Turnu-Măgurele după alegeri: mizerie pe străzi şi tristeţe în Primărie. Cuclea a fost părăsit şi de Ionela.

19 Noiembrie 2014, 00:12 | 3568 vizualizări | 11 comentarii
Car Universal
Tr. Magurele a devenit mai murdar de doua luni incoace.

Au trecut câteva zile de la alegeri şi Turnu-Măgurele arată mai rău decât o comună. Mizeria, la propriu şi la figurat, a cotropit oraşul. În ultimele două luni, de când Ponta s-a lansat în campanie, primarul Cuclea şi functionarii Primăriei Turnu n-au mai făcut nimic pentru oraş. Armata de funcţionari din Primărie s-a ocupat de campania electorală, astfel că oraşul a fost pus pe "pilot automat". Cuclea şi lingăii săi s-au organizat pentru fraudă, nu şi-au făcut datoria pentru care sunt plătiţi de turneni. Bannere peste bannere, afişe, întâlniri cu pensionarii, cabinet medical la hotelul lui Dragnea, toate acestea au fost preocupările lui Cuclea şi funcţionarilor din Primărie.

Acum, când au trecut alegerile, parcă privim cu alţi ochi bătaia de joc la care suntem supuşi de primar şi acoliţii săi. Tomberoanele de gunoi s-au împuţinat, gunoiul este aruncat peste tot, frunzele au cotropit oraşul, câinii comunitari sunt mai mulţi şi mai agresivi. Străzile din cartierele Măgurele ( mai ales) şi Odaia au devenit nişte uliţe săteşti, cu gropi şi noroi. Cratere sunt pe unele străzi, fiindcă nimeni nu se mai îngrijeşte de ele.  Să vă daţi seama de amploarea înfrângerii pesediste, trebuie să spunem că luni, pe holurile din Primărie se vorbea în şoaptă. D.Cuclea, cu un zambet forţat, mai mult o grimasă, părea picat de pe Luna, Ionela, secretara şi "prietena" apropiată, l-a privit că pe un ciumat,  făcând să-i îngheţe zâmbetul lui Cuclea. Şi tu, Ionela, păreau a spune privirile lui Dănuţ, piticul armasar. Ar cam fi timpul ca D.Cuclea şi banda lui să plece definitiv din viaţa publică. O manastire, chiar cea de la Crângu, nu le-ar strica să viziteze.

Citeşte şi
Comentarii (11) Adaugă comentariu
cornel pe 20 Noiembrie 2014, 13:26
#11
la cetatea turnu
cu mare dreptate incepem sa speram la mai bn dar as face un lucru cel putin bun pt oras as redeschide puscaria si i-as baga pe toti tata de la ala mic cu sanu-n gura cuclea pana la ala mare cu barba sura celebrul taran parvenit de la saele domnul dragnea dar ar fi loc destul toata primari de la paznic pana la femeie de servici sa nu uitam de celebrele bombonica tipa de la geuri care e satula saraca de atat channel dar si mai celebra ionela lui cutit o saraca lipita facuta din flori o nespalata si frustata femeie amandoua pe camera sa invatat cu pachetele fetele haideti turneni sa facem ceva sa luam inapoi ce e al orasului da e cred ca se poate si haideti sa-i judecam pe netrbnicii astia sa le aratam ca se poate
Florea c*riosul pe 20 Noiembrie 2014, 11:41
#10
Inceputul sfarsitului pentru PSD
Hotii isi cauta adapost si incearca sa fuga din calea DNA.Oamenii au inceput sa vada lucrurile altfel,sa gandeasca intr-un alt mod,sa prinda c*raj si sa spuna lucrurilor pe nume.In multe institutii ale statului,inclusiv in primarie,oamenii nu mai vorbesc in soapta sau cu teama.
firea pe 19 Noiembrie 2014, 21:28
#9
vrem
toata lumea a votat cu acl inclusiv ionela traiasca diaspora
o pe 19 Noiembrie 2014, 19:47
#8
s
frunzele nestranse de nici minte nu se mai tine in turnu,,,se aude cucleo? confused
Nicu pescaru pe 19 Noiembrie 2014, 19:30
#7
Simionescu inactiv din tate punctele
Socrul dezastros al lui Ponta de la TR Magurele se datoreaza in mare masura lui domnul Primar care a dovedit aroganta.

Daca orasul era condus de domnul Mohanu situatia era alta in sensul ca Ponta obtinea de 80%.

Un alta persoana care a facut ca scorul lui Ponta sa nu fie la nivelul asteptarilor de80% este lipsa activa a lui A Simionescu care a tratat cu superficialitate sustinerea candidatului PSD
jilea pe 19 Noiembrie 2014, 19:06
#6
hi,hi
sunt tare c*rios dac suptinginerul cune,pardon,cone,mai are atitudinea de mistocar arogant!!!

ce surprinzatoare este viata cornelus.si acesta este inceputul sfarsitului.

rusinos ca un om fara principii dar cu ambitii prostesti a ajuns sa decida intr-un oras,fara ca sa-si de seama ca esta penibil !!!!!!

elena pe 19 Noiembrie 2014, 18:57
#5
fantoma
Oameni buni, iutati-va la acest oras cum a ajuns ca un oras fanoma.Magazinele sunt goale m-ai tot timpul si singurii oameni care cumpara ceva nu-si permit sa intre decit in magazinele gen"38"" s -au la chinez.Singurul vinovat pentru aceasta situatie este doar Dragnea si lacomia celor din jurul lui si a familiei lui.Oamenii nu m-ai stiu sa rada nu m-ai stiu sa zambeasca pe strada,este o mare tristete in viata noastra.Simt o mare furie in mine si tare as vrea sa sa fie m-ai bine datorita sperantei pe care copii nostrii si-au pus-o in acest om ce va fii noul presedinte.
un cetatean pe 19 Noiembrie 2014, 17:35
#4
primaria o hazna
fac c*rat numai in centru orasului restul orasului este o hazna mizerabil si primarul este de ris da-ti demisia

IOHANNIS pe 19 Noiembrie 2014, 17:22
#3
PONTACILOR MINCINOSI
PontaCii au incercat toate mizeriile posibile.L-au lovit pe Iohannis prin Gabriela Firea,acuzandu-l ca nu are copii,l-au ponegrit,ca nu e ortodox,ca nu este roman,au mintit ca a facut trafic cu copii.Si nu le-a reusit.Oamenii au realizat minciunile PSD-iste si i-au sanctionat incat nici in cele mai negre cosmaruri nu si-ar fi imaginat ca vor pierde la o diferenta de 9%.Si a propos de Gabriela Firea:daca are copii si nu are grija de ei,la ce bun ii mai are? Stiti ce nota a luat fiul ei la bacalaureat,la limba romana?Tineti-va bine! Nota 1,20.Pai cand sa mai aiba ea grija de copii,cand este de dimineata pana noaptea tarziu pe la televiziuni? Si mai este o chestie:daca PSD-istii,cu toate televiziunile aservite,gen Antena 3 si RTV nu au reusit sa incline balanta in favoarea lui Ponta,un lucru e sigur,lumea s-a saturat de ei.Avem un presedinte,Klaus Iohannis,care n-a fost obligat de baronii penali sa candideze,precum Ponta.

P.S. ANGELA MERKEL NU ARE COPII,IAR GERMANIA ESTE MOTORUL EUROPEI.
vasile de la scularie pe 19 Noiembrie 2014, 12:34
#2
Nu
Nu la manastire! Alta "tinuta" li se potriveste, mai "vioaie" nu rasa calugareasca.
D.Viorel pe 19 Noiembrie 2014, 09:36
#1
Apel catre toti cetatenii !
Aveti c*raj si spuneti-va nemultumirile cu voce tare.Nu va mai ascundeti si nu mai vorbiti in soapta.Urgent trebuiesc facute modificari la nivelul conducerii tuturor institutiilor din jud.Teleorman.PSD este un partid de penali dovediti care nu a facut nimic pentru cetateni,ba mai mult,vrea sa ne fure si sa ne saraceasca in continuare.
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.