Exclusiv: pe 11 noiembrie va avea loc un concurs aranjat la Spitalul Municipal Turnu-Măgurele.

09 Noiembrie 2014, 00:06 | 3266 vizualizări | 13 comentarii
Car Universal
Spitalul Municipal Turnu-Magurele.

Marţi, 11 noiembrie, la Spitalul Municipal Turnu-Măgurele va avea loc un concurs pentru ocuparea a 7 posturi de asistente medicale. Despre concurs nu a aflat multă lume, doar cei interesati stiind despre el.  Bineînţeles că s-a dorit să nu se afle pentru ca organizatorii să ofere posturile cui doresc. Aranjamentele s-au făcut astfel că nu vor fi surprize. Deşi erau multe persoane care ar fi vrut să participe, nu s-au mai înscris din cauză că ştiu cum se va desfăşura concursul. Câştigătorii nu vor fi cei mai bine pregătiţi, astfel că ne mai mirăm de ce serviciile medicale sunt de proastă calitate. Victor Ivan, managerul Spitalului, şi-a ocupat postul tot printr-un simulacru de concurs la care a participat singur şi a ieşit pe primul loc.

Revoluţionarul Ivan a trecut la partidul lui Tăriceanu, ca să-şi păstreze scaunul. Directorul Medical,  ginecologul El Amry Mohab, este cunoscut ca un pesedist de nădejde şi probabil că o să controleze câştigătoarele să fie roşii si în cerul gurii. Prima cerinţă este ca persoanele participante să fie pesediste, aceasta fiind proba eliminatorie. După ce trec de proba eliminatorie, se are în vedere şpaga. Probabil ca o parte din bani vor ajunge în campania electorală drept mită. Domnilor organizatori, aveţi grijă cum aranjaţi apele, să nu lăsaţi urme, pentru că nu se ştie ce se poate întâmpla. Poate vă treziţi cu vreun control chiar după concurs, fiindca aranjamentele s-au facut in stil barbar.

Citeşte şi
Comentarii (13) Adaugă comentariu
W X W pe 12 Noiembrie 2014, 20:53
#13
HEELLLOOO
PTR. I R T==IMI PRODUCI IR(I)TATIE PAMPALAULE !! TU AI AUZIT DE GRAMATICA ?? DACA DA !! ATUNCI ESTI PREA TUTAAAAAA!!!???
lrt pe 12 Noiembrie 2014, 19:20
#12
puscarie
toate loc*rile sunt aranjate pe p...a si pe bani,si bine inteles sotiile la patroni rude etc asa ca nici o sansa cei saraci .asa se fac controale pe bani si calificare nema mananci acum si mori la noapte asa si cu asistentele iti face injectie acum si mori la noapte multe dintre ele nu stie ce este aia o injctie intravenoasa
\n
mesterica pe 11 Noiembrie 2014, 22:04
#11
lipsa
grin
ex. pe 11 Noiembrie 2014, 15:40
#10
conc*rs
in ce consta conc*rsul,e test grila?
apt pe 09 Noiembrie 2014, 20:40
#9
informatii la poarta
Toate informatiile exacte, cu data, criterii etc sunt afisate de 2 saptamani la poarta spitalului.
W X W pe 09 Noiembrie 2014, 20:31
#8
HEELLLOOO
PTR. DANA !!!! 11.DEC.2014. SUNT AFISATE LA POARTA SPITALULUI TOATE DATELE DESPRE EXAMEN, AM CITIT EU!!!???
Dana pe 09 Noiembrie 2014, 18:31
#7
Deci cand?
Poate cineva apt sa confirme de fapt data corecta a examenului?
cineva pe 09 Noiembrie 2014, 15:56
#6
pt. scriitorul de doi bani
in primul rand examenulnu se da din sc*rt.pt cei interesati sant afisate posturile de ceva timp la poarta spitalului.daca nu se inscriu asistente la conc*rs este ca sunt"foarte bine pregatite",nu pentru ca sunt aranjamente,nici pentru ca sunt sau nu rosii in cerul gurii.apropo,aceasta expresie am auzit ca e folosita de un membru al partidului PMP din spital.

cat despre asistentele foarte bine pregatite care nu au c*raj sa se inscrie,inscrieti-va la conc*rs.sunt convinsa ca atat personalul din spital,cat si bolnavii ar fi multumiti,conditia este sa fiti intradevar bine pregatite,iar tu,cel care scrii,intai informeaza-te,nu mai bate campii
W X W pe 09 Noiembrie 2014, 14:25
#5
HEELLLOOO
STIRISTIII !!! SCHIMBATI TITLUL....CU 11.DEC.2014, RAD DE VOI SI CURCIIILEEEEE BETEEEE....EHE !! PROSTI INFORMATORIIII.... AVETI .
coclitu pe 09 Noiembrie 2014, 08:51
#4
primar
si aici este ca la primarie cine da bani sau e buna de p.la si voteaza rosu ..intra.
W X W pe 09 Noiembrie 2014, 08:32
#3
HEELLLOOO
GRESIT 11.NOV.2014 .......CI 11.DEC.2014....
A.N.I. pe 09 Noiembrie 2014, 07:36
#2
Alo Primaria
Cuclea trebuie sa-l demita pe incompatibilul Ivan. Si poate asa se ajunge la conc*rsuri corecte.
vlad pe 09 Noiembrie 2014, 00:22
#1
info
dac se ocupa de conc*rs doctorul enache nu mai era nicio problema ...! nu !sau alt doctor batran si lacom si comunist.satau linistiti cu nu o sa fie aranjat nu mai bateti campii.
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.