Legături periculoase şi coincidenţe stranii: fiica unei judecătoare de la Tribunalul Teleorman este iubita unui fost arestat preventiv pentru proxenetism.

05 Ianuarie 2015, 00:05 | 15586 vizualizări | 42 comentarii
Car Universal
Un fost arestat preventiv si cercetat penal cu fiica judecatoarei Enescu. foto: facebook

Turnu Măgurele este un oraş al contrastelor şi al coincidenţelor mai mult decât stranii. Că judecătorii sunt prieteni cu infractorii nu mai e o noutate, dar parcă lucrurile se făceau mai cu perdea. Acum, nu mai există diferenţe între cele două categorii, totul este în văzul lumii. Un exemplu, care confirmă afimatia noastră, este cazul judecătoarei Emilia Enescu. E.Enescu este preşedinta secţiei civile de la Tribunalul Teleorman şi o abonată la funcţia de preşedinte al unor comisii electorale. Chiar doamna Enescu a fost preşedinta Biroului Electoral Judeţean Teleorman în iulie 2012, atunci când L Dragnea a săvârşit faptele pentru care este trimis în judecată în cadrul procesului privind "referendumul fraudat". Fiica doamnei judecător, Gabriela Enescu, este iubita binecunoscutului Mihai Dinu, fiul lui Floricel Dinu, zis Geantă. F.Dinu este proprietarul firmei Transalutus iar fiul o face pe directorul în cadrul acestei firme. Acum doi ani, M.Dinu a fost arestat preventiv în legătură cu un dosar privind prostituţia, Geantă junior fiind unul dintre proxeneţii binecunoscuţi în Turnu Măgurele. Tot Geantă junior este printre vip-urile acuzate că au consumat droguri, fiind un lucru de care juniorul lui Geantă nu s-a dezis. Iată cum fiul unui pesedist notoriu, Geantă senior, a devenit iubitul fiicei unei judecătoare de la Tribunalul Teleorman. Intre o judecătoare şi un infractor notoriu a apărut o legătură cât se poate de vizibilă şi cu avantaje de ambele părţi. Cum să spui că judecătoarea ia mită, când fiica ei primeşte caduri de la iubit? Păi, vedeţi, de-aia merg treburile bine în Teleorman, fiindcă justiţia este prietenă cu infractorii.

Citeşte şi
Comentarii (42) Adaugă comentariu
Lume multa,oameni putini pe 23 Noiembrie 2015, 22:21
#42
numai lepre la tr
ala cu maf este cel mai mare cocalar in viata, este praf omul,ma tot intrebam ce cauta aia de este masa judecatoare cu ala..si hocus pocu sa aflam ca si ea este o cazatura,ce sa le ceri.."Lume multa,oameni putini".
dana pe 25 August 2015, 13:25
#41
lucru
pe mine ma unteteseaza lucru .inproscarea vad m.ai tirziu daca este adevarata
acum eneasca e cu mafu pe 09 August 2015, 17:33
#40
acum eneasca e cu mafu
acum mai nou eneasca junioare este cu alex maf, un alt interlop,fetito tie chiar iti plac baietii rai?
care stie pe 01 Februarie 2015, 15:35
#39
aloo
Ma ce tot le fa ceti reclama la analfabetii aia de macavei,codrea,opreanu si mai ales potang? Voi a-ti stat de vorba cu ei? E VAI DE MAMA LOR. Uitativa ce neveste au si apoi sa vorbiti daca ajung vreodata la c*rul astora.
mizerii pe 28 Ianuarie 2015, 20:34
#38
Enescieni si Gentoi
NO COMENT oameni, cu mult ....bun simt al Hotiei si slugarniciei .NUMAI EI SUNT >>>FRUNCEA>>> .Mai scrieti cu spor,bine..............
Jhony Brinza pe 20 Ianuarie 2015, 10:59
#37
Pe Simona QS
Pe simona qs care e varamea,e o cu**a fomista intradevar,de mica a stat cu unu de la lita(blinky de whiscky,un betiv si un drogat) dupa care a luato varuso Matei Andrei,cu care a fost cateva luni.Deci prima p**a supta a fost de la ala apoi la matei si numaratoarea continua la infinit.................ale oprean doar sa bage bani si limba jos,altcv nu stiu,catei ordinari ai lu codrea
Sasha pe 16 Ianuarie 2015, 15:31
#36
tot eu
Frumusetea aia rara de patron o beleshte si p Flory (creatza)
Georgi pe 15 Ianuarie 2015, 14:26
#35
Alexandra dy
Pe prietena lu' Simona Qs,Alexandra Dy o beleste patronul de la black&white;,si grupul lor de prietene nu platesc niciodata nota la cafenea.Concluzie:o adunatura de c*rve si de prosti in TR magurele
aly pe 14 Ianuarie 2015, 14:18
#34
Simona Qs
chiar daca nu are legatura cu panaramele de Gabriela Enescu, Varzaru Alexandra (buboasa) Daiana Capata (drogata) si Ana Rosu (marea sugatoare de la TV) o sa o mentionez si pe senzuala blonda din Odaia-Lita Simona Qs, o fomista care nu are o chifla in stomac, dar care o beleste Opreanu ala mic smile oare nevastasa stie ce face domnu militian de la circulatie :D ? saracia aia iti fute barbatu si tu stai ca proasta smile)
franchestain pe 10 Ianuarie 2015, 23:41
#33
petru toate gigodile care rîde de femei
cacus mie clara ca va mîncat oftica capu,ca cum nu puteti sa le traduceti voi va rîdeti ca fraeri si le scoateti de putori.Gigodi,asta sînteti gigodi care invidia va manînca capu ala gol.Nui frumos sati bati joc deo femeie care nare cum sa se apere si nici sa zici cine esti.Io cer iertare petru cum se comporta uni barbati la toate femeile dupa saitu asta.Asa sa se faca voia lu Dumnezeu.Amin!
codrea pe 09 Ianuarie 2015, 14:40
#32
adevarat
ana rosu ie fata cuminte face doar g.a.o.z. si minjeta...mwie nu seveste deocamdata da las ca o conving ieu
Andeea pe 09 Ianuarie 2015, 13:16
#31
Care ma Ana Rosu ?????????????
Proasta aia are c*ru tot sa mare ca alu masa?Si proasta ca tasu?
D si-atat pe 08 Ianuarie 2015, 12:25
#30
Si asta e doar o mica parte din ceea ce se stie.
Hopaaaa,adevarul supara,nu-i asa?!Ce-ati sarit asa,fetelor,v-ati oparit ori nu va convine ca se stie,ceva adevar,despre indelednicirile voastre practice?Plus ale parintilor si prietenilor vostrii.Cam asa arata societatea asta,,Nobila,Inalta,,in care va invartiti si din care cu mandrie faceti parte.Atat puteti si asta ne aratati in fiecare zi.
alex pe 08 Ianuarie 2015, 11:21
#29
f.u.t.a.c.u.l
ala se f...e cu aia..ala a f..o pe aia..ala s-a drogat...ararti-va identitatea daca tot stiti ce se intampla la enescu in casa si cine pe cine a f..t...propun sa facem o pagina de facebook si sa comentam cu toti acolo...sa vedem daca mai stiti cine ce face si cu cine se f..e si se drogheaza...dar din fata unui calculator sau telefon poate scrie fiecare ce vrea k se gandeste ca nu-l depisteaza nimeni.oameni fara pic de personalitate
Doctor pe 08 Ianuarie 2015, 10:58
#28
69
haidetzi dragilor sa nu mai bagam in seama toate mascotele,gen vacareasa,varzareasa, eneasca,capatinoasa,makvei,biscuit si kre or mai fi .tot ce am enumerat aici sint niste lichele,qrwe sau alcoolici .ei si ele fac ceea ce au vazut la parintii lor .dupa ce beau pina dimineatza daca ii sau le cautzi in chilotzi sint pisatzi sau kktzi pe ei .
mica pe 08 Ianuarie 2015, 07:17
#27
grupu c*rvelor din oras
Sa incepem cu inceputu !
\nPe Andreea Vacaru o f..ea Adi Codrea, ca si pe Gabriela. Intre timp o fu..a si Macavei pe Gabriela. ADI il invita pe Biscuite la petreceri si se lauda cata p**a i-a dat lu Andreea ! Cica prieteni ! Pe Daiana Capatana o fu..a Catalin, pana a dat de o alta fata cuminte Ana Rosu ! devenita mare vedeta la Money channel. Probabil i-a mers bine cand o f..ea Codrea.
\nSi ele sunt prietene si se mai si barfesc intre ele, vai de capu lor de c*rve proaste !
\n
alexandra pe 07 Ianuarie 2015, 22:36
#26
.
Nu inteleg dc va bagati în viata mea.

Jumatate din cei care ati scris aici m ati cautat pe interNet în secunda doi .
Curva pe 07 Ianuarie 2015, 19:49
#25
Alexandra Varzaru
Se f..e cu geanta, saracul niki ca e un baiat de nota 10 si se face de ras cu stoarfa asta. Cel mai amuzant lucru este ca Varzaru si cu Gabriela se dau prietenesmile))) josnic!!! snake snake snake snake snake snake snake
Mihai pe 07 Ianuarie 2015, 19:13
#24
Alexandrooooo,esti proasta rau,da rau !
/Calitatile/ alea negative de care ne spui,tu,se numesc defecte.Nu ma mira ca esti proasta ca taica-tu.In rest,stii tu bine ce sti sa faci si cu cine.Stiu,e problema ta,dar,mai incet cu faina ca o iei pe cimpii.
anda pe 07 Ianuarie 2015, 16:28
#23
un pupin,,,,st
cine ma prostu ala de macacavei pai lu ala si daca i le aduce codrea dezbrac tot nu le face nimik k nu i se mai scoala
hasan pe 07 Ianuarie 2015, 15:52
#22
hasan
si a lui enescu si a lui varzaru sint 2 panarame care swg pe cine le cade in mina 2 trfulitze kre merg din pla-pla
aly pe 07 Ianuarie 2015, 15:50
#21
o fata deosebita
Ce tot scrieti atata de gabi ca o freca adi codrea ? L-ati uitat pe MACAVEI, lingaul nr 1 in c*r a lu codrea ! De asta nu mai ziceti nimic ? Ca si asta o belea pe "judecatoarea" :d
aloo pe 07 Ianuarie 2015, 13:55
#20
subiecte pt tristi
Vulpea cand n-ajunge la struguri, zice ca sunt acri smile)) asa si cu astia care arunca pietrele LOL LOL
alexandra varzaru pe 07 Ianuarie 2015, 13:04
#19
ironieeeee
Gabriela,spunei lu maicata emilia sa nu mai discute despre copiii colegilor ei,ca sunt derbedei,vagabontzi sau prosti. Ai tu toate calitatile,negative smile)))))))))

JIJI pe 07 Ianuarie 2015, 12:57
#18
comentarul 10
sambata cind este Cristi la vanatoare
unu pe 07 Ianuarie 2015, 10:15
#17
vine vine
vine vine DNA ul si ii rade pe toti acesti gainari. Pe borsetuta asta pe judecatori, pe militieni etc. vedem atunci care este vinovat si care nu
gigi pe 07 Ianuarie 2015, 08:09
#16
coarda orasului
Pe grasuta de Gabriela o f..ea Adi Codrea, iar dupa stateau la masa cu totii, adica Geanta jr cu alde \"tati\". Tot orasu stie ca o f..ea Codrea si ea se da de fata cuminte ! Oare Geanta Senior stie ca finu ii cardea gagiva lu fiso :d Ce ii mai place sa o suga :p
icsu pe 07 Ianuarie 2015, 01:23
#15
xxx
alta grija nu aveti decat sa scrieti de niste copii de 20 ani..ca se drogheaza,ca face ca drege..uita-ti-va in orgada voastra mai bine..de unde dracu stiti voi ce se intapmla la ei in casa?!!
jan pe 07 Ianuarie 2015, 00:07
#14
ptr nuca
ce sa intimplat cu preda?

bis pe 06 Ianuarie 2015, 22:55
#13
cuite
Vrem si noi la alexandra ca iubitul e mai prostanac
Lili pe 06 Ianuarie 2015, 22:37
#12
nu judeca pe alții
E ușor să arunci mizerii . Nu mai denigrați această familie doar că așa a vrut autorul articolului. A verificat cineva că lucrurile stau așa cum sunt descrise?
Nuca pe 06 Ianuarie 2015, 22:35
#11
răspuns lui „Mizerii”
La Roșiori? Păi polițiștilor din Roșiori nu le trebuie palmă mai grea decât ce s-a întîmplat cu polițistul Preda . Din cauza cârdășiei generalizate cu țiganii, cămătari și alții, nu mai au nicio autoritate. Se joacă țiganii cu ei pe degete. Dar...asta e . Nu e nimeni să-i vadă.
jiji pe 06 Ianuarie 2015, 18:24
#10
amantlac
fam.Enescu,pe fata o f...Adi codrea,pe mama o f...Liviu Neagu si cristi e un la.....giu,frumoasa familie.
xyz pe 06 Ianuarie 2015, 10:09
#9
?
Oare cine i-a comparat apartament in Buc*resti gabrielei, in urma cu putini ani ? C-am atunci cand se perpelea borseta cu geanta pe la tribunale.
YYY pe 05 Ianuarie 2015, 23:08
#8
pentru XXX
Ho nebunule din coceni ca faceti voi acolo in familie lista la Varzaru si apuci si tu!!!!!! cool hmm
xxx pe 05 Ianuarie 2015, 20:55
#7
c*rve mu..te stranse la gramada. alexandra Varzaru, eneascu, vacaru si Sefa lor, Daiana Capatana
Eneasca si-a cautat-o cu lumamarea caci geanta junior o f*te pe fii-sa lu Varzaru, Alexandra Varzaru, prietena Gabrielei Enescu. Mai conteaza acum care cu are se f**e? smile)) sunt toti o familie, iar Niky, iubitul Alexandrei Varzaru, se considera un devorantot de vagine, dar pe a lui o f*te altu. E trist sa vezi cate c*rve proaste cu nasul pe sus sunt in orasul asta si tarani cu x6 mai ca-n Buc*resti. M**e zdrentelor, sa va fie rusine. Oare nu stie nimeni ca Gabriela Enescu a trait mut timp cu codrea, iar acum ei ies impreuna???!?! wink))) zdrente proaste
bercenaru pe 05 Ianuarie 2015, 20:17
#6
vreau si eu
aia nu e casa lor sa facut de la stat traiasca anl
gabi AEX pe 05 Ianuarie 2015, 18:04
#5
Femeia lui gabi zis gabie
asta a fost femeia lui gabi gabie geanta si gabi erau chipurile prieteni pana ce GEANTA I A FURAT GAGICA asa e moda cel mai bun prt ti o .....asta geanta este un nesimtit de nu are pereche arogant din cale afara se crede brad pit saracu daca nu se vede ok in oglinda o sparge INTREBARE DACA STIE CINEVA MAIT TRAGE PE NAS GENTA JUNIOR?
geanta pe 05 Ianuarie 2015, 17:45
#4
sunt pe geanta
Asta micu cred ca-i seamana iubaret lu maica-sa! Tac-so e varza, se vede pe fata lui!
jiji pe 05 Ianuarie 2015, 16:57
#3
droguri
fica lui enescu se lauda prin baruri cum se trage pe nas chiar in casa judecatoarei enescu, veniti la mine la vila sa tragem o liniuta ca tati e la braconaj la mistreti si mami e la amant la liviu neagu
sacalul pe 05 Ianuarie 2015, 16:14
#2
va este ciuda?
Si ce aveti cu ei?... Sint copii ! Din ce stiu nu este chiar ce scrieti voi acolo, toti gresim. Grav va fi daca o comitem inca o data. Credeti ca acesti copii au vreo vina ca ea este fata judecatoarei si el baiatul lui geanta( nebunul). Operatii de identitate, si nu vor m ai fi copii lor!
Korsaru pe 05 Ianuarie 2015, 04:44
#1
MIZERII
Coruptia este generalizata in Teleorman!La Rosiori de Vede, politistii cersesc bani la pop**atie, Marian, Claudiu, ca sa joace la clapacioape!!!Baiatul lui Puscoci, gabor pensionar, sau a lu'Zidaru de la jandarmerie umbla cu interlopul Vitezu;-proxenet si camatar local...legea o face un alt camatar local, Ilie Valuta, pe care politia se face ca nu il vede, tipul fiind un cunoscut sifon local!!!Inspectoratul judetean de politie...niste controale pe la Rosiori, cand neneaca?????
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.