De peste un an, Gabriel Dimancea, liderul sindicatului Turnuchim, sindicatul muncitorilor de la Turnu-Măgurele">Donau Chem Turnu-Măgurele, joacă rolul generalului Stănculescu, cel care la Revoluţia din 1989 a fugit de răspundere punandu-si un picior in ghips. Dimancea s-a retras pe motiv că este foarte bolnav şi din această cauză nu mai poate să îşi facă datoria pentru care este plătit foarte bine. De ce nu îşi dă demisia? Când protestele din faţa Pavilionului începusera sa dea semne că muncitorilor le-a ajuns cuţitul la os, G.Dimancea şi conducerea combinatului au considerat că e bine ca preşedintele Turnuchim să între într-un concediu prelungit. Strategia aleasă este foarte bună, în demersul conducerii de transformare a muncitorilor în sclavi. Angajaţii au continuat lupta şi fără laşul din fruntea sindicatului, până la protestul din luna mai, când au blocat drumul spre combinat. După protest, s-a observat mult mai bine importanţa unui lider adevărat. Protestatarii au fost ameninţaţi în prima fază, după care s-a trecut la repercusiuni, mergând până la datul afară.
În momentul de faţă, angajaţii nu mai au curaj să zică nimic, frica de pierderea locului de muncă fiind cea care domină. Despre salariile restante nu se aude nimic, muncitorii fiind umiliţi în ultimul hal de o conducere plătită extraordinar de bine şi care nu are grija zilei de mâine. Revenind la Dimancea, acesta primeşte indemnizaţia de la sindicat, deşi stă acasă. Preşedintele Turnuchim câştigă anual 44.000 lei de la sindicat, 800 lei de la CAS Teleorman ( fiind membru în CA) si 1050 lei de la Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie. Radita Dimancea, sotia sa, câştigă anual din salariu 33.300 lei, pensie 15.300, activităţi intelectuale( PFA, Servicii externe, SSM) 8.000 lei. Familia Dimancea mai are 5.500 lei venit din arendă. La asemenea sume si alte avantaje, Dimancea nu are cum sa fie interesat de soarta angajatilor care se descurca din ce in ce mai greu.