La Turnu-Măgurele, premierul mongoloid stă ca măgaru-n drum. Festivalul panourilor pesediste sau aici sunt banii dumneavoastră.

11 Octombrie 2014, 00:06 | 2022 vizualizări | 8 comentarii
Car Universal
Victor Ponta plagiaza magarul.

 Turnu-Măgurele este sub ocupația famigliei Dragnea din anul 1996, de aceea evazioniștii pot să facă ce vor, fiindcă nu sunt deranjați de nimeni. În tot orașul, în afară de vreo 2-3 magazine care aparțin unor patroni cu coloană vertebrală, peste tot sunt lipite afișe cu premierul-plagiator. Mulți proprietari de firme au fost amenințați că dacă pun și alte afișe vor avea de suferit consecințe. Teroarea roșie a intrat în acțiune, astfel că bieții proprietari, deși unii dintre ei nu doresc, sunt obligați să țină în geam afișe cu Mikey Ponta. Bannerele pesediste au împânzit toate cartierele orașului, astfel că oriunde te uiți dai de mutra mongoloidă a plagiatorului și hoțului care conduce România de doi ani și jumătate.

Vineri după-amaiaza, pe unul dintre trotuarele din centru ( unde erau pietre de granit, care acum se află pe domeniul familiei Dragnea, furate de acesta) trona un pătrat cu mutra antipatică a plagiatorului. Cum acele panouri erau dispuse chiar lângă un brad uscat, vicele Cristea ( vezi foto, lângă un copac) a dispus mutarea panourilor. Imaginea ne arată că Ponta stătea ca măgaru-n drum, astfel că F.Cristea a luat decizia de a salva ce se mai poate din imaginea murdară a pesedistilor. Din câte se pare, panoul a fost așezat mai târziu  lângă Penny Market, într-o zonă în care nu încurcă prea mult. Oricum,  având în vedere ce se întâmplă cu afișajul prin Turnu, credem că pesedistii mai trebuie să pună panouri electorale și la toalete, să vadă tot omul cine îl privește când își face nevoia.

Citeşte şi
Comentarii (8) Adaugă comentariu
xyz pe 14 Octombrie 2014, 00:09
#8
OFICIAL-PONTA OFITER ACOPERIT AL SIE
PONTA A INCALCAT CONSTITUTIA.FUNCTIA DE PROCUROR ESTE INCOMPATIBILA CU CEA DE OFITER AL UNUI SERVICIU SECRET.
insideversion pe 12 Octombrie 2014, 21:16
#7
Un pic de c*raj
Dar de ce aveti c*rajul doar sa scrieti aici si nu iesiti, eventual noaptea, sa rupeti acele afise cu dobitocul de ponta? Stiu ca e impotriva legii, dar la cat vegheaza politia din Tr Magurele... Parca vad ca Teleormanul va fi din nou judetul unde psd va avea cele mai multe voturi...si mare rusine ar fi!
Doru N. pe 11 Octombrie 2014, 21:44
#6
Vorbe/vorbe
Ce importanta are aici semnificatia cuvantului "Famiglia"?Important este faptul ca FAMILIA DRAGNEA este o familie de hoti.Si ca atare trebuie sa fie ceva timp izolati fata de restul celorlalti cetateni.Pe care dealtfel i-a saracit cumplit.Bineinteles,nu singuri.
Nu are importanta cine pe 11 Octombrie 2014, 15:34
#5
Pentru Ares
Draga Ares, nu sunt jurnalist dar omul pe care il acuzi si-a facut treaba.Daca te intereseaza cauta pe internet sa vezi ce inseamna cuvantul,,famiglia"

,,La famiglia è l'istituzione fondamentale in ogni società umana, fondata sul matrimonio o la convivenza, con i caratteri della esclusività, della stabilità e della responsabilità, attraverso la quale la società stessa si riproduce e perpetua, sia sul piano biologico, sia su quello culturale"

Jurnalistul a folosit acest cuvant pentru ca in Italia acolo unde s-a nascut Mafia (Sicilia) aceasta acest cuvant este folosit frecvent.Pentru cultura generala a ta omul a folosit o figura de stil, lucru permis oricarui jurnalist.

Te rog sa te mai documentezi....dar este scuzabil la nivel de Turnu este dificil.
Ares pe 11 Octombrie 2014, 11:55
#4
Domnule jurnalist !
" Turnu-Măgurele este sub ocupația famigliei " ! Va rog totusi sa cititi si sa va corectati erorile gramaticale din textele pe care le publicati !
Evazionisti pe 11 Octombrie 2014, 10:03
#3
nu afaceristi
Pe majoritatea magazinelor din turnu vezi afise cu moaca lu elefantu ala d Pontalau preacinstitu poporului... si la multe din ele nu se dau bonuri fiscale. si uite-asa ajunge teleormanu judetzu cu cele mai mici sume colectate din impozite si taxe la bugetu de stat...
Cornel pe 11 Octombrie 2014, 08:37
#2
Doamneeeee,ce de afise cu PSD
De unde au astia de la PSD atatia bani pentru materialele de reclama rosie comunista?Da au furat,nu gluma.PSD e un partid de hoti.TREZITI_VA !
Narcis Stoica . pe 11 Octombrie 2014, 06:42
#1
Intrebare la care nu voi primi raspuns.
Care sunt acei patroni-oameni de afaceri cu coloana vertebrala dreapta, cinstiti, cu datoriile la stat si la angajati platite la zi, cu respect si mila fata de cei nevoiasi???. DATI-LE NUMAI NUMELE, NU SI DIN CE PARTID FAC PARTE.
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.