatori? Trebuie si dobitocime. Biserica ajuta totusi la pastrarea acelor traditii pure romanesti csre din pacate dispar de la o zi la alta si odata cu ele si credinta din noi, singurul lucru care ne_a tinut aproape.Va rog mergeti la orice preot si intrebati despre modalitatea de finantare a bisericii, despre cum se ia salariul, sau mai bine despre cum nu il iau. In aceladi fel criticam si eu,dar m-am informat si nu mai lovesc unde nu trebuie.

Cat despre "Ciulei", are si el defectele lui, dar inainte de toate respectati-l,si inainte de a-l vorbi msi puneti mana pe o carte si intelegeti ca omul este doxat cum inTurnu nostru nu prea e.
IONUT pe 01 Aprilie 2015, 10:31
#23
coment
BAI TURNENI - fie painea cat de rea tot mai buna ai in tara mea !

eu sunt multumit in Turnu nu ma mai plag de nimic, am fost in multe oare mari din ocident inafara de centru situatia este cam la fel si nu este mare diferenta de Turnu exceptie fac strazile fara asfalt si utilitati, iar despre loc*rile de munca eu zic ca problema este tot la angajati care au cerinte si pretentii mari dar calificare si studii - IOC ! toata lumea vrea la birou sa fie cel putin sefulet !
Hotnews pe 31 Martie 2015, 17:28
#22
Prosti si saraci
Guvernul lucreaza sa ne tina saraci si Biserica Ortodoxa sa ne tina prosti.
cicalitoru pe 30 Martie 2015, 20:57
#21
pentru oana
Pai n-a fost pdl-ul la guvernare acum vreo 3-4 ani? De ce n-au marit ei salariile, basca ne-au mai si taiat 25 %. Auzi la ea ca psd si fsn ne-au dat salarii mici. Pai cand era boc si cu basescu de ce nu ne-au marit ei salariile asa cum spui la 800 de euro. Erau cumva ocupati cu furaciunile impreuna cu udrea?.
IONUT pe 30 Martie 2015, 17:24
#20
BILOIU
Concluzia este din ce am citit ca nu biserica este de vina, tot Popi sunt marul discordiei !!!
Niste porci pe 30 Martie 2015, 11:26
#19
Catedrala ba fratilor...
...le cade in cap da de Paste cand te duci sa iei paine sfintita dak nu le dai 5 lei cel putin aproape ca te certi cu ei. asa scarba imi e d ei d nu s poate. uite asa te fac porcii astia sa devii ateu. cand vezi atata lacomie chiar in randurile lor parca te intrebi unde o fi Dumnezeu sa le mai dea peste rât. as avea multe d scris da mie lene
Copy-Ponta pe 30 Martie 2015, 08:31
#18
Bai, vorbiti frumos de "parintele" Ciulei !
Poate nu stiti, dar "parintele" Ciulei e doctor in Teologie. Ce mai conteaza ca e un plagiator ordinar, un infumurat si un spagar? E totusi un doctor in plagiat.

Cand nu e doctor, e un pacient ajutat de contabilul smenar Florica de la Protoierie ca sa treaca strada.
Nelu pe 29 Martie 2015, 22:53
#17
Rahat si spiritualitate!
De boxe ca la geamie se gasesc bani dar de o toaleta cu apa c*renta nu se gasesc bani! Sa intrati la catedrala Sf. Haralambie in c*rte si sa vedeti bomba e acolo! Aia de la gara e...parfum pe langa asta! E inutilizabila si periculoasa daca intra vreun copil din greseala acolo.
emanuel gabriel pe 29 Martie 2015, 21:15
#16
banane
DORMITI UN PIC PE ARATURA PT A VA CULTIVA SI APOI VORBITI DE PARINTELE PROFESOR CIULEI, tongue wink tongue wink
unul pe 29 Martie 2015, 17:41
#15
lui lauda marean
La spagile pe care le incasezi de la enoriasi si salariul de preot,ar trebui sa ai macar putin bun simt si sa renunti la postul de profesor de religie. Esti un preot tanar, dar cred ca in c*rand il vei intrece in sarlatanie chiar si pe Ciulei.
lauda marean pe 29 Martie 2015, 16:36
#14
multumesc claudiu
Domnul fie cu tine,functioneaza centrala la biserica foarte bine.

enurias pe 29 Martie 2015, 14:47
#13
jocul cui??????
Parintele Ciulei,potropul de Turnu si directorul Seminarului cine este si jocul cui il face?
R.D pe 29 Martie 2015, 14:21
#12
pentru Irina Pietreanu
Si de ce sa ascultam vocile preotilor ? Acesti evazionisti notorii,care nu se mai satura,nu merita asa ceva. Luati in calcul faptele lor si atunci veti ajunge la concluzia ca, intr-adevar,trebuie sa faci ce face popa,nu ce zice popa. Acesti sarlatani care pentru orice slujba de inmormantare incaseaza 800-900 de lei si elibereaza chitanta pentru 300,merita dispretuiti,nu stimati.Daca ei sunt reprezentantii Domnului pe pamant, atunci,un lucru este clar : si Dumnezeu se inseala. Pentru ca, majoritatea sunt niste snapani,pusi pe capatuiala,niste nemernici cu buzunare largi,care de multe ori se dedau la fapte ce incalca orice lege a bunului simt si canoanele bisericii.Sa fii obligat sa te increzi in asemenea indivizi abjecti,mi se pare o sfidare. Sa nu spuneti ca nu-i cunoasteti pe preotii din Turnu si nu aveti idee de "actiunile lor de tip taxa",ca nu va dau crezare.
un cetatean pe 29 Martie 2015, 13:41
#11
pt 6 irina
Esti sigur angajata in primarie,un loc caldut, raspuzi la comanda partidului,cind vin alegerile trmurati pentru loc de munca,ca alceva nu stiti sa faceti,sunteti 1000 de persoane angajare,si nu faceti nimic, va invirtiti de colo,colo sa treaca timpul .Sunt apolitic,dar cind vad ca orasul se duce de ripa cu niste icompetenti care il conduc mai mare rusinea,nu ca opozitia locala ar face minuni dar trebuie incercat . snake
amicul pe 29 Martie 2015, 13:11
#10
asa ne trebuie
o muzica care te irita,care iti produce disconfort aducandu-ti aminte de clipele de tristete de la disparitia cuiva drag!o propaganda ieftina si de doi bani pt ca stim ce reprezinta biserica.orasul este plin de gropi si strazile in cartierul magurele desfundate de trebuie sa ai doua perechi de incaltaminte la tine! totul e grotesc si inuman!ti**ni care fura!sifonari la tot pasul,dar sifonari politici!revolutionari care asteapta sa isi primeasca drepturile,multi f multi in fiecare luna!servicii in bataie de joc! un oras dezumanizat,plin de rautati si barfe!
OANA pe 29 Martie 2015, 12:10
#9
pt.Irina Pietreanu
Mai,fatuco,daca aveam salarii de 700-800 de euro si se taia 25%,nu era o tragedie,dar,cu slariile de rahat date de de catre FSN,PDSR,PSD,voi credeti ca noi vom uita?
Vecin cu un ateu pe 29 Martie 2015, 11:58
#8
Propaganda religioasa nu face bine decît popilor
Stati linistiti,nu va temeti,in zona asta oamenii nu cred decat in PSD.Si sfîrsitul trebuie sa ni se traga deundeva.Fiecare este liber sa creada in ce vrea,dar aveti grija in ce credeti,ca atunci cînd va veti trezi,Dumnezeu sa nu fie prea departe.
un magurean pe 29 Martie 2015, 11:23
#7
orasul pierzaniei
orasul unde nu se intimpla nimic, bine ca se mai aude muzica bisericeasca,un de primarelul viseaza la nemurirea sufletului .dar ce iar mai trebui primar ca nu e bun de nimic

excaim
Irina Pietreanu pe 29 Martie 2015, 10:37
#6
Rusine Redactiei
Ce este asa de rau in muzica bisericeasca ?

Si nu este adevarat ca rasuna in tot orasu, nu se aude decat in jurul biserici circa 50 metri nu mai mult . Cracea este un Ateu, iar cad a facut donatii bisericii a facuto tot cu scopuri electorale, centrala termica la Sf. Vineri, finantare construire biserica sat Prundu com. Lunca si multe altele, atunci cine nu folosete biserica in scopul electoral, toate partidele o fac si partidul vostru PDL vopsit in PNL adica aia de au bagat mana in salariul turnenilor cu 25% sau credeti ca sa uitat ???
ismail pe 29 Martie 2015, 09:35
#5
sala-malekum
pai turnu a fost raia turceasca, de aici pina la islam e doar un pas, daca spuneti voi ca seamana cu un oras musulman, apai ! asa sa fie ! ? ziceti mersi ! ca a existat un iancu jianu, ca altfel de pe vremea lui pazvante biserica ( geamiia ) ar fi avut minartet cu semiluna, m**erile ar fi umblat imbrobodite si vara,muezinul v-ar fi chemat la rugaciune iar popa as fi fost imamul !
Tavi pe 29 Martie 2015, 08:15
#4
Aceleasi probleme exista si in alte tari
Sau ma rog, asemanatoare...Dar amplificarea lor, in asa masura incat sa,starneasca panica, nu s-a facut pana acum in secolele XX-XXI de cand a aparut TV. Mai ales in Romania. Daca tot prezentati probleme, sugerati si solutii, altfel siteul seamana cu o adunatura de babe care comenteaza in fata portii, ce s-a mai intamplat. in urba lor. Doar comenteaza.... smirk
sf petru pe 29 Martie 2015, 07:53
#3
pt mame si tati
Lasati copiii sa mearga la orele de religie . daca incade mic i se va spune ca exista baubau si ca el e cu ochii pe tine copilul va fi convins mai usor si va creste cu frica in el. Peste ani se va transforma in viitor sponsor pentru popi iar popii vor face in continuare trafic de influienta spunind prostimii ca daca se vor supune regulilor lor vor avea o viatâ mai buna in rai. Puneti mana pe carti si cititi ca sa aflati in ce au crezut oamenii pina sa se inventeze dunezeu fiuso sf duh si altii baubau. Religia prosteste si indobitoceste omul.in timp ce preotii huzuresc oamenii obisnuiti mor cu speranta.
Duminica la prânz pe 29 Martie 2015, 00:34
#2
Ce oras european ???
Ni se cânta prohodul.Sa ne obisnuim cu lumea de dincolo.Dragnea vrea sa fim cu totii votantii sigur ai PSD,adica aia morti.
i pe 29 Martie 2015, 00:09
#1
e
ba voi nu ved eti caruta aia din poza parca suntem in sat

Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.